„It’s the security stupid!” Alterarea pieței libere și liberului schimb în economie în condiții de război și stres securitar

În 1992, James Carville, consilier economic al lui Bill Clinton, avea să lanseze fraza celebră „it’s the economy, stupid", în campania câștigată în fața președintelui George H. W. Bush, în cursă pentru un al doilea mandat.

FOTO Shutterstock

Discuția viza înclinația excesivă a președintelui, după 12 ani în funcții de prim-plan (vicepreședinte al lui Ronald Reagan timp de 8 ani) de a se preocupa doar pe temele securitare și de apărare, odată ce Războiul Rece se încheiase, concomitent cu Primul război din Golf, iar Uniunea Sovietică fusese dezintegrată, în timp ce Germania se reunificase în Europa. Per a contrario, astăzi putem veni cu o revizuire a utopiei sfârșitului istoriei a lui Francis Fukuyama, a păcii democratice eterne – distrusă după războiul de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina și a sucombării abordării liberale a securității prin interdependență, cu ocazia aceluiași război.

Revenirea la agenda securitară și de apărare în fața războiului pe scară largă din Europa

Este vorba despre o revenire la agenda securitară și de apărare, uitată și abandonată în Europa și în lume, prin renunțarea la serviciul militar obligatoriu, trecerea la armate mici, flexibile, tehnologizate de profesioniști, renunțarea la industria de război și diminuarea rezervelor de oameni și capabilități, inclusiv muniție, gesturi care au arătat astăzi lipsa de pregătire în fața provocării războiului rus. It’s the security, stupid devine, astfel, un avertisment și o reamintire dură, tragică, a faptului că războiul pe scară largă ca amenințare rămâne în prim plan în Europa și în lume. Mai mult, că economia, piața și competiția nu sunt absolute, de unde nevoia abordării acestor percepte cu echilibru. Cei mai prezenți astăzi în compensarea depozitelor goale și producției limitate de capabilități la nivel european sunt statele sub amenințare perpetuă sau implicate în timp în conflicte: Coreea de Sud, Israel și Statele Unite.

Pentru că economia liberă de piață care introduce mecanismul absolut al obținerii prețului cel mai mic s-a dovedit că are propriile limite, odată ce aceste mecanisme globale au dus la creșterea Chinei care, manipulând mecanismele existente la nivelul OMC, Organizația Mondială a Comerțului, a reușit să demonstreze că acțiunea ilicită de furt intelectual poate aduce profituri și e dificil de sancționat. La fel ca și finanțările ilicite și alterarea pieței de credite globală sau alte manevre maligne de preluare a piețelor, a resurselor, a lanțurilor de producție prin dumping și utilizarea forței de muncă ieftină din autocrații ce ignoră drepturile omului, subfinanțează munca, nu respectă regulile încălzirii globale. În paralel, sunt tot mai vizibile și prezente public alterarea competiției libere și corecte prin condiționări ale investițiilor străine și contractelor de achiziții, condiționări și constrângeri politice în dobândirea bunurilor fundamentale sau a resurselor reduse de metale rare, de exemplu, pentru care China s-a constituit într-un monopolist etc.

Acest tip de comportament, reclamat la nivelul SUA, Uniunii Europene și în timpul pandemiei de către numeroase state, au arătat capacitatea de funcționare distorsionată și alterare a liberului schimb și limitele sale. În plus, securitatea liberală prin interdependență și-a dovedit propriile sale limite prin crearea nu a unor legături profunde care să prevină orice tip de conflict pe baza interesului comun comercial, ci crearea unor dependențe maligne a democrațiilor de statele autocratice care pun sub semnul întrebării regulile și dreptul internațional și creează, din contra, o dependență crescută a democrațiilor de produse și servicii monopol aparținând de tot felul de autocrații. Nicidecum o competiție liberă și corectă, în economii deschise unde prețul e singurul mecanism care să marcheze și să definească competiția liberă și corectă.

Stresul securitar și nevoia prezervării lanțurilor de producție strategice

Aceste alterări de reguli devin și mai complexe atunci când luăm în considerare elementele de stres securitar. Este vorba, mai întâi, despre apariția și lansarea Doctrinei Gherasimov – un sistem de considerare a principiilor și valorilor democratice drept vulnerabilități ale statelor democratice și construirea, pentru fiecare dintre acestea, a unor mecanisme și instrumente de valorificare a acestor vulnerabilități tocmai pentru că societatea democratică își va apăra valorile, un mod direct de a submina aceste societăți și modelul democratic. Apoi, pe aceeași dimensiune a apărut, acum 15-17 ani, războiul informațional, cu instrumentarul specific social media și viteza de a ajunge la fiecare utilizator, de oriunde și oriunde s-ar afla. Noile tehnologii disruptive au accentuat stresul în acești ultimi ani, stres amplificat mai departe de pandemia de Covid-19.

Rezultatul a fost constatarea unor cvasimonopoluri în părți importante ale lanțurilor de producție și constrângeri politice sau economice prin condiționarea produselor, serviciilor și materiilor prime sau accesului pa punctele de furnizori controlate de transfer de tehnologie. Am văzut acest tip de mecanism funcționând în ceea ce privește metalele rare și alte materii prime cvasi-monopolizate. O dovadă sunt regulile introduse luna trecută de China privind germaniul și galiu care nu mai poate fi exportat, ci doar utilizat în producerea de noi tehnologii în interiorul Chinei – cu regulile asociate ale creării companiilor cu peste 50% proprietate chineză, transfer tehnologic forțat și obligatoriu pe orice tehnologie utilizată în producție. Lanțurile de producție alterate și confiscate, cu puncte obligatorii de trecere sub control unic, constrângeri și monopoluri, toate au determinat alterarea competiției libere și corecte, a relevanței cercetării științifice și tehnologice și a inovației în economie.

Așa au apărut formulele de dezvoltare a modelelor economice ale pieței libere și competiției corecte supuse unor limitări securitare: pandemie, crize, război. Ele presupun subvenții pentru identificarea și construirea de lanțuri alternative, în special în materie de producție manufacturieră de criză, crearea de mecanisme de susținere și încurajare a lanțurilor și componentelor de producție cu dublă utilizare – unele pentru competiție și motivație economică în timp de pace și stabilitate, altele de rezervă pentru condiții de criză și de război. Pe de altă parte, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a determinat tot mai mult nevoia de regândire a formulelor de transformare rapidă a industriei de apărare în industrie de război și adaptarea dinamică și reziliență a economiei de criză în economie de război, în caz de necesitate.

Avem de a face astăzi cu o regândire, adaptare și reașezare a regulilor economiei libere de piață și a competiției corecte care alcătuiește fundamentul gândirii liberale, democratice, a sfârșitului Războiului Rece și al extinderii instituțiilor occidentale, NATO și UE pe criteriile rezilienței în timp de război.