Adevărul Live. Regizoarea Anca Damian vorbeşte, de la ora 12.00, despre filmul „Moon Hotel Kabul”

Regizoarea Anca Damian, despre filmul „Moon Hotel Kabul”

Anca Damian vine, de la ora 12.00, la Adevărul Live, pentru a vorbi despre cel mai recent lungmetraj al său, „Moon Hotel Kabul”, pentru care a primit premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.

Ştiri pe aceeaşi temă

URMĂREŞTE emisiunea în modulul Adevărul Live

 

Moon Hotel Kabul” (2017) spune povestea jurnalistului Ivan Semciuc (Florin Piersic Jr.), a cărui viaţă este complet transformată de întâlnirea cu Ioana (Ofelia Popii), o traducătoare cu care are o relaţie trecătoare într-o noapte, într-un hotel din Kabul. Deşi este găsită moartă în acelaşi hotel, la ceva timp după întoarcerea lui Ivan la Bucureşti, Ioana devine din ce în ce mai prezentă în viaţa jurnalistului.


 Regizoarea Anca Damian (56 de ani) a debutat în lungmetraj în 2008 cu producţia “Întâlniri încrucişate”, film care a fost prezent în selecţia unor festivaluri importante precum Busan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg sau Roma. Cel de-al doilea lungmetraj “Crulic- Drumul spre dincolo” (2011) a  fost selectat în peste 150 de festivaluri de film şi a câştigat Cristal Award la Annecy (Franţa) dar şi peste alte 35 de distincţii importante. În 2013 a lansat pelicula “O vară foarte instabilă” cu Jamie Sives, Ana Ularu şi Kim Bodnia în distribuţie. Cea mai nouă producţie semnată de Anca Damian, “Muntele magic” a avut premiera anul trecut la Annecy si Karlovy Vary, unde a obtinut o Mentiune Speciala, şi a fost selectată în peste 30 de festivaluri precum San Sebastian, Busan, Vancouver, Goteborg, si premiata la Leipzig, Gijon, Budapesta, Amiens, Ottawa. A urmat thriller-ul„Perfect sănătos”, în care un tânăr jurist (Anghel Damian) porneşte în căutarea adevărului legat de accidentul tatălui (Vlad Ivanov), dar şi a descoperirii de sine.

 

citeste totul despre: