Meditaţie - Biblioteca personală

Ştiţi care cred că este atributul comun al cărţilor ce se află în bibliotecile noastre? Faptul că cele mai multe sunt necitite.

De ce ? Cum s-a ajuns la o asemenea realitate, la o asemenea situaţie ?

Este bine, este rău ?

Putem face ceva, trebuie să facem ceva ?

Mai putem face ceva ?

Înainte de toate, să vedem cum s-au format bibliotecile noastre. Ca atare, în rândurile de mai jos am să enumăr câteva dintre situaţiile de viată care explică cum am ajuns a avea biblioteci personale, la domiciliu.

Astfel :

- unii au moştenit bibliotecile. Le-au moştenit de la bunici, poate străbunici, de la părinti, fraţi, surori sau poate rudenii mai îndepărtate. Nu este exclus a fi moştenite de la persoane care nu se află în vreun grad de rudenie, însa, în testamentul defunctului, bibliotecii sale i s-a acordat astfel o importanţă deosebită.

Dar de ce au format cei trecuţi la cele veşnice biblioteci, şi de ce s-au preocupat ca după dispariţia lor acestea să fie oarecum protejate, date mai departe ? Iată câteva posibile explicaţii :

* pentru că au considerat că informaţiile, cunoaşterea ( chiar şi pe vremea lor ) ajută la a-ţi îmbunătăţii viaţa ( ta şi a altora )

* pentru că acele cărti au stat la baza pregătirii lor profesionale şi / sau chiar a dezvoltării lor personale

* pentru că la rândul lor, le-au moştenit de la străbunii lor, şi astfel percep păstrarea şi transmiterea lor ca un fel de  obligatie sangvinică, de neam şi chiar identitate

* pentru că au considerat că dacă pe ei i-a ajutat în viaţă, tot astfel îi vor putea ajuta şi pe moştenitorii lor

* pentru că de fapt, ei nu au avut niciodată o bibliotecă, însă şi-au dorit-o mereu. Astfel, când viaţa şi condiţiile financiare le-a permis au început să adune,  " intrând " astfel în lumea bună, " lumea citită ".

- alţii şi-au construit de la zero, în formă şi în conţinut propriile biblioteci. De ce ?

Să vedem câteva posibile răspunsuri :

* pentru că au descoperit la un anumit moment în viată că informaţia şi cunoaşterea contează şi poate face diferenţa

* pentru că nu au vrut să piardă informaţia verificată a fi utilă. Adică au zis ceva de genul : " Mă simt mai bine, mai în sigurantă, dacă ştiu că am cartea mea. "

* pentru că au zis ceva de felul : " Niciodată nu se ştie. Mai bine să fie, decât să lipsească. "

* pentru că s-au gandit sau se gândesc la copii, la moştenitori, la nevoile acestora în a avea informaţia disponibilă

* pentru a induce altora ( în special musafirilor ) aplecarea lor sau a familiei lor spre studiu, spre munca intelectuală. Chiar dacă pare oarecum răutacios : " pentru a umple rafturile ". Am in minte aici, rafturile umplute cu cărti editate în cadrul campaniilor de marketing ale diverselor publicaţii naţionale şi locale, care au fost aşezate în raft cu folia de ambalare pe ele. Nimeni nu le-a deschis de fapt niciodată, darămite să fie citite.

Dacă cel puţin în astfel de condiţii s-au format bibliotecile personale, să vedem dacă atributul comun al NECITITULUI de astăzi ( al crţii editate ) este ceva nou, sau este ceva ce poate fi explicat.

Astfel :

- în mod sigur nici în trecut nu toate cărţile din biblioteca personală erau citite. Explicaţiile putea fi multiple, începând de la timpul necesar acordat de individ altor nevoi ; continuând cu faptul că unele nu trezeau un interes real si suficient posibilului cititor ; sau chiar cu atitudinea de refuz al întalnirii intelectuale cu idei şi perspective considerate de netolerat.

Putem crede însă că în trecut totuşi se citea ( carte editată ) mai mult şi numai pentru motivul că hârtia era principalul suport şi cel mai raspândit de păstrare şi circulaţie a informaţiei.

Este evident că astăzi sunt atâtea variante de suport şi păstrare a acesteia, încât este evident că existenţa lor a influenţat şi influenţează major comportamentul uman vis-a-vis de lectură, de carte, de informaţia scrisă pe hârtie.

- în mod sigur, nici azi nu toate cărţile din biblioteca personală au fost citite. Şi numai pentru motivul lipsei timpului, a presiunilor existenţiale nu de putine ori " nesătule si geloase ", la care desigur se poate adauga fără a greşi alternativele rapide de informare şi acces la nivele de profunzime ale cunoaşterii de multe ori inimaginabile ( transmisii in timp real ; proiecte în echipa cu sisteme avansate de comunicare şi reacţie, etc. ).

Bun, şi atunci ce facem, ce putem face, ce se cuvine a face cu bibliotecile noastre tradiţionale ?

Care mai este rostul lor ?

Mai folosesc cuiva ?

Ce riscăm dacă ele dispar ?

Cred că încă o perioadă de timp ( poate nu prea lunga ) bibliotecile personale vor exista ; urmariti totuşi trendurile în design-ul interior şi veti înţelege multe. Cred însă că, la fel de mult, cărţile vor fi din ce în ce mai puţin citite. Cred că odată cu dispariţia biologică a generaţiilor cărora cartea editată „le spune ceva”, ideea şi acţiunea legată de carte si bibliotecă va cunoaşte mutaţii semnificative. Cred că, încetul cu încetul, trebuie să acceptăm că dacă informaţia este cuprinsă într-o carte, nu înseamnă că ea este sigură şi imuabilă, după cum nu înseamnă că informaţia cuprinsă pe alte suporturi de păstrare este automat o prostie, o şmecherie.

Nu cred că aceste cărţi editate vor dispărea complet, însa ele vor trebui să se inventeze, reinventeze şi iaraşi să se reinventeze pentru a rămâne realist şi aplicat în viaţa şi în jurul vieţii oamenilor. Este o relaţie vie aceea dintre oameni şi cărţi. Şi dacă e vie, ea are urcuşuri şi coboraşuri, ea are bucurii şi tristeţi, oarecum are un început şi un sfârşit.

Care este relaţia dumneavoastră cu biblioteca dumneavoastră ?

Aveţi de gând să faceţi ceva ?

De ce da, de ce nu ?