Adrian Ghenie a stabilit un nou record, cu un tablou vândut la licitaţie cu un preţ de peste 7,8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ghenie şi Corina Şuteu
Adrian Ghenie şi Corina Şuteu

Pictorul român Adrian Ghenie a stabilit un nou record de preţ pentru operele sale, joi, după ce un tablou al lui, intitulat ”Nickelodeon”, a fost adjudecat la o licitaţie organizată de casa Christie`s din Londra, cu suma de 7,1 milioane de lire sterline (7,8 milioane de euro). Opera a fost achiziţionată prin telefon de un cumpărător anonim din Europa, informează news.artnet.com.

Lucrarea ”Nickelodeon” a fost pictată de Adrian Ghenie în anul 2008, pe două panouri, cu dimensiunea totală de 238 x 414 de centimetri.

Pictura, vândută în cadrul licitaţiei ”Post-War & Contemporary Art”, a fost estimată între 1,1 milione euro şi 1,7 milioane de euro, după ce un alt tablou pictat de Adrian Ghenie, ”Sunflowers”, estimat la peste 450.000 de euro, a fost adjudecat la un preţ record, de 4 de milioane de euro, de un cumpărător din Asia, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s din Londra, în luna februarie.

În afară de Adrian Ghenie, la licitaţia ”Post-War & Contemporary Art” au mai stabilit recorduri artiştii Imi Knoebel, Lucy McKenzie, Albert Oehlen şi Henry Taylor. Evenimentul s-a încheiat cu vânzări de 42,6 milioane de lire sterline, echivalentul a 47 milioane de euro.

Corina Şuteu, despre recordul lui Ghenie: Valoarea creaţiilor lui e una artistică. La această vânzare a avut câştig zero

Corina Şuteu, ministru al Culturii, a declarat vineri, după ce tabloul ”Nickelodeon” al lui Adrian Ghenie a fost adjudecat la o licitaţie organizată de casa Christie`s din Londra cu suma de 7,1 milioane de lire sterline (7,8 milioane de euro), că valoarea creaţiilor lui este una ”artistică” şi că artistul nu a câştigat nimic din această vânzare.

”Valoarea creaţiilor lui Adrian Ghenie e una artistică şi procesul prin care în piaţa de artă un artist este evaluat la un preţ e o chestiune complexă. Această vânzare a tabloului, ca toate celelalte care sunt făcute de casele de licitaţii, este în a doua piaţă. Ceea ce artistul câştigă din această vânzare e zero”,

a declarat Corina Şuteu, prezentă la Muzeul Naţional de Istorie.

Ea a subliniat faptul că Adrian Ghenie este un artişt care a reuşit să îşi stabilească un demers artistic recunoscut prin munca lui.

Adrian Ghenie s-a născut în anul 1977 la Baia Mare şi a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, în anul 2001.

Adrian Ghenie a stabilit un record, pe 10 februarie, la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, la Londra, unde lucrarea sa, ”The Sunflowers in 1937”, a fost vândută cu 3.117.000 de lire sterline, echivalentul a peste patru milioane de euro.

Prin vânzarea tabloului ”The Sunflowers in 1937”, Ghenie a depăşit recordul pe care îl stabilise în anul 2014 cu tabloul "The Fake Rothko", care a fost vândut la o licitaţie a casei Sotheby's pentru 1.426.500 de lire sterline, echivalentul a peste 1.770.000 de euro.

În multe din lucrările sale, Ghenie a prezentat personalităţi istorice, între care Adolf Hitler, Josef Mengele, dar şi Charles Darwin.

În luna septembrie, artistul a donat o lucrare pentru campania naţională de subscripţie publică "Cuminţenia Pământului". Suma donată a fost de 70.000 de euro şi a fost obţinută prin vânzarea unui tablou prin Galeria Thaddaeus Ropac.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite