
Raport coronavirus săptămâna 11 – 17 ianuarie. Unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri
Cele mai multe decese au fost în Timiş, Suceava, Sibiu şi Constanta şi peste 95% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate
Cele mai multe decese au fost în Timiş, Suceava, Sibiu şi Constanta şi peste 95% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că aglomeraţia din spitale va continua, chiar dacă suntem într-o "descreştere uşoară" a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Aratat anunţă şi că autorităţile cumpără generatoare de oxigen individuale, pentru a suplimenta locurile în spitalele care au paturi fără oxigen
Pe 20 noiembrie, la ora 20.00, municipiul Constanţa a intrat în carantină. măsura ar trebui să expire peste două zile. În tot acest timp, cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 au crescut.
Medicul Alexandru Rafila a declarat că este foarte probabil ca până la sfârşitul anului România să înregistreze peste 10,000 de cazuri pe zi şi, în consecinţă, carantina pe regiuni e „foarte posibilă”.
Europa a devenit, sâmbătă, a doua regiune a lumii, după America Latină, care depăşeşte pragul de 250.000 de decese cauzate de coronavirus, informează Reuters.
Italia a raportat sâmbătă un nou record negativ al numărului de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, ajungând la 19.644, cu 501 cazuri mai multe faţă de vineri. În aceste condiţii, Guvernul italian ia în calcul noi restricţii pentru a limita răspândirea virusului, potrivit Reuters.
Numărul morţilor de Covid-19 a trecut de 100 la Constanţa. Majoritatea acestora sunt în vârstă şi au comorbidităţi.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că există riscul ca peste zece zile România să aibă între 5.000-7.000 de cazuri pe zi, dacă problema răspândirii virusului nu va fi rezolvată prin măsurile de restricţie.
Explozia de infectări cu noul coronavirus din ultima perioadă, ce a continuat ieri cu o altă zi cu aproape 400 de noi cazuri, ameninţă vacanţele mult aşteptate din perioada de vară. Românii riscă să nu mai poată călători în ţările europene, iar zonele turistice de la noi ar putea fi închise de autorităţi pentru că nu sunt respectate măsurile impuse pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului
După două săptămâni de acalmie, în care nu s-a mai înregistrat cazuri COVID-19, în judeţul Vaslui au reapărut infectările cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a atenţionat într-o intervenţie la Digi 24 asupra unei creşteri ingrijorătoare a numărului de cazuri, în condiţiile în care România a trecut de la o rată de transmitere sub 1 la una peste unu.
Creşterea abruptă a numărului de îmbolnăviri de COVID-19 anunţată joi este un semnal că situaţia nu este sub control şi că am putea ajunge la „o posibilitate pe care nimeni nu o vrea” şi anume „să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou”, a declarat Raed Arafat, secretar de stat MAI, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Poliţiştii continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID – 19.