Parfumul doamnei

Intru în magazin şi mă gândesc că ar trebui să-mi fac şi eu odată un cadou: un parfum de marcă. Unul care să-mi placă, să-mi dea încredere. Mă resemnez: nu merit. Încă. Şi n-am nici bani pentru un cadou. Pentru mine.

Ştiu că nu voi fi singur, că n-am să rătăcesc printre atâtea branduri celebre şi că cineva mă va ajuta să aleg. Ca de obicei, mă întâmpină o tânără. Alta de fiecare dată, cu aceeaşi întrebare: „Pot să vă ajut...?“.

Îi spun: „Doresc o apă de toaletă pentru o doamnă. Are în  jur de 40 de ani. Dar aş vrea ceva care s-o facă să se simtă ca la 28 de ani. Are ochii verzi şi este şatenă“.

Domnişoara nu clipeşte. (Mă aşteptam să zâmbească.) Mă conduce la vitrinele strălucitoare, cu flacoanele alineate ca nişte soldaţi în zi de paradă. Câţi ani au trecut de când am rostit pentru prima dată acest text? Să fie 12 ani? 15 sau 20? Oricum, sunt sigur că de trei ori pe an rostesc textul ăsta, în acelaşi magazin de parfumuri. Magazinul meu preferat, minciuna mea favorită.

Caut să-mi amintesc de unde mi-a venit acest text. Poate că mi l-a spus cineva. Un bărbat? O femeie? Sau l-am citit într-o carte? Domnişoara îmi întinde primul cartonaş parfumat. Îl miros. Nu simt nimic. Am uitat un lucru important şi îi spun repede: „Am un buget de 250 de lei“. Poate să fie şi de 300 de lei – adaug în gând. Vânzătoarea mă conduce la altă vitrină. Parfumează alt cartonaş şi mi-l întinde.

Cum poate un parfum să aibă o asemenea putere? E o iluzie. Asta cumpăr: o iluzie!

Cum să aleg apa de toaletă perfectă pentru un astfel de portret-robot? „Femeie la patruzeci şi ceva de ani care doreşte să se simtă ca la douăzeci şi ceva“... Cum poate un parfum să aibă o asemenea putere? E o iluzie. Asta cumpăr: o iluzie!

Şi după ce am luat-o de soţie, tata m-a tras de-o parte şi mi-a zis apăsat: „O nevastă bună trebuie să facă trei lucruri. Unu: să aibă grijă de bărbat, când vine de la muncă, să-l întrebe dacă-i e foame şi să-i pună ceva pe masă. Să fie atentă la el când iese din casă, să aibă o cămaşă curată şi pantalonii călcaţi. Doi: când iese cu bărbatul undeva, la o reuniune, în lume, să nu-l facă de ruşine, să nu vorbească ca prosta-n târg, să fie mândră de bărbatul ei şi el să fie mândru de ea. Trei: să fie econoamă, să nu cheltuiască banii pe prostii...“. M-am uitat chiorâş: bine, băi, tată, acum îmi spui, după ce m-am însurat? (Tata i-a făcut vreodată cadou mamei un parfum? Nu am timp de amintiri.)

Mai adulmec două mostre de apă de toaletă. O aleg pe-a treia. Mi se pare mai proaspătă. De fiecare dată mi s-a părut că aleg prospeţimea, cu acelaşi text cu pretenţii de neumurire, dar numai eu ştiu cât este de căzut în rutină.

Preţul este bun, mă încadrez în buget. O rog pe vânzătoare să mi-l împacheteze de cadou. Întorc privirea la vitrinele cu parfumuri pentru bărbaţi şi revin la vechiul meu gând: să-mi fac un cadou, odată, un parfum de marcă. Cum aş începe textul: „Doresc o apă de toaletă pentru un bărbat...“.