
La frații bulgari se fac jocuri majore pro și contra NATO, pro și contra Rusiei
0În cazuri din astea, chiar nu știi ce să crezi pentru că un singur lucru este clar: evoluții din teren prin din ce în ce mai multă viteză, toate alimentate de situația teribilă generată de războiul din Ucraina, devenit acum factor major de vulnerabilități din ce în ce mai pasionat și patetic exprimate în diferite țări și alimentând agende politice cu teme ciudate.

Uitați ce se petrece lângă noi, la frații și prietenii bulgari: ieri, sute susținători ai partidului ultra-naționalist și suveranist VAZRAZHDE (Renașterea) au ieșit să protesteze împotriva politicilor guvernamentale pro-europene solicitând demisia acestuia precum și închiderea bazelor militare NATO. Protestatarii purtau pancarte cu mesaje mobilizatoare de tipul „Afară cu bazele americane! Bulgaria este un pământ al păcii! și Konstantin Konstandinov, liderul partidului respectiv a declarat în atenția manifestanților că „cel mai recent ordin care a venit din partea stăpânilor Bulgariei este ca Bulgaria să construiască noi baze militare NATO”. Punctul final al manifestației a fost unul simbolic și extrem de semnificativ dacă, așa cum cred unii analiști specializați în domeniul securității, s-a dorit transmiterea unui mesaj de forță nu numai către cetățenii bulgari: protestatarii s-a oprit în fața unui monument dedicat Armatei Sovietice și acolo au ajut loc obișnuitele confruntări cu poliția.
Este posibil să fie vorba despre un eveniment național dar, la fel de posibil, să asistăm la începerea unui capitol nou pe agenda organizațională a partidelo0r europene din aparținând acestui spectru politic extrem de activ. Caz în care este extrem de probabil să vedem că manifestări de acest gen se vor repeta cu deosebire fiind vizate țările proxime zonei de conflict, acolo unde se află baze NATO și de unde, în scenariul cel mai dramatic, ar putea porni acțiuni imediate ale Forței de Reacție Rapidă a NATO.

Practica organizării unor asemenea manifestări ar presupune o creștere progresivă a acoperirii naționale, mergând până la evenimente masive în marile orașe și, pe cât posibil, încercând blocarea demonstrativă a căilor de acces la bazele militare respective, inclusiv prin chemarea adresată organizațiilor non-guvernamentale de a planifica evenimente de tipul sit-in, spectaculoase și extrem de eficiente, așa cum a dovedit-o îndelunga practică din SUA. Dar numai dimensiunea națională este ineficientă dacă nu se va putea combina cu alte evenimente majore similare organizate în state membre din estul și centrul Europei în ideea de a obține sprijinul rețelelor protestatare anti-NATO din restul Europei.
Cu ce șanse de succes? Greu de estimat în imediat, dar este evident că planificatorii merg pe exacerbarea sentimentelor negative anti-Ucraina și, prin extensie, anti europene și anti-NATO generate de criza cerealelor și, acum, de gestul extrem decis de Kiev, adică darea în judecată a trei state (Polonia, Ungaria și Slovacia) la Organizația Mondială a Comerțului. Cei de la Comisia Europeană au realizat imediat potențialul politic super-negativ al inițiativei supervizate personal de Președintele Zelenski încât, așa cum anunța ieri Miriam Garcia Ferrer, purtătoare de cuvânt a CE, instituția s-a angajat să reprezinte interesele celor trei State Membre. Dar asta nu înseamnă că răul nu s-a produs deja cel puțin la nivel de reacții instantanee de protest în cele trei țări...să vedem ce se va petrece după ce începe dezbaterea în justiție, dar oricum nu există perspective plăcute și s-ar putea ca asta să crească povara „oboselii față de Ucraina”.
Sd poate ca asta să fie exploatat politic? Extrem de ușor, iar rețelele pro-ruse ale partidelor naționalist-extremiste și suveraniste sunt de mai mult timp formate și așteaptă un ordin extern de trecere la acțiune concertată. Reacțiile instituțiilor de forță din Bulgaria sunt foarte decise și lovesc într-unul dintre punctele cele mai sensibile ale acestui front de luptă, adică în acea zonă a Bisericii ortodoxe care este aliniată foarte vizibil intereselor pro-ruse. Nu este deloc o întâmplare că, tot ieri, Agenția Națională de Securitate (DANS) din Bulgaria a anunțat expulzarea a trei persoane acuzate de a de fi partea „strategiei hibride a Rusiei de influențare a proceselor socio-politice din Bulgaria în favoarea intereselor proprii”. Chiar caă în comunicatul oficial cele trei persoane sunt desemnate doar cu inițiale și le este indicată naționalitatea, avem reacția imediată pe FB a Ambasadei Federației Ruse la Sofia în care se spune că, printre cei expulzați, se numără și Arhimandritul Vasian, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse. Este vorba despre „un caz fără precedent”, a reacționat Elena Mitrofanova, ambasadorul rus la Sofia în timp ce în comunicatul ambasadei pe care o conduce este condamnată acțiunea guvernului bulgar „care, în mod evident, și-a asumat misiunea de a întărâta popoarele rus și bulgar unul împotriva celuilalt”.

Incidentul care putea să pară oarecum minor și posibil de restrâns la nivelul unui incident care să fie soluționat prin diplomația bisericească tradițional foarte eficientă în asemenea cazuri, a explodat deja la un înalt nivel după un mesaj dur de protest transmis de Departamentul de relații externe al Patriarhiei Moscovei (foto) în care se spune că „expulzarea celor trei preoți este un act jignitor motivat de rusofobie și de dorința de a pune capăt paginilor glorioase a istoriei comune între Bulgaria și Rusia”.
Este un tip de logică a escaladării care poate face foarte mult rău și extinde conflictul către categorii foarte diverse de populație. Și nu uitați că printre marile semne a ceea ce avea să urmeze în Ucraina a fost schisma în ortodoxia din această țară. Poate cineva să audă cu mare atenție acest semnal și să privească cu îngrijorarea cuvenită la consecințe.