
Trump şi Vance au făcut praf măreţia Americii. În pur stil mafiot, vor taxă de protecţie şi de la ruşi şi de la ucrainieni
0Este clar deal-ul dintre Trump și Putin, negociat, cum recunoaşte Trump, în mai multe convorbiri telefonice. Ştiind amândoi că Rusia nu mai face faţă, economic şi militar, războiului cu Ucraina, Putin i-a cerut lui Trump să-l convingă pe Zelenski să accepte o pace cu cedarea teritoriilor deja cucerite de către Rusia, iar la schimb primeşte resurse minerale şi din Rusia şi din Ucraina.
Pentru Trump nu au valoare principii morale, valori democratice, dreptul internaţional, suveranitatea şi integritatea teritorială a unei ţări. Câştigă el şi „America First”, nu-l interesează milioanele de morţi din Rusia şi Ucraina. Deşi clamează contrariul, ca să-şi atingă scopurile.
Şi Trump şi Vance clamează „pacea” în războiul Rusia-Ucraina. Şi Viktor Orban şi mulţi alţii. Ce înseamnă, însă, „pacea” clamată de liderii Americii? Înseamnă ca teritoriile ocupate de ruşi să rămână ale Rusiei, Ucraina să renunţe la lupta armată pentru păstrarea integrităţii teritoriale, iar NATO să plece de la graniţele Rusiei. Bineînţeles că Zelenski, susţinut de ucrainieni, liderii europeni, nu pot accepta o astfel de „pace”!
Trump spunea zilele trecute:
„Acțiunile și politicile Rusiei continuă să reprezinte o amenințare extraordinară la adresa securității naționale și a politicii externe a SUA. Prin urmare, urgența națională declarată prin Ordinul executiv 13660 și extinsă prin alte ordine executive va rămâne în vigoare după 6 martie 2025. O prelungesc pentru încă un an”.
Când minte şi când spune adevărul? Nici el nu mai ştie. Discuţiile cu Zelenski şi umilirea lui de faţă cu presa au avut un singur scop: să arate lumii întregi ce „tare” este Trump, cum îi face el praf pe toţi adversarii, reali sau închipuiţi!
Rusia este „praf” economic şi militar (The Economist)
- Din iulie anul trecut, Rusia se chinuie să cucerească orașul Pokrovsk, unde pierderile sale sunt uriașe.
- În aprilie 2022, după retragerea Rusiei din nordul Ucrainei, aceasta controla 19,6% din teritoriul ucrainean; pierderile sale (morți și răniți) erau estimate la aproximativ 20.000 de oameni. Astăzi, Rusia ocupă 19,2% și pierderile sale sunt estimate la 800.000, potrivit unor surse britanice.
- Rusia avea un stoc de 7.300 de tancuri sovietice în depozite. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost distruse. Din cele rămase, doar 500 pot fi recondiționate rapid. Până în aprilie, Rusia ar putea rămâne fără tancuri T-80.
- Anul trecut, a pierdut de două ori mai multe sisteme de artilerie decât în cei doi ani precedenți.
- Recrutarea soldaților pe bază de contract devine din ce în ce mai costisitoare. O mobilizare generală ar fi riscantă din punct de vedere politic. Sondajele de opinie arată clar că rușii vor ca războiul să se termine.
- Realocarea resurselor din sectoarele productive către complexul militar a alimentat o inflație de două cifre. Rata dobânzii este de 21%.
- Lipsa forței de muncă este o problemă acută. Statisticile oficiale sunt adesea revizuite pentru a reflecta o imagine mai bună decât realitatea. Un milion de ruşi, supercalificati, au părăsit Rusia, cu bani cu tot.
- Un raport al Băncii Centrale și al Ministerului Economiei, scurs către Reuters, avertizează asupra unei recesiuni înainte ca inflația să încetinească.
- Oleg Viugin, fost vicepreședinte al Băncii Centrale, spune că guvernul va trebui în curând să aleagă între reducerea cheltuielilor militare și inflația galopantă.
- Fondul suveran al Rusiei se epuizează. Potrivit lui Mihail Zadornov, fost ministru de finanțe, activele lichide ale acestuia au scăzut de la 7,4% din PIB la sub 2%.
- Exporturile, care anul trecut valorau 417 miliarde de dolari, sunt afectate de sancțiuni și de scăderea prețurilor la materii prime. În decembrie, acestea au scăzut cu 20% față de anul anterior.
Bineînţeles că şi Trump ştie toate aceste realităţi din Rusia. Şi vrea să le folosească în stil mafiot, să oblige Rusia să-i cedeze o mare parte a bogăţiilor sale naturale, gratis. Deşi face paradă cu morţii şi răniţii din război, doar câştigurile pentru „America First” îl interesează.
Ce trebuie să facă Europa şi Ucraina
Nu trebuie să se mai teamă de forţa militară a Rusiei, care nu mai există. Iar un război nuclear nu poate fi pornit de către Rusia, căci ar fi imediat spulberată de forţa convenţională şi nucleară a NATO. Rusia ştie toate aceste lucruri, de aceea n-a folosit arme nucleare convenţionale în războiul cu Ucraina.
Forţa economică a UE şi a Ucrainei, la care se adaugă Marea Britanie, Canada, Australia şi aţe ţări, este suficientă să pună la pământ Rusia, care îşi trage veniturile doar din exporturi de hidrocarburi, nu are tehnologie, iar cu excepţia Chinei şi a Coreei de Nord, nu mai are parteneri externi economic şi militar.
În concluzie, în câteva luni sau un an, Rusia va capota economic şi militar şi va trebui să accepte condiţiile păcii impuse de Ucraina şi Europa, nu de Trump şi Vance. Este necesară unitatea ţărilor Europei, şi ajutorul acordat Ucrainei, care să înlocuiască şi ajutorul american, posibil să dispară la ordinele lui Trump.
Există şi anticorpi americani. America nu se reduce la MAGA. Mai devreme sau mai târziu, Trump şi echipa lui vor fi goniţi de la Casa Alba, pentru că nu înţeleg epoca în care trăim. Nu mai suntem în epoca mafiei din sudul Italiei.