Mergeţi la vot măcar ca să le faceţi în ciudă...

0
0
Deşi niciunul din ei nu candidează, confruntarea dintre Mihai Gâdea şi Dacian Cioloş a înviorat campania
Deşi niciunul din ei nu candidează, confruntarea dintre Mihai Gâdea şi Dacian Cioloş a înviorat campania

Singurul eveniment cu adevărat notabil din această campanie electorală a fost o confruntare prin interpuşi: tentativa eşuată de linşaj orchestrată marţi seara de Antena 3 la adresa lui Dacian Cioloş. Un delegat al PSD-ALDE şi un delegat al PNL-USR şi-au disputat semnificaţiile profunde ale cuvântului „mocirlă”. De ce s-a ajuns aici?

S-a ajuns aici pentru că aşa au vrut cele două partide mari, PSD şi PNL, care au configurat aşa cum au vrut ele legislaţia privind alegerile. Spectaculoasa victorie a lui Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2014 a băgat spaima în absolut tot establishmentul politic şi i-a învăţat pe toţi o lecţie cruntă: că atunci când vrea să se mobilizeze, chiar şi în pofida unei legislaţii ostile, electoratul poate răsturna toate soluţiile negociate în cabinete de partid. Pe pesedişti lecţia asta i-a usturat rău, că au pierdut Cotroceniul, dar nici liberalii, deşi învingători atunci, n-au rămas indiferenţi. Şi împreună au purces la elaborarea unei noi legislaţii electorale, al cărei unic scop, ca un fir roşu, acesta a fost: să inhibe participarea şi entuziasmul cetăţenilor şi să-i trimită înapoi în apatie. Dovezi sunt cu noianul.

** Au impus condiţii draconice de publicitate în timpul campaniei electorale. S-a ajuns astfel în situaţia stranie ca peisajul electoral să fie mai viu, mai divers şi mai captivant înainte, şi nu în timpul campaniei electorale.

** Au impus alegerea primarilor într-un singur tur, ceea ce a însemnat în bună măsură un concurs cu câştigătorul ştiut dinainte. Aici au beneficiat şi de complicitatea Curţii Constituţionale, care a refuzat să dea un verdict când legea încă putea fi reparată, înaintea alegerilor locale.

** Au impus condiţii cvasi-imposibile de participare la alegeri a partidelor nou înfiinţate şi a candidaţilor independenţi, prin numărul uriaş de semnături de susţinere cerut de lege.

** Au elaborat o lege privind votul în diaspora aproape la fel de proastă ca cea precedentă şi a fost nevoie de intervenţia Guvernului, prin ordonanţe de urgenţă, pentru ca lucrurile să intre, cât de cât, în normalitate.

Toate acestea sunt fapte care dovedesc că, dincolo de retorica publică, cele două partide mari n-au creat aceste legi cu ochii către cetăţean, către interesul său de alegător, ci cu scopul de a rămâne tot ele la conducerea jocului, fie de la Putere, fie din Opoziţie. Măcar pentru acest motiv, singura sancţiune care le poate fi administrată este o participare masivă la vot, care să le răstoarne toate calculele pe care şi le-au făcut pe furiş.

Cât priveşte singurul eveniment notabil din această campanie electorală, confruntarea dintre Mihai Gâdea şi Dacian Cioloş, nu pot să nu remarc faptul că, printre altele, Dacian Cioloş a dat şi o veritabilă lecţie de presă. Cu cât vor fi mai mulţi politicieni de calibrul lui, capabili să spună în faţă gazetarilor când mint şi când manipulează, cu atât mai puţin vor avea succes genul acesta de indivizi autointitulaţi jurnalişti.

În lunga sa carieră în televiziune, Mihai Gâdea a avut doar trei ocazii în care putea să-şi arate măsura adevăratei sale valori: atunci când s-a confruntat - de unul singur şi fără alte cârje de sprijin în studio - cu oameni cu care se afla în poziţii de adversitate. S-a întâmplat în martie 2012 cu Mihai Răzvan Ungureanu, în octombrie 2014 cu Crin Antonescu după ruperea USL şi în decembrie 2016 cu Dacian Cioloş.

Prima dată, în 2012, l-a învins inteligenţa. A doua oară, în 2014, l-a învins retorica. A treia oară, în 2016, l-a învins bunul-simţ.

Şi atunci se pune întrebarea: dacă pierzi, ca jurnalist, lupta cu inteligenţa, cu retorica şi cu bunul-simţ, ce mai rămâne din lunga ta carieră în televiziune? Rămâne ce s-a petrecut în studioul Antenei 3 după ce a plecat Dacian Cioloş: gargară acră, caterincă ieftină, rărunchi congestionaţi şi multe cârje de sprijin.

Pentru ca în 2018 să iasă lucrurile mai bine, Mihai Gâdea ar trebui să recupereze, în folos propriu, exact cele trei calităţi care l-au învins: inteligenţa, retorica şi bunul-simţ. Dar nu ştiu dacă nu cumva e prea târziu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite