SUA, UE şi China, în redesenarea ordinii globale multilaterale: Rusia, ocolită în jocul geopolitic global
0
Săptămâna trecută a avut loc la Paris o întâlnire inedită care a marcat puternic aşezarea geopolitică globală. Este vorba despre o vizită bilaterală a preşedintelui chinez Xi în Franţa, dar acolo unde s-a întâlnit cu preşedintele francez flancat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Reuniunea face parte din vizita de 6 zile a preşedintelui Chinei în Europa, unde după Italia şi Monaco şi-a pierdut continuarea peste ocean, din cauza eşecului negocierilor bilaterale comerciale SUA-China.
Abordări strategice europene: relaţii comerciale şi economice pragmatice, dar e nevoie de reformele pieţii chineze
Reuniunea a avut semnificaţii strategice deosebite şi a abordat teme de pe poziţii ce merită remarcate, în perspectiva reaşezării lumii de mâine. Dacă SUA a fost elefantul din încăpere la fiecare etapă a negocierilor - prezentă în critici, referinţe, dar şi în abordări concordonte din partea UE - marele absent total din această reuniune, care a vorbit despre guvernanţa globală şi multilateralism, a fost Rusia.
Absent, paria, actor ocolit sau evitat, cert e că Rusia a fost marele perdant în urma acordurilor sino-europene de la Paris. De altfel, orice formulă euro-asiatică a unui proiect sino-european cu dublu sens şi reciprocitate, scoate definitiv din joc Rusia lui Putin, în primul rând din cauza liniei geografice mai sudice a drumurilor pe apă sau pe uscat faţă de poziţia rusă pe glob, apoi din cauza portanţei economice reduse a Rusiei lui Putin şi a relevanţei globale în scădere - în ciuda tolerării sale de către toţi cei trei mari actori globali şi a evitării angajării sale, din cauza nefăcutelor militariste şi geopolitice care strică acorduri fără a reuşi să construiască nimic în loc.
China tolerează parteneriatul strategic clamat de Rusia şi plasat pe toate gardurile, pentru că-i foloseşte la propriile sale abordări, iar infiltrarea chineză în Extremul Orient rus este majoră, ca în toată Rusia la Est de Urali. Pe de altă parte, chiar dacă participă la exerciţii comune sau îi fac hatârul să trimită câte o navă prin Estul Mediteranei sau câteva trupe pe teren, în Siria, China are alte obiective strategice, iar dominaţia Rusiei vine natural, concomitent cu furtul masiv de tehnologie şi date din industria de apărare a acesteia.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană, respectând sancţiunile şi reacţionând tranşant la pornirile autoritariste, militariste sau agresive ale Rusiei, pe teritoriul său, continuă să privească avantajele din produsele energetice ruse şi interdependenţa circuitelor economice şi comerciale, dar tratează Rusia ca pe o putere minoră, cu ambiţii mari şi extrem de nervoasă, care nu trebuie contrariată direct, dar nici lăsată să zburde după capul ei, ci trebuie pusă la punct. Cum dependenţa financiară şi investiţională e a Rusiei în mai mare măsură decât e cea energetică a UE, ocolirea şi evitarea Rusiei e varianta optimă îmbrăţişată de europeni.
Reciprocitate în investiţii şi acces la piaţa chineză pentru firmele europene
Cel mai important pas l-a reprezentat dorinţa liderilor europeni ca relaţia cu China să respecte unitatea europeană. Reuniunea a făcut referiri critice la adresa Italiei, aflată în suferinţă economică majoră, în criză şi în formă slabă, dar fiind primul stat din G7 care a salutat proiectul Belt and Road, numit şi Noul Drum al Mătăsii. A fost criticată, în egală măsură, şi formula celor 16 state europene din Europa Centrală şi de Est, 11 dintre ele membre ale UE, care ar fi achiesat la proiect şi ar fi luat fără discernământ banii chinezi, în ciuda dependenţei crescute determinate de un asemenea pas.
Departe de a fi o formulă de aliere sino-europeană în raport sau în opoziţie cu SUA, reuniunea a mai relevat dorinţa UE de a nu fi prinsă în războiul comercial dintre cei doi actori, de a-şi păstra independenţa decizională - dar ţinând cont de relaţia securitară privilegiată cu SUA - dar şi de a nu fi pusă să aleagă între cei doi actori majori globali. Unitatea Europei şi relevanţa globală a UE, a principiilor şi regulilor sale a fost, de asemenea, relevată cua ceastă ocazie. E adevărat că, la nivel practic, vizita a fost una bilaterală în Franţa care a fost şi singura care a câştigat investiţii şi a vândut 300 de aparate Airbus, cu contracte semnate în multiple alte domenii industriale. Nu a profitat de acorduri şi bunăvoinţă chineză întreaga Europă.
Liderii europeni au evitat cu atenţie în public temele contondente şi de divergenţă faţă de China şi preşedintele Xi, chiar dacă au relevat nevoia ca China să respecte valorile şi principiile europene. Dacă tema centrală a discuţiilor a fost multilateralismul şi guvernanţa globală, pe dimensiunea proiectului Belt and Road, europenii nu s-au sfiit să-şi arate rezervele şi să ceară o formă de reciprocitate în investiţii şi accesul la piaţa chineză, aşa cum beneficiază China în UE.
De altfel, aici postura reprezentanţilor UE a fost similară cu cea americană, suprapunând cerinţe şi presiuni de reformă a pieţei chineze şi deschidere chiar peste solicitările americane din negocierile comerciale în curs, cele blocate în impas chiar înaintea acestei vizite. Iar orice reformă pentru a satisfice cerinţele americane, precum noua lege a investitorilor străini în China, avantajează şi statele membre ale UE în egală măsură, fiind aplicată tuturor în mod egal.
Xi Jinping şi Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Profilarea lui Macron ca lider european şi ieşirea din impasul protestelor interne înaintea alegerilor euro-parlamentare
Emmanuel Macron s-a profilat drept lider european, tot mai vizibil, după retragerea pas cu pas a doamnei Merkel din prim-plan, chiar dacă slăbiciunile industriei franceze, a împrumuturilor şi deficitului rămân majore. Dar în contextul protestelor „vestelor galbene“, vizita preşedintelui chinez Xi Jinping la Paris a fost un adevărat şi meritat triumf.
Cei trei lideri europeni au avut mare grijă să nu se profileze drept susţinători ai unei alianţe de orice tip împotriva politicilor americane, indiferent de criticile similare ale ambilor actori faţă de politicile izolaţioniste ale lui Donald Trump, retragerea din leadershipul global şi din acorduri comerciale globale.
Din contra, apariţia documentelor UE în ajunul vizitei, care califică China drept „rival sistemic“, competitor economic şi comercial respectiv rival geopolitic şi tehnologic compensează o asemenea speculaţie, iar lista de poziţii contondente ale UE faţă de China, dublate de poziţiile divergente ale lui Macron faţă de Beijing sunt suficient de importante pentru a evita o interpretare nefericită.
Nu e mai puţin adevărat că, în subsidiar, China preşedintelui Xi îşi doreşte o formulă pragmatică a relaţiilor, fără abordări politice sau ideologice, iar tranzacţionismul preşedintelui Macron - care-şi doreşte, totuşi, reforme orientate spre piaţă şi spre economia europeană - să nu-l încurajeze.
Unitate europeană şi coeziune transatlantică
Mai mult, există, fără drept de tăgadă, speranţa, dacă nu elemente mai clare, de înclinaţie europeană pentru ca preşedintele Xi să fie încurajat că, într-o zi, UE să poată aborda mai deschis şi să se apropie de China în detrimentul Washingtonului. Respectul pentru Europa Unită e un pas important concedat de către Beijing, mai ales că Xi nu crede decât în relaţii bilaterale, în timp ce referinţa constantă la valori şi intransigenţa europenilor faţă de acţiunile agresive şi nepotrivite ale Chinei – interne şi externe – şi coincidenţa poziţiilor cu cele ale SUA pe această direcţie, au fost relevante.
Oricât s-ar aştepta cineva la o ruptură în Europa sau pe linie transatlantică, sau chiar ar genera-o inundând cu bani şi investiţii unele state europene mai slabe de înger şi în mari nevoi financiare, China a trebuit să constate forţa valorilor comune şi abordărilor consecvente ale SUA şi Europei, în ciuda diferenţelor de manieră de a prezenta lucrurile.
De asemenea, oricât de diplomat, deschis şi empatic ar fi fost Emmanuel Macron la primire şi oricât ar fi fost evitate în spaţiul public criticile la politicile Chinei, europenii s-au pronunţat unanim pe aceeaşi direcţie cu americanii şi au reproşat aceleaşi lucruri, dar fără a trânti uşa. Într-adevăr, China e un foarte important partener comercial al UE, dar acest lucru nu permite eludarea componentei securitare şi de apărare, dar şi cea a dimensiunii strategice pe care Bruxellesul, Parisul şi Berlinul le impart cu Washingtonul.
Referirile la guvernanţă globală şi la multilateralism s-au dovedit, totodată critici indirecte şi la administraţia Trump, dar mai ales la acţiunile Rusiei lui Putin. Evitarea abordării multipolarismului rus şi redesenarea lumii pe bazele multilateralismului şi a dreptului internaţional, a respectării regulilor şi preeminenţa dreptului împotriva forţei sunt o palmă dată direct în ambele direcţii. Aşa se desenează viitoarea ordine globală în documentul comun al discuţiilor sino-europene de la Paris.
Nu că abordările din Marea Chinei de Sud şi Sud Est sau linia celor nouă puncte, sau construcţia de insule artificiale şi capabilităţi militare în zone disputate nu ar situa şi China în lista statelor ce preamăresc forţa şi politicile de putere pentru soluţionarea problemelor politice şi strategice proprii. Cu atât mai mult, comunicatul comun e important. E în subsidiar şi o recunoaştere a acestor reguli existente de către China, care-şi propune să rămână cumva jucător global şi să oculteze cât poate propria încălcare a dreptului internaţional.
Se încarcă comentariile...
