Crimeea – un an de la anexare

Semnarea „Acordului” prin care Crimeea a fost anexată la Federaţia Rusă

În urmă cu exact un an, Federaţia Rusă a anexat în mod oficial Crimeea. La 18 martie 2014, Putin a ţinut un discurs înflăcărat în faţa Adunării Federale, declamând, într-o terifiantă consonanţă cu alocuţiunile lui Hitler, toate argumentele false şi motivele perfide ale săvârşirii raptului teritorial, iar la finalul spectacolului grotesc a semnat actul de secesiune.

Documentul prin care teritoriul peninsular al Ucrainei a fost anexat se numeşte „Acordul de acceptare a Republicii Crimeea în componenţa Federaţiei Ruse”. Astfel, violarea normelor de drept internaţional nu se rezumă doar la încălcarea Memorandumului de la Budapesta, prin care Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a statului vecin (şi chiar dacă acesta nu fusese ratificat de către Duma de Stat, oricum rămâne un angajament asumat, altminteri ruşii nu trebuiau să preia cele cca 1900 de focoase nucleare aflate pe teritoriul ucrainean după destrămarea URSS). De iure, un „Acord” nu putea fi semnat cu o regiune autonomă, nerecunoscută ca subiect internaţional. Iată încă un argument în favoarea deconspirării anexării Crimeei, tratată, de fapt, ca un simplu teritoriu, şi nu ca un stat.

În ceea ce priveşte lipsa reacţiei prompte a autorităţilor ucrainene, precum şi ulterioara apatie a instituţiilor europene, acestea se explică atât prin stupefacţia cvasigenerală a opiniei publice internaţionale, cât şi prin speranţa că veleităţile expansioniste ale Kremlinului se vor limita la o peninsulă. Din păcate, însă, preşedintele rus nu a fost satisfăcut de ocuparea „paşnică” a Crimeei şi a simţit nevoia declanşării unui război sângeros şi nemilos în estul Ucrainei. Aidoma lui Hitler, care nu s-a mulţumit cu dezmembrarea Cehoslovaciei.

Cu „ocazia” anexării unei părţi din teritoriul suveran al statului vecin a fost realizat şi difuzat un film propagandistic, intitulat emfatic şi chiar simptomatic pentru autorii şi comanditarii acestuia: „Crimeea. Drumul revenirii acasă”. Chiar din primele minute, Putin insinuează că operaţiunea de „reîntoarcere a Crimeei în componenţa Rusiei” se datorează ataşamentului şi sentimentului de responsabilitate faţă de locuitorii peninsulei, care nu puteau fi lăsaţi „în voia sorţii, la cheremul naţionaliştilor”. În asemenea caz vorbim despre o impertinenţă nedisimulată, o recunoaştere şi o tentativă de justificare a invaziei militare ruseşti în Ucraina. Dacă a-ţi proteja cetăţenii înseamnă a ataca statele în care aceştia locuiesc, atunci toate ţările trebuie de urgenţă să-i expulzeze pe cetăţenii străini, îndeosebi pe cei ruşi.

Din acelaşi „documentar” am sesizat că motivul ocupării Crimeei este tras la indigo cu cel al declanşării războiului de pe Nistru. Astfel, agenţii informaţionali ai Kremlinului sugerează că organizarea „detaşamentelor de apărare” din Simferopol s-ar fi datorat imboldului popular de a proteja monumentul lui Lenin, pe care „naţionaliştii” de la Kiev ar fi solicitat să fie demolat. Similar, separatiştii de la Tiraspol au invocat în martie 1992 pretextul introducerii grafiei latine şi a limbii române, cu toate că legislaţia lingvistică fusese adoptată încă în 1989. În fond, tehnicile de manipulare ale autorităţilor ruse au rămas aceleaşi.

Invocarea „argumentelor istorice” în favoarea anexării frizează imaginaţia şi compromite utilitatea demersurilor ştiinţifice. Dacă Crimeea ar fi fost „centrul lumii ruseşti”, atunci acolo trebuia să fie cetatea de scaun a tuturor ţarilor. Deşi în cronica lui Nestor se menţionează despre botezarea cneazului Vladimir la Chersonesos, creştinarea în masă a slavilor de răsărit s-a produs în apele Niprului, nu în cele ale Moscovei. În fine, chestiunea retrocedărilor e atât de spinoasă încât ruşii ar trebui să-şi mai pună pofta în cui, pentru că peninsula Crimeei a aparţinut o perioadă mult mai îndelungată tătarilor (ca stat, Hanatul respectiv a existat din 1441 şi până la 1783), urmaşii cărora nu au aprobat, ba chiar au condamnat anexarea.

În încheiere, unicul lucru pe care l-a reuşit Putin în urmă cu un an a fost să învrăjbească poporul rus cu cel ucrainean. Iar asta o să-l coste mai scump decât orice ocupaţie şi orice război.