Testul de bancabilitate

Seria de eşecuri în procedurile de privatizare, pe care statul român le-a întreprins în ultimii 5 ani, care ce-i drept, au corespuns şi cu perioada de criză economică şi financiară, traversată de România, însă fără legătură directă, de cauzalitate, cu aceasta, m-a condus spre o introspecţie asupra acestui fenomen, atât de dăunător sănătăţii economiei naţionale.

Nu am sa enumar seria de stangacii, greseli sau inabilitati, cuprinse in caietele de sarcini sau general vorbind, in conceptia de privatizare adoptata. Au facut-o altii si cateodata foarte bine.

Am sa analizez un singur element, fundamental din punctul meu de vedere, care explica pe de-a intregul de ce respectivele procese de privatizare au esuat. Acest element trebuie privit, in primul rand, prin prisma investitorului, a celui care participa activ la procedura de privatizare, urmarind achizitionarea pachetului de actiuni scos la vanzare, contra unui pret al licitatiei, mai mult sau mai putin complex, cu mai multe sau mai putine componente in structura. Deci altfel spus, voi trata problema dinspre partea privata, reprezentata de participantul la procedura de privatizare, persoana fizica sau juridica, romana sau straina.

In lumea noastra, de afaceri, in cadrul dezvoltarii unui proiect, aceasta-i terminologia folosita, prin proiect intelegand preluarea unei companii in procesul de privatizare sau initierea unui start-up sau diverse fuziuni si achizitii sau chiar derularea unei afaceri, indiferent de domeniu, bancabilitatea acestuia reprezinta dimensiunea definitorie, referinta in ceea ce-l priveste.

Ce inseamna ca un proiect este bancabil? Inseamna ca intruneste toate calitatile, din toate punctele de vedere, pentru a fi finantat, este altfel spus finantabil. Cu o probabilitate maxima, de 1, cand un proiect este bancabil, finantabil, el se si realizeaza.

Cum poate fi insa atinsa aceasta stare, atat de dorita, de bancabilitate? Foarte simplu: prin conditii de bun simt si bun profesionalism, introduse in caietele de sarcini si celelalte documente de licitatie si prin derularea procesului in integralitatea lui, cu competenta si buna credinta.

Sunt ingrediente usor de obtinut, daca exista vointa in acest sens.

Sa incercam sa realizam un studiu de caz pe 3 esecuri, foarte cunoscute in opinia colectiva, in materie de privatizare, Cuprumin, Oltchim si CFR Marfa.

Toate aceste 3 proiecte, de cate doua ori fiecare, s-au dovedit nebancabile, nefinantabile, de catre orice tip de finantator, national sau international. Rezultatul final: esecul procedurii, costuri mari, uneori exorbitante, inregistrate in special de participantii la licitatie, insa si de catre stat.

Sa identificam elementul de baza la fiecare proces de privatizare, care a condus la nebancabilitatea acestuia si implicit la esuarea lui.

I CUPRUMIN

La prima procedura de privatizare, termenele de vanzare au fost amanate, intentionat se pare,  pentru a depasi data de 31 decembrie, nu conteaza anul, care reprezenta data limita, de expirare a autorizatiei de mediu. Ce-ar fi insemnat, ca proiectul sa fie bancabil: compania de stat sa fie cumparata cu acte in regula si nu fara cea mai importanta autorizatie, care ar fi alaturat investitorul suferintei de 14 ani a altui investitor, tot din domeniul minier. Niciun finantator nu a agreat un asemenea risc, rezultatul fiind esuarea procesului de privatizare.

A doua incercare, total diferita fata de prima, in care nu se mai vindea pachetul de actiuni, ci concentratul de cupru, peste 331.000 tone, se califica 2 giganti mondiali in domeniu, unul cu o cifra de afaceri de peste 120 miliarde USD, de vreo doua ori bugetul Romaniei, iar altul de peste 7 miliarde USD, ambii reclama ca procesul incalca filozofia comerciala, nefiind tradable, nimeni nu-i asculta, proiectul devine nebancabil, rezultatul previzibil, esuarea procesului.

Elementul nebancabil a constat in cerinta statului ca, cel care achizitioneaza dreptul de a exploata resursele de cupru, pentru un timp de 7 ani, sa achite un avans de 40 milioane euro, lucru de neacceptat in lumea contemporana de business. Iar orice investitor/participant la orice procedura de privatizare/vanzare tocmai din aceasta lume vine. Si ca un element suplimentar, Cuprumin se afla intr-o procedura litigioasa cu o alta companie romaneasca, Cuprom SA, care a investit niste zeci de milioane de euro in respectiva companie de stat si care a si castigat procesele de pana acum impotriva acesteia. Cum poate finanta un finantator preluarea unei companii in litigiu, cand peste o luna sau doua, o instanta superioara de judecata, in recurs, poate decide si tind sa cred ca o va face, mentinand hotararea primei instante, de aceasta data definitiv si irevocabil, ca de fapt respectiva firma este datoare vanduta unei alte companii, care va avea un drept de creanta suveran asupra ei si care in schimbul acestuia probabil ca va primi in compensare pachetul de control, in cazul in care desigur va dori acest lucru.

II OLTCHIM

Daca prima procedura de privatizare nu poate fi analizata, nici macar pe hartie, batand toate recordurile de nebancabilitate si umor, din motive lesne de inteles, ne vom concentra mai mult pe a doua. Insa nu pana cand nu vom preciza elementul fundamental de nebancabilitate  a respectivei proceduri si anume structura caietului de sarcini, total empirica, de fapt o bataie de joc, care a inlaturat orice posibilitate de participare a cel putin unui investitor real. Lipsa conditiilor de calificare, tehnice si financiare a transmis semnalul de proiect nabancabil, rezultatul fiind desigur esecul procesului.

A doua procedura, de asa zisa privatizare, aflata in curs, se va incadra pe aceeasi dimensiune. Proiectul este total nebancabil, el presupune vanzarea unei iluzii, a unei promisiuni, in cadrul procesului de insolventa/administrare judiciara, fiind vorba de vanzarea unui vehicul de forma SPV, care daca se vor indeplini conditiile de vanzare, inclusiv a unei plati de 10 milioane euro, cu destinatie total in ceata, probabil un gen de garantie, care insa nu va fi constituita sub forma unei garantii de participare clasice, ci va fi varsata in conturile curente al Oltchim SA, companie falimentara, atunci se va constitui, peste 7-9 luni, poate mai mult respectivul SPV. Pe de o parte, investitorul este obligat sa cumpere ceva ce nu exista, o companie care de fapt nu este o companie, ci o promisiune, pe care mai plateste si 10 milioane de euro, iar pe de alta parte, viitorul SPV ce urmeaza a fi constituit undeva in viitor, contine in actionariat, 100% pe Oltchim SA, firma falimentara, ce va intra in lichidare judiciara, dezgolita de activele care vor fi transferate la Oltchim II, numele SPV. Ce finantator ar risca sa finanteze cu o asemenea uriasa suma preluarea unei companii noi, de fapt a unei promisiuni referitor la ea, care are insa actionar unic compania veche, falimentara, care va intra in lichidare judiciara si va atrage fel de fel de anchete si investigatii? Cine si ce ne poate asigura astazi, ca peste ani de zile, un alt judecator sindic nu va anula crearea SPV, iar investitorul va ramane deposedat de investitia lui initiala, ca de atatea ori, in Romania, cu multe intrebari despre momentul in care s-a hotarat sa participe la procedura de asa zisa privatizare a Oltchim II? Fara raspuns logic, bineinteles!

Un alt element de super nebancabilitate il reprezinta optiunea administratorului judiciar, organizator al procesului de vanzare, ca daca intre momentul vanzarii promisiunii SPV pana la crearea in fapt a acestuia se intampla ceva, de genul, investitorul nu a depus toate diligentele, nu stim exact la ce se refera, dupa cele 7-9 luni, contractul se poate considera de plin drept rezolvit, altfel spus nu mai preiei niciun fel de SPV si mai si pierzi cele 10 milioane de euro( cazul GFR este elocvent, total nevinovat nu reuseste de peste 2 luni de zile sa recupereze culmea, aceeasi suma, de 10 milioane euro, scrisoarea de garantie de participare la privatizarea CFR Marfa SA, gurile rele din piata spunand, pe care eu sincer nu le cred sau imi este imposibil sa le cred,  ca de fapt nici nu mai exista acesti bani, fiind folositi pentru altceva, ceea ce va conduce la un veritabil proces in instanta, statul urmand sa plateasca peste ani si dobanzi si penalitati la suma nerambursata la timp.)

Si ar mai exista un element, deja putem vorbi de un concurs de elemente de nebancabilitate, ca la concursul de infractiuni si nu gratuit folosesc termenul de infractiuni, veti constata imediat, foarte important, care inlatura orice dorinta legitima de a participa la licitatie, un element care induce viciul si anume pretul de vanzare: se anunta un pret de pornire in licitatie de 305 milioane euro, raportat la un nivel de datorii ale companiei de 800 milioane euro si de peste 1 miliard euro total povara si un altul indicativ, de 150 milioane euro, care ar reprezenta valoarea de lichidare, adica de scrap, nivel de pret derizoriu, sub care niciun investitor nu va putea sa coboare. Ce se transmite de fapt: ca pretul de vanzare va cobori dinspre 305 milioane euro spre 150 milioane de euro, cu toate ca orice licitatie de acest tip este competitiva, participantii urmand sa concureze in sus, de la nivelul de plecare, de 305 milioane euro, urmarindu-se obtinerea unui pret cat mai mare si nu cat mai mic.  Am gestionat active in valoare de 4 miliarde de USD, aferente a 4000 de companii, de stat si private si am organizat si supervizat sute de procese de vanzari, toate prin licitatii publice, in conditii de transparenta totala. De fiecare data, evaluatorul ne prezenta, printr-un raport de evaluare, valoarea evaluata a companiei, sub forma pretului de plecare, in cazul nostru 305 milioane de euro si valoarea sub care nu aveam permisiunea sa vindem, reprezentand pretul derizoriu, de lichidare, de fier vechi, 105 milioane de euro, la fel, in cazul nostru.  Acest nivel de 105 milioane de euro nu era public, il consideram informatie strict confidentiala, raportul era tinut in seif, iar la momentul organizarii vanzarii, numai presedintele comisiei de licitatie intra in posesia cifrei, astfel incat, in cazul in care, putin probabil, licitatia nu conducea la cresterea pretului de vanzare peste nivelul de plecare, 305 milioane euro in cazul nostru, sa urmareasca inchiderea ei daca ar fi fost atins nivelul derizoriu, 105 milioane euro, de asemenea, in cazul nostru. In acest moment, cifra de pret derizoriu fiind furnizata public, a fost deconspirata directia de urmat in licitatie, adica de scadere a pretentiilor, pana la nivelul de avarie de 105 milioane euro, nivel si trend indicativ.

Procedura fiind viciata, ea devine nebancabila, adica legal aceasta se poate desfasura, insa sa nu ne asteptam ca un investitor serios sa participe. Urmarea, esecul  procedurii.

III CFR MARFĂ

O procedura de privatizare extrem de stufoasa si complicata, girata inclusiv de FMI si ceilalti finantatori internationali, atat de cunoscuti opiniei publice, care ar fi putut fi finalizata cu succes, insa nu s-a intamplat asa. Motivul nebancabilitatii acestei proceduri de privatizare se regaseste in Hotararea de Guvern, care prevede principalele conditii de privatizare, obligatoriu de introdus in contract si consta intr-un termen nerealist de 2 luni, de finalizare a intregii proceduri, in conditiile in care exista cel putin o restrictive, de la care trebuia plecat si anume termenul de 5 luni plus 1 luna, adica 6 luni, solicitat prin lege de Consiliul Concurentei, pentru eliberarea avizului obligatoriu.

Esecul a survenit dupa expirarea termenului de 2 luni numai si numai datorita puterii financiare si ambitiei singurului calificat, grupul GFR, care a reusit mobilizarea a 30 milioane euro, din resurse proprii, fapt laudabil, insa insuficient pentru succesul operatiunii. Daca nu ar fi fost asa, insuccesul devenea evident imediat dupa publicarea Hotararii.

De ce? Pentru ca elementul de nebancabilitate , adica termenul de 2 luni nu avea cum sa permita succesul procedurii de privatizare. Niciun finantator nu ar fi finantat o asemenea procedura, dupa aparitia respectivului termen, inlauntrul caruia trebuia finalizata o operatiune cu un termen de 7-9 luni.

Care este concluzia sau morala rezultata din succinta analiza a 3 procese importante de privatizare, esuate, din Romania?

Bancabilitatea unui proces de privatizare reprezinta conditia minima de succes a acestuia si din acest motiv este necesara impunerea testului de bancabilitate pentru aceasta tipologie de vanzari de stat, privatizari si alte forme asociate, similar testului de stress, aplicat cu atata exigenta si determinare sistemului bancar de oriunde.