Cine conduce această ţară şi în interesul cui?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai puţin de o săptămână, Guvernul României a adoptat două decizii care, după părerea mea, sunt greu de acceptat, dacă ne raportăm la un concept fundamental într-o democraţie consolidată şi anume „interesul public“.

Prima decizie se referă la schimbarea, fără motiv şi fără o bază legală, a componenţei Consiliului Economic şi Social (CES), un organism care ar trebui să joace un rol important în perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

A doua decizie se referă la ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018 (OUG 92), un act normativ care, în opinia multor specialişti în drept, nu se justifică nici din perspectiva situaţiei de urgenţă, nici în raport cu problematica reglementată în domeniul justiţiei, cu atât mai mult cu cât Parlamentul se pronunţase recent pe aceste subiecte.

O analiză rapidă a modului şi contextului în care au fost adoptate aceste măsuri ne arată o imagine destul de îndepărtată de ceea ce ar trebui să fie o guvernare democratică, transparentă, participativă, în interesul cetăţenilor. În ambele cazuri:

  • Deciziile au fost luate de un număr foarte mic de persoane, prevederile respective fiind o surpriză chiar şi pentru cei aflaţi în funcţii de conducere, în cadrul partidelor din coaliţia de guvernare;  
  • Conceptul de consultare publică a lipsit cu desăvârşire sau a fost simulat - vezi cazul OUG 92 unde, formal, a fost solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dar, în final, Guvernul a ignorat poziţia acestui for specializat;  
  • Adoptarea „de urgenţă“ a acestor măsuri nu are acoperire în realitate, pentru că urgenţa nu a existat;  
  • Măsurile promovate intră în conflict cu alte reglementări, ceea ce ridică problema încălcării procedurilor legale de adoptare a actelor normative şi a deciziilor administrative;  
  • Deciziile sunt contestate de aproape toată lumea, inclusiv de către actori importanţi din cadrul coaliţiei PSD-ALDE;  
  • Consecinţele implementării celor două măsuri nu au fost evaluate şi nu sunt asumate de nimeni.


Şi mă opresc aici cu această scurtă analiză, deşi studenţii de anul I la drept, ştiinţe politice, afaceri europene, administraţie publică, relaţii internaţionale, istorie etc. cu siguranţă ar putea identifica uşor alte vulnerabilităţi de formă şi fond ale celor două decizii.

Prin urmare, dacă acesta este tabloul, care, din păcate, este întâlnit şi în cazul altor măsuri adoptate în ultimul an şi jumătate, cred că este firesc să ne punem următoarea întrebare: Cine guvernează România şi în interesul cui?

Dacă ne uităm în Constituţie şi în legislaţia în vigoare, răspunsul este clar: Guvernul este expresia majorităţii parlamentare, iar Parlamentul, în integralitatea lui - adică Putere şi Opoziţie - este împuternicit, prin alegeri, de către toţi cetăţenii (includem aici şi cetăţenii care nu votează) să le reprezinte interesele.

Prin urmare, cine câştigă alegerile nu primeşte un drept nelimitat şi absolut asupra ţării. În alegeri se decide cum şi de către cine este gestionată guvernarea în interesul comun, în numele poporului, inclusiv în numele celor care, uneori, contestă măsurile adoptate de coaliţia de guvernare.

Interesul public, adică interesul tuturor, trebuie să primeze în faţa intereselor celor care se află la putere. Cu alte cuvinte, majoritatea parlamentară, care reprezintă izvorul de legitimitate al Guvernului, nu poate substitui interesul public cu interesul grupului parlamentar majoritar, sau, mai rău, cu interesul unui grup restrâns, uneori greu de identificat, instaurând astfel o „dictatură“ a puterii.

Cetăţenii au dreptul să ştie de ce sunt adoptate anumite măsuri şi în interesul cui. Răspunsuri de tipul „Pentru că putem!“, „Pentru că noi ştim mai bine!“, etichetarea contestatarilor drept „tractorişti“, „şobolani“, „sorosisti“, „securişti“, „tâmpiţi“ etc., utilizarea „mitralierei“ pe post de „purtător de cuvânt“ sau a gazelor lacrimogene pe post de argument, în mod evident, nu au nimic în comun cu democraţia.

Iată de ce cred că, în acest context, poziţia noastră trebuie să fie una singură şi transmisă foarte clar celor care astăzi deţin puterea politică: „Nu aceasta este calea de urmat!“

Puterea politică are nu numai o dimensiune juridico-administrativa (capacitatea de a adopta decizii şi de a le pune în practică), dar şi o componentă a credibilităţii şi susţinerii publice.

Cetăţenii au dreptul să ştie de ce sunt adoptate anumite măsuri şi în interesul cui.

Dacă privim din această perspectivă, tăcerea ajunge să fie interpretată ca o formă de susţinere care, în timp, poate deveni culpabila.

Prin urmare, cel puţin pentru mine, este important să-mi exprim dezacordul în mod public, şi nu pe la colţuri, aşa cum fac mulţi, unii dintre ei afiliaţi politic, alţii nu, unii dintre ei aflaţi în proximitatea conducerii PSD sau chiar în conducerea PSD, alţii declaraţi de cealaltă parte a spectrului şi simţământului politic, dar într-un fel de opoziţie de catifea, care să nu deranjeze prea tare, „că nu se ştie niciodată cum cad lucrurile“.

Cred că este o dovadă a maturităţii fiecărui cetăţean să participe la dezbaterile publice, într-o manieră echilibrată, argumentată, politicoasă, şi să fie preocupat de modul în care această ţară va arăta mâine. Nu cred că dreptatea se află de o singură parte, dar, fără o confruntare de idei, fără întrebări incomode, spaţiul social şi politic românesc va fi sărac şi dezechilibrat.

În final, cred că este important să conştientizăm puterea pe care fiecare dintre noi o are zi de zi şi nu numai în momentele electorale. Prin dezbateri, prin curajul de a nu accepta o singură variantă de „adevăr“ - adică „adevărul oficial“, oferit, de multe ori, printr-un mecanism ilegitim de propagandă, susţinut financiar (şi) din bani publici - dar şi prin reliefarea faptelor, putem să influenţăm mersul istoriei şi să transmitem tuturor mesajul că această ţară nu poate fi condusă de oricine, în interesul oricui.

Textul a fost publicat şi pe ziare.com

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite