De ce Franța riscă să se ducă de râpă

Îți vine să te urci într-un avion spre Londra și să lansezi un apel de acolo, fără să mai aștepți până pe 18 iunie. E doar o figură de stil, desigur, și nu voi merge până la a-l cita pe De Gaulle. „S-a spus ultimul cuvânt? Trebuie să dispară speranța? Este înfrângerea definitivă?”, întreba el înainte de a răspunde categoric „Nu!”, dar ce stare deplorabilă, consternantă și deznădăjduitoare se observă astăzi în Franța.

Următoarele alegeri prezidențiale în Franța vor avea loc în primăvara anului viitor Foto: Arhivă

Se spune că este „veriga slabă a Uniunii”, „omul bolnav al Europei” din cauza datoriilor sale de mii de miliarde, dar cel mai grav nu este asta. O datorie se poate reduce, mai ales cu un nivel de economii atât de ridicat, dar este nevoie de lideri vizionari și de dorința unei renașteri naționale, de inteligență și voință politică care astăzi lipsesc francezilor.

Oricât de absurd ar părea, am fost la un pas de a alege în funcția de președinte al Republicii un incompetent pe care o mare parte a tinerilor îl considera „cool” pe TikTok și a cărui iubire pentru bani îi liniștea pe atât de mulți dintre cei înstăriți. Acum că s-a dovedit destul de prost încât să creadă că „toți bancherii” erau evrei, nici măcar nu ar mai trebui să devină prim-ministru, dar cine rămâne, totuși, în fruntea sondajelor?

Cea care a fost destul de oarbă sau complice încât să-l inventeze și să-l promoveze, chiar ea, doamna Le Pen, care atâta timp a dat ca exemple Brexitul, pe Donald Trump și pe Vladimir Putin. Și cine adună, în urma sa, cele mai multe intenții de vot?

1. Mélenchon, omul care propune anularea datoriei Franței, pe care a spus inițial că o va „arde”, și al cărui partid încurajează greva liceenilor exasperați de starea de degradare a învățământului național, chiar dacă nu are niciun ban să le ofere, decât dacă ar crește și mai mult datoria pe care aceștia vor trebui să o ramburseze. Cât despre ceilalți, de centru, de stânga, de dreapta, se luptă atât de aprig încât nici măcar cei mai buni dintre ei nu reușesc să se detașeze de restul.

Franța riscă astăzi să se ducă de râpă, deoarece forțele sale politice nu știu să se reinventeze într-o lume în care nimic nu mai are nicio legătură cu secolul trecut.

Stânga se încăpățânează să apere avantajele dobândite, în timp ce speranța de viață s-a prelungit considerabil, meseriile cele mai grele nu mai sunt aceleași, iar bacalaureatul nu mai poate deschide automat porțile universității, întrucât nu mai este decât un certificat de absolvire a învățământului secundar.

Dacă stânga dorește să asigure finanțarea pensiilor prin sistemul de repartizare, trebuie să accepte ca oamenii să lucreze mai mult timp. Dacă dorește ca învățământul să rămână gratuit și de calitate, ar trebui să fie prima care să reinstituie examenele de admitere la liceu și la universitate. Dacă dorește să impună o impozitare mai mare a celor mai mari averi, a întreprinderilor și a celor mai înstăriți, trebuie să includă contribuțiile sociale în baza de impozitare pentru a reduce costul forței de muncă și a crește salariile nete, să diminueze cheltuielile de funcționare ale statului și să regândească întregul sistem de protecție socială pentru a-i redefini obiectivele și a-i reduce costurile.

Dreapta, la rândul său, ar trebui să înceteze să promoveze o reducere constantă a impozitelor pe profituri, averi și moșteniri sau să renunțe deschis la protecția socială și la redistribuirea bogăției. Această alegere îi stă la dispoziție, dar, trecând de la modelul european la cel american, ar ajunge să-și piardă definitiv baza populară în favoarea extremei drepte. Ar ajunge să se sinucidă, în timp ce, dimpotrivă, ar putea renaște din propria-i cenușă, propunând sindicatelor negocierea unui nou contract social care să permită eliberarea inițiativei de sub constrângerile administrative și, în paralel, dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice.

Nu mai este vorba de a ne liniști constatând că lucrurile nu stau mai bine în Germania și că sunt mult mai rele aproape peste tot în altă parte. Franța, stânga, dreapta și centrul său trebuie să se reinventeze înainte de a se pierde împreună.