Democrat-liberali, social-liberali sau femeia gonflabilă

0
0

Taxe mai puţine şi mai mici, reducerea birocraţiei, descentralizarea şi dereglementarea sunt, în ultimele două decenii, coordonatele tuturor programelor de reformă viabilă.

„Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism, iar unii zic că există şi social-liberalism. Eu beau cafea adevărată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal." Aceste vorbe le rostea regretatul meu prieten Horia Rusu la un congres de partid în anul 2000. În ceea ce mă priveşte, eu cred că nu există „social-liberalism".

Deşi democraţia şi liberalismul nu sunt totuna, astăzi alăturarea lor a devenit un pleonasm. Aceste sintagme idioate îmi zgârie auzul nu pentru că aş fi un adept al purităţii doctrinare, ci pentru că eu cred în pragmatism. Refuz cu încăpăţânare demagogia. Dacă s-a încheiat o alianţă între toţi cei care cred că trebuie să înceteze alunecarea societăţii româneşti în afara spectrului democratic şi către sărăcie cronică, atunci, în primul rând, la demagogie trebuie renunţat. Creşterea economică accelerată care să ducă spre prosperitate nu se obţine din vorbe goale. Stabilitatea unei societăţi deschise e garantată de existenţa unei clase mijlocii extinse, cu forţă economică, ambiţie şi motivaţie.

În Brazilia, o ţară cu 200 de milioane de locuitori, a fost ales cu ceva vreme în urmă preşedintele Lula da Silva, reprezentantul unei stângi extreme. A ajuns la putere după trei încercări eşuate. Totuşi, a fost suficient de înţelept încât, prin măsuri de liberalizare economică şi încurajare a investiţiilor, să creeze premisele creşterii păturii mijlocii. Între 2003 şi 2009, aceasta a crescut cu 36 de milioane de oameni. Deşi după două mandate nu a mai putut fi ales, politica sa continuă şi se prevede că până în 2016 or să li se mai adauge încă 30 de milioane.

În schimb, Argentina de alături, ţară la fel de bogată, avea acum 80 de ani un produs intern brut cu 60% mai mare decât Brazilia. Acum este de şase ori mai mic. Acolo şi-au făcut de cap, de-a lungul timpului, tot felul de descreieraţi şi femeile lor, ajunşi la putere prin forţa demagogiei populiste. Aşa a ajuns ţara de două ori în faliment. Scurtele perioade de guvernare pragmatică n-au reuşit să repare nimic.

Morala este că nu etichetele politice sunt importante, ci ceea ce crezi şi ştii să faci cu adevărat. În lume, ultimii 20 de ani au însemnat trecerea de la comunism la capitalism, bazată pe o creştere economică fără precedent, finanţată nu doar de state, ci, în primul rând, de corporaţiile private. Rezultatul ei a fost globalizarea, dar şi o dezvoltare rapidă a clasei mijlocii. Cele care au rămas în urmă au fost regimurile autoritare, care întotdeauna duc către polarizare socială. Aceasta aprinde flacăra revoltei într-o lume în care circulaţia informaţiei este instantanee. Aşa se explică ceea ce se întâmplă astăzi în Tunisia sau în Egipt.

Democraţia din interiorul moscheii nu se află într-o contradicţie fundamentală cu democraţia de tip occidental. Mişcările fundamentaliste sunt un accident istoric. Pretutindeni, oamenii vor acelaşi lucru, să trăiască mai bine şi în legea lor.

O altă aberaţie a lumii în care trăim a fost aceea că multă vreme politicienii au încercat spre propriul beneficiu electoral, să crească nivelul de viaţă al cetăţenilor fără a avea resurse reale. Aşa s-a născut criza datoriilor publice care ameninţă astăzi Europa. Statul social s-a dovedit o himeră.

Prosperitatea este rezultatul creativităţii, al muncii, al guvernării minimale, al scăderii costurilor statului pentru furnizarea serviciilor publice. Taxe mai puţine şi mai mici, reducerea birocraţiei, descentralizarea şi dereglementarea sunt, în ultimele două decenii, coordonatele tuturor programelor de reformă viabilă.

Altfel, schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Altfel, ajungem tot la vorbele lui Horia Rusu, deşi rostite cu mai bine de un deceniu în urmă, la fel de adevărate şi astăzi. „Provin dintr-un partid mic cu ambiţii mari şi am ajuns într-un partid mare cu ambiţii mici. Uneori, chiar am impresia că partidul nostru are un caracter preponderent feminin. Căci, pe de o parte, în relaţiile cu partenerii e sfios, ezitant, indecis, inconstant, chiar casnic, iar pe de altă parte e măcinat în interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit momentul să devină bărbat." Poate să -l cheme cum vrea. Eu îl aştept încă. 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite