Post-scriptum

Postarea mea de ieri, scrisă înainte de vot, are, citită acum, un aer neîncrezător-melancolic. Îi adaug acest post-scriptum pentru a mulţumi electoratului român. Mi-a prilejuit un moment de euforie.

Bilanţ (provizoriu)

Simt că ceva esenţial s-a schimbat în gîndirea şi comportamentul civic al conaţionalilor mei şi salut contribuţia tinerilor la amploarea acestei înnoiri. N-a fost vorba, propriu-zis, de politică. A fost vorba de stil. A fost o reacţie igienică a societăţii la impostură, obrăznicie, furt, suficienţă mîrlănească, lipsă de onoare şi de patriotism adevărat. A fost un vot pentru mai multă cinste, pentru bună-cuviinţă, pentru civilizaţie interioară. Sunt mai mult decît bucuros că am apucat să trăiesc o asemenea evoluţie.

La vîrsta mea, ştiu să-mi temperez, lucid, entuziasmele. Nu mă aştept la schimbări spectaculoase de azi pe mîine şi mă gîndesc cu oarecare încordare la povara care apasă pe umerii învingătorilor. Noul preşedinte va trebui să facă faţă unor provocări mult mai dure şi mai importante decît cele ale campaniei electorale.

Sper să se bucure de asistenţa pe care cred că o merită: oameni competenţi, dezinteresaţi, eficienţi.

Sper să asistăm la un nou mod de a vorbi, de a dezbate, de a face politică: fără sînge, dar fără concesii şmechere, fără „acomodări” viclene. Cu cît mai puţini derbedei, cu cît mai puţini inşi fără ruşine, cu atît mai bine.

Sper să se fi înţeles, în cele din urmă, că sloganul lui Ponta („Mîndri că suntem români!”) e valabil, dar nu datorită susţinătorilor lui, ci tocmai datorită acelora care l-au evacuat!