La G8 se discută soarta Siriei. În aşteptare, rachetele S 300

Astăzi, la summitul G8 din Irlanda de Nord, are loc mult aşteptata discuţie între preşedinţii Obama şi Putin asupra viitorului Siriei. Poziţiile sunt însă divergente, dacă chiar nu antinomice.

Pe de o parte, Preşedinte Obama susţine necesitatea trimiterii de armament rebelilor sirieni, alăturându-se astfel demersului iniţiat de europeni (rămas încă la stadiul unei aprobări teoretice din cauza divergenţelor de opinii dintre mai mulţi parteneri din UE). Ideea ar fi să se ajungă la un anume echilibru de forţe în teren care să asigure negociatorilor politici ai coaliţiei forţelor insurgente siriene să aibă oarece argumente convingătoare la proiectata conferinţă de pace din luna iulie asupra Siriei. Logica argumentului poate fi luată în seamă, cu condiţia, destul de improbabilă în acest moment, de a se produce asigurări reale asupra forţelor din teren care vor prelua controlul asupra acestor cantităţi foarte mari de arme sofisticate. Problema este cu atât mai importantă cu cât, în mod evident, forţele insurgenţilor sunt departe de a fi unitare, în blocul oponenţilor lui Assad regăsindu-se dezertori din armata regulată, membri ai unor celule islamice fundamentaliste afiliate Al Quaeda, luptători străini sosiţi individual sau în grupuri mici din mai multe ţări ale lumii (mulţi provenind şi din Europa), dar şi militanţi islamici organizaţi în unităţi de luptă compacte provenind din Afganistan sau alte ţări ale zonei.

De cealaltă parte, Rusia spune că aceasta ar însemna depăşirea liniei roşii de securitate. Ceea ce sugerează că livrarea armelor către rebelii sirieni ar provoca activarea cererii siriene, deocamdată ţinută de ruşi în aşteptare, privind livrarea unor sisteme S 300, printre cele mai performante rachete sol-aer din lume, varianta solicitată de Assad fiind cea care permite şi intercepţia tuturor tipurilor cunoscute de rachete tip Cruise sau chiar balistice, mană cerească pentru forţele guvernului sirian în conflictul actual, dar ameninţare cumplită în ideea că cei din Hezbollah, aliaţii lui Assad, le-ar putea folosi în acte de agresiune împotriva Israelului. Caz în care ar riposta nu numai Israelul, ci şi aliatul american, punând în funcţiune maşina de distrugere a Flotei din Mediterana, acum concurentă cu Flota rusă din acelaşi perimetru.

Pe fond, problema reală este că nimeni nu prea ştie care ar putea fi soluţia pentru păienjenişul intereselor istoric antagonice din Orientul Apropiat. Situaţia este atât de complicată deoarece, în zonă, tradiţional, toţi au motive istorice bine întemeiate să se urască unii pe alţii, iar divergenţele comunitare religioase au fost exacerbate la maximum după intervenţiile succesive în Irak şi Afganistan. Ceea ce, după cum se poate observa dacă veţi consulta siturile organizaţiilor islamiste, a deschis unu nou front de luptă, extrem de activ, tocmai împotriva Occidentului european şi al SUA, adică tocmai cei care, de cealaltă parte, sunt imploraţi să intervină cât mai rapid şi în forţă pentru a ajuta la rezolvarea conflictului. Dar, din nefericire, conform lecţiilor care ar trebui învăţate din trecutul foarte apropiat, intervenţia direct în zonă, chiar pentru a opri masacrul de acum din Siria, va produce exact acelaşi efect de tip bumerang ca în Irak sau Afganistan. În contextul în care toate sursele raportează o creştere îngrijorătoare a discursului şi atitudinilor antioccidentale şi o tentaţie din ce în ce mai accentuată a regimurilor din zonă de a folosi forţa ca r[spuns la orice revendicare civilă. Vezi situaţia din Turcia.

Ecuaţie de război iminent în care a intrat acum şi Egiptul, rupând relaţiile diplomatice cu Siria dar, mai ales, avertizând dur pe cei din Hezbollah să se retragă din zonă, altă dezvoltare a unor tensiuni religioase între organizaţia respectivă şi Fraţii Musulmani.

Acesta este, foarte sumar, cadrul în care cineva va trebui să ia o decizie care oricum va costa foarte scump şi va avea efecte explozive certe. De văzut, în următoare săptămâni, dacă beneficiile sunt mai mari decât costurile şi dacă, printr-un miracol, lucrurile s-ar putea calma. Este posibil dar, din păcate, nu şi foarte probabil.