La vremuri noi, detectivi noi

Proiectul de lege care simplifică și completează condițiile de intrare în breasla detectivilor particulari tocmai se află în dezbatere publică. Modificările sunt mai degrabă de ordin tehnic, fiind vorba în principal de prezentarea unor documente doar în original la examenul de atestare, ca și de faptul că vor putea conduce firme de profil nu numai foștii polițiști, ci și foștii lucrători în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale. Condițiile de bază rămân însă aceleași: ca să devii detectiv, nu e suficient să te pasioneze misterele și să fii cititor fervent de Agatha Christie, Georges Simenon, Arthur Conan Doyle sau Rodica Ojog Brașoveanu, ci trebuie să ai cel puţin studii medii şi să fi absolvit o şcoală postliceală de detectivi (da, pentru cei interesați există colegii de specialitate, în cadrul unor universități particulare, cu studii pe durata a doi ani), asta dacă, așa cum precizam, nu ai lucrat în domeniul ordinii și siguranței naționale, dobândind astfel cunoștințe compatibile cu noul domeniu de activitate.

Pe lângă pregătirea de specialitate, aspiranților la detectivistică li se mai cere să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție și să nu desfășoare o activitate care implică exercițiul autorității publice. Și indiferent de pregătirea lor, toți candidații au nevoie de un atestat eliberat de Poliție. De altfel, chiar pe 6 decembrie va fi organizat un nou examen în vederea atestării, fiind afișate din timp atât bibliografia obligatorie, cât și tipul de întrebări la care urmează să răspundă urmașii moderni ai celebrilor Sherlock Holmes și Hercule Poirot: De ce doriţi să deveniţi detectiv particular? Ce vă atrage la această profesie? Ce calităţi şi aptitudini credeţi că trebuie să aibă un bun detectiv particular? Cunoaşteţi deontologia profesiei de detectiv particular? Etc.

Iar dacă în așa-numita noir fiction, subiectul predilect îl constituie crimele – cu cât mai spectaculoase și mai sofisticate, cu atât mai atractive – detectivii reali ai zilelor noastre au parte de teme mult mai banale. Dacă ne luăm după anunțurile de pe olx, se investighează preponderent chestiuni domestice, probleme familiale de tot felul – trădări, moșteniri, dispariții, trasee genealogice, comportamente ciudate ale unor membri mai tineri, posibili influențați de anturaje ori dependențe – dar și antecedentele și profilul unor potențiali angajați ori parteneri de afaceri. Surprind însă unele oferte de spionare, la propriu, a unor persoane față de care clientul angajator are un interes. De pildă, într-un anunț care promite încă din titlu discreție absolută, omul din spatele lui susține că poate verifica dacă în casă, birou, mașină, laptop există aparatură de filaj (microfoane, camere ascunse, GPS etc), dar se și laudă, la rândul său: „Instalez diferite sisteme de supraveghere în aproape orice obiect”.

Toate bune și frumoase, parcă ai dat peste un roman polițist, doar că, potrivit legii privind exercitarea profesiei de detectiv particular, asemenea operațiuni sunt categoric interzise. Mai exact, normele de aplicare a articolului 12 din lege spun explicit: „Detectivilor particulari, precum și societăților specializate sau cabinetelor individuale în care aceștia își desfășoară activitatea le sunt interzise următoarele activități: interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf, fax, rețele electronice ori alte mijloace de transmitere de voce sau date la distanță, precum și accesul în spațiile respective pentru instalarea aparaturii specifice; (…) interceptarea comunicațiilor ambientale în spațiul privat; supravegherea foto-video prin amplasarea de mijloace tehnice în spații private.” Cu alte cuvinte, serviciile propuse în anunțul citat intră în coliziune cu legea, ceea ce înseamnă că recurgerea la ele se sancționează.

Fidel „micilor celule cenușii”, care îi dau întotdeauna răspunsul la enigmele cu care are de-a face, autoproclamatul „cel mai mare detectiv din lume”, Hercule Poirot, respinge categoric, în romanul „13 la cină”, metodele practice de investigare: „Dragul meu Hastings, am observat că de fiecare dată când lucrăm împreună la un caz mă îndemni să măsor urme de pași, să analizez scrumiere sau să mă întind pe podea, pentru a examina cine știe ce detaliu. Te-ai gândit oare vreodată că așezat comod într-un fotoliu, cu ochii închiși, poți găsi mai ușor soluția unei probleme, pentru că atunci vezi lucrurile cu ochii minții?”, își întreabă sclipitorul personaj prietenul statornic, pe căpitanul Hastings.

Cu toate acestea, chiar și Poirot acceptă uneori sprijinul științei, în cercetările sale bazate preponderant pe studiul psihologic, deducții logice și mult fler. Urmașii săi moderni, din viața reală, au la îndemână tehnici mult mai avansate, însă raționamentul temeinic și intuiția bine antrenată rămân – se pare – ingredientele fundamentale descâlcirii unor povești adesea complicate.