O scrisoare infamă - abandonul moral al domnului Guterres

Pe data de 9 septembrie ziarul german Bild a publicat o anchetă a lui Julian Röpcke, un jurnalist foarte bine documentat şi credibil referitor la tot ce se întâmplă în Ucraina. Articolul se baza pe o scrisoare transmisă de Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, trimisă ministrului de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov.

Principalul scop al ONU este, potrivit acestei scrisori, reluarea Black Sea Grain Initiative (BSIG), planul prin care Federaţia Rusă a agreat cu Turcia tranzitul grânelor ucrainene prin Marea Naegră, sub auspiciile şi cu implicarea ONU. Planul a fost denunţat unuliateral de Federaţia Rusă, moment care a coincis cu reluarea masivă a atacurilor asupra porturilor ucrainene şi iniţierea, la sfârşitul lunii iulie, a primelor atacuri asupra porturilor ucrainene la Dunăre - Reni, Izmail şi ulterior Chilia Veche.

Noul plan expus de Guterres are în vedere patru puncte:

1.      O bancă de stat din Federaţia Rusă, RSHB Capital SA, ar urma să fie folosită pentru evitarea sancţiunilor. Aceasta ar urma să ofere tranzacţii de tip bancar dar fără să joace în întregime rolul de bancă. Un vehicul financiar, înregistrat în Luxemburg care nu va avea nevoie de înregistrare ca bancă. Secretarul General ONU doreşte astfel crearea unei bănci false, în interiorul UE care să ocolească sancţiunile UE la adresa Federaţiei Ruse. Stupefiant, însă şi mai şocant este că Guterres menţionează în scrisoare că ar fi obţinut deja sprijinul UE în acest sens! De la Bruxelles a venit un răspuns la ancheta Bild care pare să confirme negocierile prealabile indicate de Guterres:

“UE a transmis Federaţiei Ruse, prin intermediul ONU, deschiderea sa de a găsi o soluţie permanentă, constructivă, printr-o subsidiară desemnată a băncii Agricole Ruse care ar permite plăţi SWIFT în acord cu sancţiunile UE asupra tranzacţiilor agricole”.

Concluzia celor de la Bild este tristă dar singura corectă: înseamnă că ONU şi UE lucrează împreună la o modalitate de a ocoli sancţiunile prin care sistemul SWIFT nu a mai putut fi folosit de Federaţia Rusă după invazia Ucrainei - cel puţin în cazul unei bănci cu capital de stat rusesc.

2.      ONU doreşte să asigure navele ruseşti împotriva atacurilor ucrainene. Aceasta este propunerea pe care Guterres i-o adresează lui Lavrov şi are în vedere Marea Neagră şi Marea Azov. Propunerea concretă este: “o companie de asigurări înfiinţată de ONU pentru exporturile de alimente şi îngrăşăminte ruseşti va lucra cu Lloyd’s în termen de 4 - 6 săptămâni”. Ceea ce surprinde este exactitatea propunerilor, gândite foarte tehnic, un fapt neobişnuit pentru un nivel atât de înalt diplomatic. Guterres nu se exprimă în termeni precum “ONU doreşte reluarea BSGI, cu deplina respectare a dreptului internaţional, evitând abordările unilaterale, drept pentru care iniţierea unui dialog este oportună” ori altceva în acelaşi limbaj diplomatic. Scrisoarea nu a fost destinată publicului larg şi acesta este motivul pentru care propunerile sunt precise, foarte exacte. Cei de la Bild nu au ajuns în posesia unui presupus răspuns al lui Lavrov dar este limpede de anticipat că un asemenea răspuns nu putea fi sau nu poate fi decât unul de aprobare. Guterres merge mai departe şi descrie cum ar trebui să fie această asigurare: Casco sau P & I. Casco este o asigurare împotriva unor factori externi care ar afecta navele folosite pentru transport, iar P& I asigură navele împotriva pierderilor cauzate de părţi terţe. Faptul că transportul de grâne pe Marea Neagră pe timp de război are nevoie deo asigurare este evident. Faptul că Federaţia Rusă ar dori o asemenea asigurare în cadrul discuţiilor pentru reluarea BSGI este legitim. De neînţeles este gestul lui Guterres de a oferi ONU nu doar ca garant al unei asemenea înţelegeri dar şi ca finanţator al acesteia! Scrisoarea adresată lui Lavrov descrie negru pe alb cum ar trebui să se întâmple: “ONU va sprijini (a se citi “va plăti”) asigurarea pentru a sublinia importanţa exporturilor ruse în cee ace priveşte securittatea alimentară globală şi pentru a creşte numărul de pieţe participante cu scopul ultim de a reduce costurile de asigurare pentru exportatorii ruşi”. Astfel, ONU se angajează să plătească asigurarea navelor ruseşti nu împreună, ci în locul transportatorilor ruşi! Surprinzător sau poate că nu, Guterres nu propune aceeaşi măsură pentru exportatorii ucraineni. Astfel, în viziunea Secretarului General ONU, transportatorii ucraineni ar urma să transporte grâne şi să plătească asigurări la preţul pieţei, iar transportatorii ruşi ar urma să aibă asigurarea suportată de ONU! Toate acestea în condiţiile în care, cel puţin teoretic, Ucraina şi Federaţia Rusă sunt membri ONU cu drepturi egale. Bild a contactat Lloyd’s care a replicat: “no comment”.

3.                              Un alt punct important al scrisorii lui Guterres se referă la deblocarea activelor îngheţate ale Federaţiei Ruse. Secretarul General ONU garantează practic anularea sancţiunillor aplicate de UE la adresa îngrăşămintelor livrate de companiile ruse, în termeni fără echivoc. Conţinutul scrisorii este de-a dreptul şocant din această perspectivă: se solicită ca Federaţia Rusă “să ofere o listă de bunuri şi conturi bancare specifice”, iar “ONU va lucra cu autorităţile naţionale relevante şi instituţiile UE pentru a veni în întâmpinarea acestor cereri”.

4.                              Domnul Guterres propune ca vasele ruse care transportă îngrăşăminte şi alimente să beneficieze de “permise de acces pentru tranzit rapid în porturile UE”. A întrebat domnul Guterres România dacă este de acord ca navele ruse să tranziteze după bunul plac portul Constanţa, de pildă? Cu siguranţă nu. Discuţii au avut însă loc, după cum scrie Guterres, “cu Comisia Europeană şi autorităţi portuare din Germania, Belgia, Spania şi Olanda”. Nu se precizează şi rezultatul. Comisia Europeană nu a negat că astfel de discuţii au avut loc, precizând publicaţiei Bild că sunt permise “excepţii ţintite pentru a permite accesul vaselor ruse în porturile UE pentru achiziţia, importul sau transportul de produse agricole ori alimente, inclusive grâu şi îngrăşăminte”.

Acestea sunt propunerile compromiţătoare şi şocante făcute de Secretarul General ONU ministrului Lavrov. Nimic despre cele peste 280.000 de tone de grâu ucrainene distruse de forţele armate ruse din momentul denunţării BSGI. Nimic despre atacurile marinei ruse asupra navelor civile din Marea Neagră - în data de 11 septembrie a fost confirmat un astfel de atac cu rachete Kalibr asupra unei nave sub pavilion libian în Marea Neagră. Acţionând astfel, domnul Guterres s-a comportat precum un agent fidel al lui Vladimir Putin. Acesta a făcut propuneri pentru a debloca BSIG dar niciodată în scris, întotdeauna verbal. Domnul Guterres a preluat declaraţiile lui Putin şi le-a extins, transformându-le într-un document oficial ONU.

Partea cea mai hilară a întregii dezvăluiri este că Bild a întrebat şi autorităţile ruse ce părere au despre această scrisoare. Kremlinul nu a negat conţinutul scrisorii, chiar a transmis pe surse că “studiază propunerile”. Într-adevăr, acestea sunt atât de radicale, încât exced şi celor mai optimiste aşteptări ale Moscovei!

Reacţia autorităţilor ucrainene la această scrisoare a fost extrem de radicală, ea fiind calificată drept “o insultă incredibilă” şi afirmându-se că în niciun caz în aceste condiţii Ucraina nu va accepta reluarea BSIG. Totodată, Ucraina a afirmat că nu va renunţa la “dreptul său potrivit dreptului internaţional” de a inspecta navele ruse care vor dori să staţioneze în porturile ucrainene.

Ucraina a fost pusă astfel în poziţia de a cere aplicarea dreptului internaţional împotriva cererilor Secretarului General ONU. O situaţie unică în istoria Naţiunilor Unite: un stat, obiect al agresiunii unui alt stat, este pusă în situaţia ca statul care a încălcat dreptul internaţional să aibă ca aliat tocmai…ONU.

În aceste condiţii, mai au vreo credibilitate declaraţiile domnului Guterres (dar şi ale unor alţi înalţi oficiali ONU) că doresc o soluţie de încetare a războiului din Ucraina, prin pedepsirea agresorului? Mai sunt valabile asigurările potrivit cărora ONU va face toate eforturile pentru a crea un tribunal internaţional însărcinat cu judecarea încălcărilor dreptului internaţional prin săvârşirea unor crime de război în Ucraina?

Federaţia Rusă a acţionat simultan pe două planuri: a oferit asigurări ţărilor din Africa pentru ca acestea să capete grâne şi îngrăşăminte, a trimis ajutoare alimentare tocmai pentru a se asigura de bunăvoinţa acestora, iar în paralel a făcut orice a fost posibil pentru a opri transporturile de grâne ucrainene pe Marea Neagră. Ar fi fost necesar ca ONU să ofere protecţie transporturilor de grâne ucrainene, prin coridoare de transport, echivalente cel care au un rol umanitar în conflicte. Nu a făcut-o. Nu a existat nici măcar o propunere în acest sens, deşi ar fi fost binevenită. Porturile ucrainene au fost lăsate să ardă. Doar atunci când rachetele ruse au ţintit patrimonioul mondial UNESCO din Odesa au existat luări de poziţie timide. Nimic însă despre grâu.

Procedând astfel, Federaţia Rusă şi-a atras sprijinul ţărilor africane. Este foarte posibil ca acestea să fi presat Secretarul General ONU pentru a relua BSIG, iar consecinţa a fost scrisoarea infamă a domnului Guterres.

În sprijinul acestei ipoteze, anume că Federaţia Rusă a acţionat prin intermediari, pentru a-şi adresa ei însăşi o scrisoare cu antetul ONU, este felul în care s-a desfăşurat ultima reuniune G20. Aceasta a început în India imediat după dezvăluirea scrisorii Secretarului General ONU către ministrul Lavrov. Rezultatul a fost un comunicat publicat pe data de 10 septembrie care nu aminteşte nimic despre agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina. Domnul Lavrov a fost plăcut surprins şi extrem de satisfăcut că s-a reuşit “dez-ucrainizarea discuţiilor”. Interesant este că diplomaţii occidentali participanţi la redactarea textului comunicatului summitului G20 au declarat Politico că a fost nevoie de un compromis în cadrul singurului instrument global care a mai rămas pentru a promova dialogul între Occident şi restul ţărilor. Ar trebui discutată mai aprofundat această supoziţie. Într-adevăr, după scrisoarea infamă a domnului Guterres, ONU nu mai are credibilitate pe plan global, în Occident dar nu numai. În aceste condiţii, singurul instrument de dialog internaţional cu state precum China sau Federaţia Rusă a rămas G20. O alianţă de state, recentă care funcţionează doar o dată pe an. Atât a mai rămas după colapsul moral al ONU, început odată cu războiul din Ucraina. Occidentul se află sub asaltul Federaţiei Ruse, al Chinei, al BRICS, în general al tuturor regimurilor nedemocratice care au dovedit o surprinzătoare capacitate de a se alia. O alianţă care a devenit posibilă pe fundalul lipsei de reacţie a ONU la încălcările dreptului internaţional. Nu este vorba de finanţarea ONU - desi organizaţia se plânge mereu, pe bună dreptate, de acest aspect. Este vorba de a lua atitudine în numele respectării drepturilor omului, ceea ce a fost de fapt scopul creării ONU. O imagine de care ne vom aminti multă vreme după încheierea războiului din Ucraina este cea a Secretarului General ONU, domnul Guterres, aflat la Kiev sub bombardamentul Federaţiei Ruse, un avertisment pentru a doua zi când s-a aflat la Moscova, găzduit tocmai de cel care îi pusese cu o zi înainte viaţa în pericol - imaginea vie a fricii în faţa liderului autoritar faţă de care ar fi trebuit să manifeste dacă nu curaj măcar demnitate.