Cum arăta un Bacalaureat de tip nou

Anii postdecembrişti s-au definit printr-o ambiţie dârză a fiecărui nou regim de a schimba radical legile din învăţământ, un domeniu pe care politicienii îşi permit să-l flocăiască după cum au chef, spre deosebire de Economie, în stare să le ardă una cu poşeta.

Moment al Învăţământului, Bacalaureatul s-a schimbat şi el de la un regim la altul. Nu e o noutate strict postdecembristă.

În 1948, un nou regim – cel de democraţie populară – punea pe elevi în faţa unui Bacalaureat de tip nou. „Scânteia“ din 4 iulie 1948 tipăreşte reportajul „Vizitând câteva centre de Bacalaureat“, cu subtitlul „Aspecte de la un examen de Bacalaureat care nu mai seamănă cu cele din trecut“. Rândurile introductive fixează noul context social-politic în care se desfăşoară Bacalaureatul din 1948: „Examenul de bacalaureat, care are loc acum în toată ţara este ultimul care se dă înainte de reforma structurală a Învăţământului Public şi primul de la proclamarea Republicii Populare Române.
Ceea ce am putut constata, asistând la câteva centre de examinare, din observaţiile şi discuţiile cu unii candidaţi, este că acest examen de bacalaureat a avut un caracter nou, cu toate că actualii candidaţi sunt produsul şcolii vechi.

Acest caracter nou s-a putut observa în primul rând din felul cum marea majoritae a profesorilor din comisii au ştiut să pună întrebările – insistând asupra problemelor principiale, a chestiunilor legate de lupta poporului nostru şi a clasei muncitoare pentru libertate, independenţă naţională şi o viaţă mai bună. Acest caracter nou s-a mai observat şi din preocuparea profesorilor de a face o legătură, de care nici vorbă nu era la vechile examene, între obiectul de studiu respectiv şi viaţa reală. Acest caracter nou este imprimat şi de spiritul nou în care s-a observat a fi orientaţi o mare parte a candidaţilor, care se vede că sunt preocupaţi de transformările revoluţionare prin care a trecut şi trece ţara noastră, ca şi toate ţările care luptă pentru a crea o lume nouă, fără exploataţi şi fără exploatatori. Examenul a avut un caracter nou şi prin acea micşorare vizibilă a distanţei ce exista în trecut, între profesori şi elevi“.

Aceste note caracteristice ale Bacalaureatului de tip nou sunt exemplificate printr-un moment surprins la Colegiul Sfântul Sava, din Bucureşti:
„La Colegiul Sf. Sava profesorul de limba română întreabă pe un candidat:
— Ce autor preferat ai?
— Ion Creangă, răspunde candidatul, motivând pentru ce l-a plăcut.
— Dacă cineva, care nu cunoaşte starea socială din timpul acela, ar citi pe Creangă, ce impresie şi-ar face?
Şi astfel prin întrebări ajutătoare, candidatul răspunde, arătând că nu ar putea să-şi facă o idee adevărată, deoarece Ion Creangă s-a format sub influenţa Junimii, cenaclu aflat sub influenţa partidului moşieresc al conservatorilor, care n-aveau interes să arate mizeria în care se zbăteau ţăranii“.

Întâmplarea cu Ion Creangă e semnificativă pentru tranziţia prin care trec, în 1948, şcoala şi cultura autohtone: de la conţinutul burghezo-moşieresc, la conţinutul democrat-popular.

Paragrafului despre popasul la Centrul nr. 17, Liceul teoretic nr. 6, Fete, i s-a dat titlul „La un liceu de fete se vorbeşte despre tractoare“. Dialogul dintre examinator şi examinat, deşi petrecut la Bacalaureat, pare a avea loc la un curs de propagandă şi agitaţie pentru tractorişti şi bucătărese: „La Centrul Nr. 17, Liceul teoretic Nr. 6 fete, unei candidate i s-a cerut să vorbească despre dezvoltarea agriculturii din ţara noastră. După ce a amintit condiţiile în care s-a înfăptuit reforma agrară în 1945 ea a arătat că agricultura nu poate progresa decât în urma dezvoltării industriei grele, care trebuie să ne dea tractoare şi alte maşini-unelte în vederea mecanizării agriculturii.
— Ce importanţă are tractorul? intervine preşedintele, făcând pe candidată a trage concluzia că numai cu ajutorul tractorului pământul va putea fi lucrat mai bine, va produce mai mult, munca omului va fi mai uşoară şi va dura mai puţin, iar ţăranul va putea întrebuinţa timpul liber pentru a se cultiva.
Altă întrebare în legătură cu ajutorul dat de Uniunea Sovietică pentru refacerea economică a ţării noastre. Candidata răspunde satisfăcător, dar preşedintele intervine din nou:
— Pentru ce spunem «ajutor» şi nu spunem «am cumpărat»?
— Pentru că Uniunea Sovietică, stat socialist, n-a căutat să câştige de pe urma acestor livrări, ci a voit să ne ajute la refacerea economică – răspunde candidata“.

Elevii care se prezentau la Bacalaureat învăţaseră după manuale anterioare lui decembrie 1947. Chiar dacă, ici-colo, viziunea marxist-leninistă îşi făcuse loc, totuşi conţinutul însuşit de elevi fusese unul burghezo-moşieresc. Pe ultima sută de metri se procedase la schimbarea radicală a conţinutului. Cu toate acestea, elevii lui 1948 s-au trezit în faţa unei situaţii ieşite din comun. Erau examinaţi la Bacalaureat după poziţii revoluţionare în timp ce ei se formaseră la o şcoală reacţionară.

Dacă în unele locuri profesorii examinatori mărturiseau înţelegere faţă de elevi, transformând examenul într-o lecţie ajutătoare, în alte locuri, loviţi brusc de spirit revoluţionar, profesorii se dovedeau fără milă.

Săritul peste cal se dovedise atât de mare încât însăşi „Scînteia“ găseşte de cuviinţă să pună lucrurile la punct într-o notiţă critică din 8 iulie 1948:

„Examenele de bacalaureat care au loc în prezent în toată ţara sunt pe sfârşite.
În general examenele din anul acesta s-au deosebit în mod vădit de cele din trecut prin faptul că însăşi programa analitică a avut un caracter cu totul nou.
Totuşi, la unele centre de bacalaureat, membrii din Comisiile de examinare, în dorinţa lor de a accentua – cu orice preţ – sensul transformărilor revoluţionare prin care trece ţara noastră, au alunecat pe panta exagerărilor inutile şi chiar dăunătoare.
Iată de pildă cazul petrecut la un centru de examinare din Capitală unde o candidată, prezentându-se în faţa comisiei, a fost întrebată despre mişcările muncitoreşti desfăşurate în România între anii 1907-1913. Neizbutind a da un răspuns satisfăcător – preşedinta comisiei nu i-a mai pus elevei nicio altă întrebare, dându-i nota 3, deci eleva urmând a fi respinsă. Acest caz s-a întâmplat cu o candidată care s-a prezentat la examen cu media generală 8.30, având nota 9 la materia respectivă.
Se naşte întrebarea: Cine a greşit? Profesorii, care în timp de un an de zile au avut tot timpul să constate pregătirea elevei – sau preşedinta comisiei de examinare, care s-a mulţumit cu un singur răspuns nesatisfăcător, pentru a trage concluzii superficiale?
Trebuie să se recunoască, că întrebarea e exagerată prin caracterul ei de amănunt, mai ales dacă se ţine seama că însăşi istoria mişcării muncitoreşti din România, a fost introdusă în programa analitică a şcolilor noastre de foarte puţină vreme. Felul îngust şi neprincipial prin care unii profesori privesc problema atât de importantă a democratizării învăţământului nu poate da rezultatele aşteptate şi aduce prejudicii serioase noi îndrumări a învăţământului public“.

Dincolo de paradoxul situaţiei – oficiosul PCR critică o profesoară, pentru că dovedise o exagerată exigenţă marxist-leninistă – să observăm cât de tare se grăbeau unii intelectuali să facă pe plac noului regim, dovedindu-se mai comunişti decât Gheorghiu-Dej!