Dominic Fritz: Românii nu trebuie să fie puși în postura de victime

Acuzațiile jignitoare ale unor politicieni germani la adresa migranților români sunt expresia unui dispreț cultural față de România, a declarat președintele USR Dominic Fritz într-un interviu acordat DW.

Dominic Fritz, președintele USR Foto: Stadt Temeswar

DW: Cum comentați declarația șefei AfD Alice Weidel (care a scris într-o postare pe platforma X că tot mai mulți migranți români jefuiesc sistemul social din Germania) și, apoi, declarația liderei partidului BSW Sahra Wagenknecht, la care nu ați făcut încă referire în videoclipul dumneavoastră, „Mai mult Bitterfeld în loc de București” în politica germană?

Dominic Fritz: Ambele declarații sunt expresia unui dispreț cultural profund înrădăcinat față de România, care circulă frecvent în Germania, inclusiv în discursul politic, fără să fie contestat sau pus sub semnul întrebării. Și, într-un anumit sens, îi sunt recunoscător doamnei Weidel pentru că a exprimat acest lucru atât de clar.

România îndeplinea de zece ani criteriile pentru aderarea la spațiul Schengen și, cu toate acestea, a reușit să adere abia acum doi ani. Motivul oficial a fost atunci guvernul austriac, care s-a opus prin veto, înainte ca aderarea să fie în cele din urmă posibilă. Dar motivul de facto au fost prejudecățile și stereotipurile culturale profund înrădăcinate față de români, potrivit cărora aceștia ar profita de Uniunea Europeană, ar merge ilegal peste tot, ar lua locurile de muncă ale altora sau, dimpotrivă, ar fi prea leneși ca să muncească. Fiecare își adaptează aceste prejudecăți în funcție de ceea ce îi convine.

Sincer, m-am săturat ca astfel de atitudini să fie acceptate în societatea germană cu o simplă ridicare din umeri, ca și cum ar fi ceva firesc să gândești astfel despre a șasea țară ca populație din UE. De aceea am vrut să iau atitudine.

Reacțiile din România au fost numeroase. Foarte repede, mai mulți politicieni au luat și ei poziție în urma dumneavoastră, printre care Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan și alții. Cum vedeți această reacție? Probabil că, fără videoclipul dumneavoastră, lucrurile nu ar fi evoluat astfel, nu-i așa?

Cred că am găsit tonul potrivit. Și, cu siguranță, faptul că sunt născut în Germania îmi permite să vorbesc despre acest subiect într-un mod diferit, mai deschis și poate chiar cu mai multă indignare.

Pentru că aceasta este problema unor astfel de dezbateri: atunci când răspunzi la asemenea afirmații, aproape că ajungi să confirmi rolul de victimă. Eu am vrut să transmit clar că românii nu trebuie să fie puși în postura de victime.

Dar poate că acest lucru a fost mai greu de exprimat și în politica externă a României, care este întotdeauna puțin prudentă.

De aceea, cred că a fost important să deschid într-o oarecare măsură această dezbatere și să le dau politicienilor români curajul de a vorbi răspicat.

Cum evaluați reacția politicienilor AUR, care au calificat aceste declarații (din partea AfD, n. red.) drept inacceptabile, false și jignitoare?

Este, desigur, o atitudine ipocrită, pentru că AUR știe foarte bine de cât timp AfD promovează în Germania discursuri împotriva cetățenilor din alte țări ale UE, folosind sloganuri și pseudoargumente naționaliste. Și știe, de asemenea, cum se poziționează AfD împotriva avantajelor de care beneficiază și românii prin libera circulație.

În plus, este evident că AUR se prezintă, în fond, ca un partid pentru care românii din diaspora ar putea vota, deși soluțiile politice propuse de AUR lovesc exact în structurile Uniunii Europene de care beneficiază românii din diaspora. Prin urmare, nu pot lua în serios această poziție.

În videoclip ați spus pe scurt că există și abuzuri, așa cum se întâmplă peste tot. Cum ați cuantifica sau cum ați clasifica aproximativ aceste abuzuri? Cât de mare este fenomenul abuzării sistemului de prestații sociale (din Germania, n. red.), mai exact în cazul persoanelor care nu muncesc? Există, de exemplu, persoane care au lucrat în mod legal și care apoi au devenit șomere fără să fie vina lor, iar în această situație primesc în mod perfect legal prestații sociale, indiferent dacă sunt români sau germani. Așadar, cât de răspândit credeți că este acest fenomen real al abuzurilor, în raport cu sutele de mii de români care muncesc?

Chiar am făcut niște calcule în această privință. Există puțin peste jumătate de milion de români care plătesc impozit pe salariu în Germania. Nu știm exact cât câștigă fiecare dintre ei, dar, dacă luăm în calcul un anumit venit mediu, vorbim despre o sumă cuprinsă între 6 și 9 miliarde de euro.

Dacă comparăm această sumă cu plățile alocațiilor pentru copii care sunt transferate în străinătate și despre care putem presupune că ajung în România, vorbim despre câteva zeci de milioane de euro.

Așadar, aproximativ un procent din suma totală a impozitelor plătite. Iar în ceea ce privește proporția plăților care reprezintă efectiv abuzuri, acest lucru este, la rândul său, discutabil.

Un lucru este însă clar: alocația pentru copii nu este un fel de pomană, ci reprezintă un drept prevăzut în codul fiscal german, de care beneficiezi indiferent de locul în care trăiesc copiii.

Desigur, mi-aș dori ca un număr cât mai mare de copii să locuiască împreună cu părinții lor. Avem aproape 60.000 de copii în România care au cel puțin un părinte care lucrează în afară țării. De acest lucru beneficiază în primul rând țările în care lucrează acești angajați, care, de altfel, lipsesc și aici, în România. Atât în rolul lor de părinți, cât și în cel de angajați.

Cu siguranță există abuzuri. De altfel, unele dintre acestea se fac în complicitate și cu cetățeni germani: atunci când vedem clădiri în care oamenii locuiesc în condiții cu adevărat îngrozitoare sau când descoperim raporturi de muncă fictive.

Aceste abuzuri trebuie eliminate. Dar să pui sub semnul întrebării întregul sistem și drepturile de care beneficiază angajatele și angajații români ar fi absurd. Ceea ce spune doamna Wagenknecht ar însemna, în fond, că o persoană care plătește impozit pe salariu și ai cărei copii locuiesc în Germania ar fi impozitată diferit față de o persoană care plătește impozit pe salariu, dar ai cărei copii locuiesc în România. Și eu credeam că tocmai stânga este cea care susține principiul „salariu egal pentru muncă egală”. Din perspectiva doamnei Wagenknecht, se pare însă că acest principiu nu se aplică și în cazul românilor.

În ceea ce privește suspendarea dumneavoastră din funcția de primar, ce perspective vedeți dacă această hotărâre judecătorească nu va fi anulată și dacă, în consecință, veți primi o interdicție de a ocupa funcții publice în România în următorii ani? Veți continua totuși să activați în politica de partid?Lăsând la o parte componenta morală discutabilă a acestei hotărâri și a sistemului judiciar în acest caz, să presupunem că decizia rămâne în vigoare. Cum va continua parcursul dumneavoastră?

Într-adevăr, pentru mine aceste două aspecte sunt clar separate. Pe de o parte, este lupta mea juridică, pe care o duc în continuare, în parte și în România, dar mai ales la nivel european. Nu mă aștept la o decizie rapidă și nici nu vreau să creez nimănui speranțe false.

Prin urmare, lucrul asupra căruia mă concentrez este activitatea mea politică. Sunt președintele USR, sunt ales pentru încă trei ani, așadar mandatul meu se încheie în 2029. Exact atunci când va expira și interdicția de a ocupa funcții publice. Prin urmare, voi rămâne activ în politică și voi lupta pentru ca în România să putem forma un guvern fără foștii comuniști și fără extremiști. În mod ironic, asta înseamnă un guvern fără prietenii doamnei Wagenknecht și fără prietenii doamnei Weidel.

Aceasta este lupta pe care îmi focusez energia, iar funcțiile pe care le dețin sau nu le dețin eu personal sunt secundare.

Keno Verseck - DW