asumare - ultimele știri
Patrick Mouratoglou (51 de ani), antrenorul Simonei Halep, a publicat un mesaj pe Instagram la câteva ore după eliminarea suferită de eleva sa la Roland Garros. Acesta îşi asumă rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate de româncă la ultimele trei tu...
Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Muncii, Marius Budăi, au fpcut miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, o serie de declaraţii privind asumarea răspunderii Executivului pe tema prelungirii vârstei de pensionare la 70 de ani, aşa cum s-a vehicul...
Lumea întreagă e la răscruce, iar România nu face excepţie. Schimbările radicale de paradigmă se întâmplă în toate domeniile: sănătate, economie, educaţie, politică.
Există un punct în care, ne place ori nu, NU suntem deloc egali între noi: curajul asumării schimbării. Fructificarea unei oportunităţi nu ţine de egalitarism, pentru că nu toţi putem la fel, dar nu e câtuşi de puţin elitistă, pentru că nu e deloc do...
Sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, a fost admis de CCR.
Mulţi dintre noi aleg să nu îşi asume responsabilitatea pentru lucrurile pe care le fac, preferând să dea vina pe alţii sau pe diverşi factori. Există persoane care şi-au făcut chiar un mod de viaţă din fuga de răspundere sau pasarea ei, convenabil, ...
Ministerul Culturii a transmis, luni, că dosarul pentru înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO trebuie asumat de prim-ministrul Dacian Cioloş, Corina Şuteu exprimându-şi îngrijorarea că dacă depunerea documentului nu va fi realizată c...
Locuitori ai unei lumi inundate de etichete, rătăcim într-o magazie de lăzi goale. Am preluat prin simplă imitaţie şi inerţie scheme valorice, structurale şi comportamentale din spaţii de top rămase departe. Trăim fără oprire o dedublare păguboasă în...
Citesc cu mirare crescândă textul "Femeia de carieră, fără copii, singură la 40 de ani, o bombă nucleară cu efect de praştie", semnat de colegul meu de la "Evenimentul zilei", Mihnea-Petru Pârvu, şi de un psihiatru anonim, devenit acum celebru, Gabri...
Din dorinţa de a deţine mai mult control asupra situaţiilor incerte, tindem să apelăm la superstiţii pentru a ne simţi mai încrezători şi a ne păstra iluzia controlului. Adeseori apelăm la ritualuri sau talismane sperând că vom influenţa într-un fel ...
Dacă fiecare dintre noi ne facem treaba serios, atunci acest text e de prisos. Dacă, însă, eu, ELEV, sau eu, PĂRINTE, sau eu, PROFESOR fac (şi ŞTIU că fac) o trăznaie în materia şcolii (copiat? chiul? şpagă? nepăsare crasă faţă de copilul meu? incomp...
Consiliul Superior al Magistraturii l-a înfierat pe prim-ministrul Victor Ponta pentru atacurile asupra judecătorilor după condamnarea lui Adrian Năstase. În cătarea magistraţilor a intrat şi Dan Şova, iar următoarea ţintă este circarul de la Constan...
Începând de ieri şi până mâine, mă aflu în Baia Mare, unde am venit să vorbesc cu elevii din două licee şi membrii comunităţii, despre fericire. Când stai de vorbă cu elevii de liceu despre fericire, deschiderea este surprinzătoare! În cadrul evenim...
Cristiana Grigore: bursieră Fulbright, publică în „New York Times”. Petrică Dulgheru: bursier Tenaris, doctor în chimie la Dublin. Valeriu Nicolae: automatică făcută la Craiova (Daewoo League!...), fondator al Policy Center for Roma and Minorities; l...
Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, astăzi, în Parlament, că deputaţii acestui grup nu vor mai gira asumări de răspundere ale niciunui guvern....
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pentru proiectul Legii sănătăţii nu este posibilă, el pronunţându-se pentru adoptarea acestui act normativ în urma dezbaterilor parlamentare.
Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a afirmatat că nu exclude o angajare a răspunderii Guvernului pe un eventual proiect privind comasarea alegerilor în 2012.
Premierul Emil Boc şi-a angajau luni răspunderea pe proiectul de lege privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ şi asupra proiectului legii Dialogului Social, în două şedinţe comune con...
Guvernul a decis, joi, să înceapă procedurile de angajare a răspunderii în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesorii care au câştigat drepturi salariale în instanţă, precum şi pentru Codul de Dialog Social...
Aflaţi care sunt modificările aduse Codului Muncii în acest an. Datele ne-au fost furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Argeş.
fără imagine
VIDEO Dezbatere Adevarul: "Noul Cod al Muncii este prima măsură anticriză importantă luată de Guvernul Boc"...
Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au decis, miercuri, că Guvernul poate continua procedura de asumare a Legii educaţiei, admiţând sesizarea premierului Emil Boc că ar exista un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parla...
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a trimis ieri o scrisoare premierului Emil Boc, în care îi cere retragerea „din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale”, asumat de Guvern....
Premierul Emil Boc a declarat vineri că din punctul de vedere al Guvernului, asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei poate continua deoarece chiar motivarea Curţii Constituţionale permite acest lucru.