La vânătoare de legionari

0
0

Nebunia legionarofobă continuă. Parcă am plonjat cu toţii în bezmeticul an 1990, când Ion Iliescu vedea legionari defilând prin Piaţa Universităţii, rod al halucinaţiilor sale comunistoide.

Ieri, Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA România) a produs un comunicat la fel de halucinant. Printr-un hocus-pocus năucitor, onorabila instituţie încearcă să transforme un moment emoţionant într-o crimă împotriva umanităţii, iar pe autorul lui într-un fascist periculos. Este binevenit rolul MCA România de a preveni şi combate derapajele antisemite, dar este jalnică lipsa de măsură dovedită în „cazul Neamţu". Excesele sunt nefaste în ambele direcţii: şi încurajarea rasismelor de orice fel, dar şi incriminarea gratuită a unor oameni sau fapte. A condamna nevinovatul e la fel de grav cu a ierta vinovatul. E un adevăr de care ar trebui să ţină seamă şi vigilenţii de la MCA România, înainte de a crea nefericite efecte inverse.

Iată ce scrie, printre altele, în comunicatul cu pricina. „MCA România consideră scandalos, revoltător și împotriva legislaţiei în vigoare discursul domnului Neamţu din data de 5 noiembrie a.c. (...) Domnia sa se face vinovat de incitare la extremism, de ignorare deliberată a antisemitismului promovat de legionari, de promovarea publică a unor personaje de la marginea istoriei care poartă responsabilitatea multor crime împotriva umanităţii. (...) Din păcate, gruparea politică condusă de către domnul Neamţu se alătură astfel altor mișcări naţionaliste aflate la graniţa cu extremismul. (...) MCA România consideră că lipsa unei delimitări clare, a conducerii noii grupări politice de atitudinea și declaraţiile domnului Mihail Neamţu, echivalează cu o aprobare tacită a unor viitoare politici publice vădit antisemite."

Cuvinte grele, fraze tari, de parcă dinspre Arad ne pândeşte umbra unui nou Hitler. Să fim serioşi: Mihail Neamţu e un tânăr politician nu doar educat, ci şi dotat cu un ascuţit simţ al valorilor. Domnilor vigilenţi, nu e nevoie să staţi cu lupa pe Neamţu, pentru că pierdeţi vremea de pomană! Din alte unghere pândeşte pericolul, iar pe Neamţu, eventual, să vi-l luaţi aliat în promovarea valorilor fundamentale ale civilizaţiei. Vă asigur că aveţi ce învăţa de la el. Iar după o vreme veţi recita împreună, fără false judecăţi, versuri atât de profunde precum acestea:

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr a fost legionar? Aşa este, dar versurile acestea n-au fost, nu sunt şi nu vor fi legionare! Dacă Mihail Neamţu ar fi cântat pe scenă „Sfântă tinereţe legionară", da, merita judecat, dar nu şi pentru că a dat glas durerii strigate de poet din mijlocul poporului său răstignit:

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aceste versuri nu sunt interzise, ele nu coboară din „Mein Kampf", ci din tragedia unui neam îngenuncheat de barbarii anilor '40-'50. Căci auziţi cum ne plâng străbunii:

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dragilor de la MCA România, nu sunteţi atât de vigilenţi pe cât credeţi. V-a impresionat, poate, emisiunea de luni, 5 noiembrie, a lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3. V-aţi răcorit văzând cum bietul propagandist îl tăvălea pe Mihail Neamţu prin făină legionară şi-l împacheta în aluat fascist. Dar n-aţi văzut şi emisiunea „Secvenţial" a lui Adrian Ursu, din 14 octombrie, tot la Antena 3. Atunci, realizatorul a prezentat un emoţionant montaj cu prima strofă din poezia lui Radu Gyr. Invitaţii săi au plusat pe aceeaşi linie. Sorin Ilieşiu, candidat USL la deputăţie, a cuvântat cu pioşenie: „Telespectatorii trebuie să ştie că pentru aceste două cuvinte - «Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!» - autorul lor, Radu Demetrescu-Gyr, a fost condamnat la închisoare pe viaţă". Iar Lucia Hossu-Longin, membră în Consiliul de Administraţie al TVR, a completat: „Să le rostim în 9 decembrie - «Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!»". În studio, istoricul Dinu C. Giurescu şi ziaristul Petre Mihai Băcanu păreau la fel de emoţionaţi.

Astea nu le ştiaţi, domnilor vigilenţi. Nu-i nimic, nimeni nu e perfect. Nici nu trebuia să le ştiţi, pentru că nu sunt crime, ci versuri izvorâte din suferinţa poporului din care şi dvs. faceţi parte (că ele sunt folosite de politicieni în scopuri electorale, asta, da, poate fi o blasfemie).

Nu încercaţi să zidiţi versurile, nu căutaţi să zăgăzuiţi durerea! Noi toţi vom fi ţărână când, peste o mie de ani, urmaşii urmaşilor noştri vor continua să recite cu glasul inundat de lacrimi:

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Grigore Cartianu este director editorial "Adevărul"

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite