Academicianul Mircea Dumitru vorbeşte despre teama de adevăr şi frământările unei epoci confuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dumitru şi teama de adevăr, la Conferinţele TNB
Mircea Dumitru şi teama de adevăr, la Conferinţele TNB

Academicianul Mircea Dumitru este invitatul „Conferinţelor TNB”, duminică 18 februarie, de la ora 11.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. Conferenţiarul va vorbi despre teama de adevăr şi despre frământările unei epoci confuze, acestea fiind temele sale principale de discuţie, în cadrul unei întâlniri la care publicul poate adresa întrebări.

„Conferinţa "Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze" va urmări sistematic și succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând, pe un continuum gradabil de la domenii speculativ-teoretice la domenii ale reflexiei morale și ale vieții politice, câteva “patologii” ale acestui concept-valoare cardinal pentru orice cultură și pentru specia umană: “frica de cunoașterea teoretică”, paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoașterii ar împiedica obținerea de adevăruri obiective și multe altele. În acest periplu, voi insista asupra relației adevărului cu metoda științei și cu cunoașterea, dar și asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia și cu istoria viitoare, în încercarea de a schița remedii la aceste maladii culturale”, declară Academicianul Mircea Dumitru.

Născut în Bucureşti, în 1960, profesorul Mircea Dumitru predă Logică simbolică şi Logică filosofică la Universitatea din Bucureşti. Este Rectorul Universităţii din Bucureşti din anul 2011. A fost Ministru al Educaţiei şi Cecretării Ştiinţifice din iulie 2016 până în ianuarie 2017. Din 2017 este Visiting Professor la Beijing Normal University, China.

A obţinut o diplomă de doctor în Filosofie/Logică matematică şi filosofică la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, în 1998 şi o a doua diplomă de doctor în Filosofie/Filosofia limbajului la Universitatea din Bucureşti, România, în 1998. A fost Preşedintele Societăţii Europene de Filosofie Analitică (2011-2014). Este Preşedintele Institutului Internaţional de Filosofie (Paris, 2017–2020). În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Este autorul a trei monografii şi al mai multor zeci de studii şi articole de specialitate. În prezent, pregăteşte volumul Zece eseuri logico-metafizice pentru Editura “Humanitas”, în curs de apariţie în 2018 şi este editorul-autorul volumului de eseuri Metaphysics, Modality, and Meaning. Themes from Kit Fine, care va fi publicat de Oxford University Press în 2019.

Biletele pentru conferinţa „Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze” se găsesc la Casa de bilete a TNB (în foaierul Sălii Mari), precum şi online pe mystage.ro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite