Ochiul înșelat

Sala dedicată exclusiv picturilor trompe l'œil a Muzeului de Artă de Stat de la Copenhaga propune o savuroasă coregrafie a alunecărilor printre nisipurile mișcătoare ale tehnicii artistice care, în plină eră a excesului de imagini, nu încetează să atragă spectatori.  

După cum informează un text explicativ expus la intrare, sala este o reconstituire a Camerei de perspectivă, una dintre încăperile Kunstkammer-ei Regale Daneze. Considerată un precursor al muzeelor, în secolul al XVI-lea și cu precădere în al XVII-lea, o Kunstkammer reprezenta un cabinet de curiozități – o colecție eteroclită de obiecte și de roade ale naturii, expresie a interesului enciclopedic cultivat în epocă. Astfel, se regăseau obiecte curente, bijuterii, portrete în miniatură, gravuri, instrumente științifice, diverse accesorii, medalii și monede, laolaltă cu minerale, plante, scoici, dinți de rechin și alte articole organice aduse din colonii.

Camera de perspectivă a regelui danez transmitea subtil invitaților imaginea unui om rafinat, la zi cu evoluția artei și a științei. Potrivit explicațiilor oferite de curatorii sălii ce aduce în contemporaneitate farmecul acestui arsenal de obiecte, între 1668 și 1672, flamandul Cornelis Norbertus Gijsbrechts (cca 1630 – cca 1683), maestru al artei trompe l'œil, a fost pictor de curte al regilor Frederik al III-lea, respectiv Christian al V-lea.

Pânzele sale, expuse, azi, în sală, se remarcă din depărtare, căci excepționala forță a tridimensionalității pe care a produs-o îl poate înșela și pe cel mai vigilent spectator. Astfel, pictura Avizier cu rastel pentru scrisori și partituri (1668) expune imaginea unui avizier din lemn în care sunt prinse numeroase scrisori atât deschise, cât și sigiliate, două pagini de almanah, câteva partituri, precum și penițe și alte instrumente pentru scris. Pictată în culori predominant calde și mângâiată de lumina care potențează organicitatea lemnului din fundal, mica expoziție se dezvăluie de sub o perdea de culoare închisă, pictată ca și cum ar fi prinsă în colțul din dreapta sus al imaginii.

Realizată în stil similar, în 1672, pictura Trompe l'oeil cu rastel de scrisori și Proclamarea lui Frederik III aduce laolaltă o altă colecție compozită de obiecte – scrisori, un pieptene, o foarfecă, o trusă (probabil pentru cosmetice), partituri, instrumente de scris, precum și accesorii și elemente decorative tipice epocii și greu de identificat astăzi. La fel ca și prima pânză descrisă, imaginea se abandonează privirii de sub faldurile unei perdele atât de desăvârșit redate încât poate sugera foșnetul mătăsii. În centrul picturii atrage atenția un document pe care este scris vizibil: Tertius Dei Gratia, formulă în latină folosită în protocolul de proclamare în timpul domniei lui Frederik al III-lea. Textul explicativ menționează că Gijsbrechts a pictat opera la doi ani după moartea regelui, în semn de omagiu adus celui care îl angajase ca pictor de curte în 1668.

O altă lucrare a pictorului flamand este doar aparent tablou. Intitulată Trompe l'oeil. Cabinet de curiozități cu cană cu capac din fildeș, ea reprezintă, de fapt, ușa unui mic dulap care se poate deschide. Pe ea este pictată imaginea unei ferestre zăbrelite, printre gratiile căreia sunt prinse mai multe scrisori și o pană de scris. Lângă ele, un ansamblu de obiecte  – printre care un vas masiv din fildeș, un cuțit, o scoică și o statuetă ecvestră – se înfățișează privitorului, stimulându-i imaginația cu forța dramatismului alimentat de seva inconfundabilă a picturii baroce. Realizată în 1670, lucrarea are și o parte posterioară pe care, de asemenea sub iluzia unei ferestre, sunt pictate câteva scrisori și bilețele. Se crede că pictorul a executat opera pentru ca ea să fie inserată într-un panel al Cabinetului verde de la castelul Rosenborg. Printre obiectele de valoare pe care Frederik al III-lea le păstra în acea colecție se număra și vasul din fildeș pictat de flamand.

Probabil cea mai insolită pictură expusă în sala de la Muzeul de Artă de Stat de la Copenhaga o reprezintă o lucrare care, de la distanță, pare un tablou întors cu fața spre perete și așezat pe podea. Atenția pentru detaliul infim, dar esențial în economia picturii și dinamica perfect elaborată a umbrelor dau naștere iluziei unei structuri tridimensionale pe care doar realitatea o poate reda în aceiași parametri. Pentru a consolida amăgirea estetică, Cornelis Gijsbrechts adaugă picturii, intitulate Revers al unui tablou, un detaliu de inventar, pictând o bucățică de hârtie țintuită de o piuneză. Pe hârtia aparent desprinsă de fundal este scris numărul 36. După cum menționează textul explicativ ce însoțește pictura, „ne aflăm în fața uneia dintre puținele opere de artă din lume care au două reversuri.” Este ușor de imaginat reacția vizitatorilor Camerei de perspectivă, întâmpinați, acum mai bine de trei secole și jumătate, de un concept care intră, seducător de furtiv, pe tărâmul iluziei baroce. Este și reacția publicului de azi care se poate legitim întreba dacă remarcabilul talent al lui Cornelis Norbertus Gijsbrechts nu îl poate defini, într-o anumită măsură, și ca suprarealist avant la lettre.  

În mod previzibil, viziunea și talentul artistului flamand s-au manifestat și în picturile vanitas. Una dintre ele, reprezentând o nișă în care se află un craniu alături de diverse obiecte ale deșertăciunii lumești și de câteva baloane de săpun, metaforă clasică a efemerității vieții, în pictura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, este etalată în cadrul expoziției temporare Baroque – Out of Darkness, pe care o propune același muzeu de la Copenhaga. Expoziția, impecabil elaborată și oferind explicații detaliate atât în textele ce însoțesc picturile și în cele care prezintă fiecare sală, cât și în numeroase planșe cu ilustrații pe care vizitatorii le pot păstra, este deschisă publicului până la începutul lui noiembrie.

Notă bibliografică:

https://publicdomainreview.org/collection/reverse-of-a-framed-painting/