Spectaculoasele rezultate ale tehnicii escaladării perpetue în politica americană

Degeaba ne plângem că ai noștri se ceartă continuu, folosind limbajul atât de drag lor, învățat din experiența îndelungă a mahalalelor Fanarului, plin de înjurături pe cât de prelungi și meșteșugite, pe atât de tradițional ineficiente deoarece, din prudența noastră de popor pașnic, se opresc mereu înainte ca ceva să devină ireparabil.

Și n-ar avea cum să fie altfel atâta timp cât, în definitiv, toți știu că, în final, tot se va ajunge la împăcarea între interesele subterane care, comune fiind, generează impulsul care face să înainteze căruța puterii prin toate noroaiele și gropile puterii.

Există însă spații în care, altele fiind mizele, cu alți actori educați la cu totul alt nivel de jocuri de putere, lupa politică s-a transformat fundamental în ultimele decenii devenind o înfruntare care abandonează zona aceea de dezbateri de idei și principii, ajungând rapid la formulele de acum, întru totul similare unei confruntări nemiloase în care sunt admise toate armele. Nu ar fi de mirare în cazul unor țări care, într-o lungă istorică, au evoluat mereu către formula dictatorială a puterii ca garanție, singura posibilă, a menținerii stabilității și apărării teritoriului: Rusia și China fiind exemplele îndeobște acceptate în acest sens.

Dar este cu totul neașteptată radicalizarea – realmente ultra-rapidă și cu expresii violente – a politicii americane care oferă acum o imagine a luptei deschise la cel mai înalt nivel, chiar cu toate armele din panoplie, miza fiind una singură: demonizarea, desființarea și anihilarea unuia sau altuia dintre cei doi candidați cu cele mai mari șanse de reușită în competiția electorală de anul viitor. S-a intrat mai demult într-o competiție în care această procedură a escaladării perpetue, teoretizată de unele echipe de comunicatori politici, a început să fie aplicată neobișnuit de devreme și introducând vectori de neîncredere și radicalizare la nivelul clasei politice și audiențelor interne americane dar și, foarte important, constituind și un semnal pentru aliații europeni că s-a deschis, fără limite, sezonul de vânătoare pentru stăpânirea viitoare a scaunelor și mecanismelor puterii.

Ce este nou acum în SUA este că vedem spectacolul, în opinia mea foarte trist, oferit de două personalități, un fost și un actual președinte ale SUA, oameni în mâinile cărora s-a aflat, se află și poate se va mai afla soarta lumii, intrați în sarabanda unor acuzații din ce în ce mai grave, învinuiți de toate josniciile penalizabile de Codul Penal. Întotdeauna este posibil ca unul dintre cele două pachete complexe de acuzații să fie real, dar problema este că, pentru prima oară în istoria SUA, unul dintre cei acuzați de toate fărădelegile lumii va deveni Președintele SUA: în consecință, oricare ar fi numele învingătorului, Biden sau Trump, se ba instala la Casa Albă purtând greutatea a ce se spune acum și, după cum informează unele surse se va spune în continuare, bazat pe dosarele care încă nu au fost făcute publice dar, conform unei mai vechi tradiții, au fost deja trimise spre informare preventivă unor corespondenți de presă americani sau europeni.

Multe au de învățat echipele electorale europene din această tehnică americană a escaladării perpetue și, dacă am auzit vine, deja există partide politice care împrumută sau au primit deja sprijinul unor consilieri (bârfele vorbesc despre americani și israelieni) care să le arate cum funcționează acest mecanism al demolării preventive a adversarului. Calculând cu cât mai multă precizie calendarul mecanismelor juridice astfel încât eventualele sentințe definitive să vină chiar înaintea demarării campaniei electorale oficiale. Cazul Trump este profund relevant deoarece, cu siguranță, va fi folosit fie ca argument pentru trimiterea în noroi a personajului, fie dacă se și pronunță o sentință în ianuarie, pentru transformarea lui într-un martir care va candida dintr-o celulă de închisoare, Mesia modern al Adevărului, caz unic în istoria democrației americane.

În paralel, a început un atac împotriva lui Biden, la fel de profesionist făcut, egal ca putere și cu consecințe totalmente imprevizibile.

Până acum se concentrase asupra lui Hunter Biden, cunoașteți detaliile poveștii. Dar puțini se așteptau ca deja din această etapă să se producă un atac major împotriva Președintelui Biden: Greg Steube (foto), congresmen republican din Florida, a introdus la modul oficial un document care conține articolele care să ducă la demiterea (impeachment) Președintelui. Acuzațiile sunt foarte grave și privesc întreaga activitate a ocupantului din acest moment al Casei Albe. Se spun lucruri pe care nici măcar cei mai înverșunați adversari ai SUA nu îndrăznesc să le aducă în discuțiile oficiale căci congresmenul republican vorbește, despre „Biden Crime Family” și despre un Președinte al SUA care „nu mai trebuie să fie lăsat la Casa Albă, vânzându-ne țara”.

De acum a început bătălia și nu cred că mai este cale de întors: procedurile escaladării perpetue au fost lansate și, corozive fiind, se vor alimenta singure, fără probleme, din sângele victimelor și nu pot fi oprite decât după ce oponentul este distrus definitiv. Iar Europei noastră, aceea cu fostele discursuri despre victoria democrației și a intelectualilor activiști, a simțit că s-a produs declicul real și este pe cale să se adapteze la noul stil de luptă.

La noi cum va fi? Mai ales, cine începe, rapid, să scoată dosare cu asemenea încărcături explozive?