De ce devine extremismul popular? Despre riscul gândirii în alb și negru

În multe democrații, inclusiv în România, Italia, sau Statele Unite, discursul de pe scena publică este frecvent ancorat în argumente binare, ceva e bun sau rău, dar și în false dileme, ești obligat să alegi între două opțiuni chiar și atunci când există alte alternative.  

FOTO Unsplash

Lipsa de certitudine pe orice temă este percepută ca o slăbiciune, la fel cum este văzută și eroarea de a fi de acord cu o parte din argumentele susținute de oponenții tăi. În consecință, dacă nu ești în întregime și vizibil de acord cu poziția grupului din care faci parte ești deseori văzut ca susținător al taberei opuse. 

Problema este că trăim într-o lume complexă și haotică, în care există nuanțe și incertitudini. Impulsul uman de a fi siguri și a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne poate conduce spre răspunsuri simple, care oferă confort, dar care nu descriu realitatea. Aceasta este rețeta populismului, a oamenilor care oferă explicații simpliste la probleme complexe, oferind în loc de soluții numai iluzia controlului. 

Extremiștii au monopol pe subiectele polarizante

Deși populismul și extremismul sunt fenomene apropiate, ele nu sunt identice. În principiu populismul poate fi înțeles ca o strategie de comunicare, gata să fie folosit pentru a susține orice poziție politică. Nu puțini dintre aleșii țării noastre s-au făcut vinovați de un astfel de discurs într-un moment sau altul. În contrast, extremismul are la bază o poziție politică extremă, o răsturnare a normelor și sistemului prezent. 

Nici populismul și nici extremismul nu reprezintă fenomene moderne. Istoria Imperiului Roman, punctul mitologic de pornire al țării noastre, este plină de astfel de exemple. Ceea ce s-a schimbat relativ recent în cultura dezbaterii publice este monopolul extremiștilor pe subiecte controversate. 

Rezultatul este că astăzi ne confruntăm cu teme considerate nefrecventabile de majoritatea politică. Un exemplu permanent în Uniunea Europeană este tema refugiaților și a imigrației. Un subiect clasic al partidelor de extremă dreaptă care acuză lipsa de integrare, creșterea criminalității, sau pierderea identității naționale. 

Aceste puncte trebuie dezbătute public cu argumente și din perspective diferite, să îi acuzi de xenofobie și să treci mai departe nu va schimba părerea nimănui. Problema este că dezbaterea lipsește. Fie din frica de a răspândi mesajul sau din convingerea că este un subiect toxic, anumite teme sunt considerate deplorabile și ignorate în favoarea altor subiecte. Lista de teme polarizante e destul de extinsă, și ar distrage de la ideea principală a acestui articol, dar e important de spus că ambele extreme sunt bine reprezentate.

Dacă în ultimele decenii extremiștii puteau fi ignorați pentru că nu aveau o masă critică viabilă, astăzi, în era social media, este mai ușor ca niciodată să își găsească noi susținători. În fond, dacă o persoană crede că imigrația sau liberalismul reprezintă o amenințare, dar cu excepția partidelor extremiste nimeni nu pare să abordeze în mod real subiectul, nu este o surpriză că mulți oameni ascultă ce au astfel de grupuri de spus. Iar apoi îi votează.  

Lumina soarelui este cel mai bun dezinfectant

Valul recent al extremismului în Europa are cauze multiple. Există evident nemulțumiri justificate față de politicile publice ale ultimilor ani. Dar mai mult decât atât cultura dezbaterii a fost modificată fundamental de tranziția spre noi formate de comunicare. 

Mediul de comunicare este mesajul, asta este ideea reluată de autorul Neil Postman în lucrarea sa Distracția care ne omoară publicată prima dată în 1985. Teoria sa este că mediul prin care transmiți un mesaj nu influențează numai cum este perceput de audiență, ci dictează tipul de idei pe care le poți comunica. Spre exemplu, e greu de imaginat că poți purta o conversație filosofică utilizând numai semnale de fum. La fel, prin elementele vizuale și formatul rapid, conversații importante despre politică, istorie, sau alte teme importante sunt reduse deseori la stadiul de divertisment. 

Prin aceste noi formate se pierde posibilitatea unor conversații importante, unor dezbateri nuanțate, în care ambiguitatea și zonele gri ar putea fi discutate cuprinzător. Postman și-a bazat întreagă teză pe popularitatea televiziunii ca principal mediu de comunicare din perioada în care a trăit, ne putem doar imagina ce părere ar avea despre TikTok. 

În ciuda impactului predominant negativ asupra dezbaterilor importante din societate, rețelele sociale sau televiziunea nu vor dispărea din viața noastră prea curând. Bătălia nu e însă nici pe departe pierdută, cred că sunt 3 principii care pot proteja conversațiile publice de gândire în alb și negru și să permită loc pentru nuanțe. 

#1 Atunci când îți prezinți punctul de vedere asupra unei subiect polarizant, începe ca prim pas prin a descrie obiectiv poziția pe care adversarii tăi o susțin. 

#2 Indiferent cât de divergentă este opinia altei persoane față de a ta, reține că la capătul opus se află un om, imperfect ca noi toți. 

#3 Evită să respingi idei automat pentru că nu ești de acord cu sursa lor, încearcă să evaluezi ideea separat de individul sau grupul care o susține. 

Evident, în realitate este departe de a fi simplu să acționăm pe baza acestor principii. Îi rog pe cititorii care reușesc consistent să îmi transmită cum au reușit. Oponenții noștri nu ne vor oferi probabil aceeași considerație. Dar este imperativ să reducem gândirea în alb și negru din conversațiile importante. Începând cu pași mici în discuții private, cu prieteni și în familie. 

Singura cale de a învinge extremismul este în cabina de vot, iar lucrul ăsta necesită o cultură a dezbaterilor publice indiferent de subiect, în special atunci când problema este complexă și nuanțată. Dacă permitem populiștilor sau extremiștilor să monopolizeze conversația despre subiecte polarizante, înseamnă că recunoaștem implicit că nu avem ceva mai bun de spus.