Zalău: Avarie la reţeaua de alimentare cu apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din blocul „Mercur” şi ocupanţii clădirii „Transilvania” au fost astăzi victime colaterale ale lucrărilor executate la reţeaua de alimentare cu apă. O avarie neprevăzută i-a lăsat fără apă la robinete de la 8.00 la 15.00

O echipă a Companiei de Apă Someş S.A. Zalău a fost nevoită să intervină pentru o reparaţie în faţa sediului Finanţelor, după ce s-a produs o avarie la reţea în timpul lucrărilor programate în zona centrală.

Potrivit dispeceratului companiei, pe lângă ceea ce era programat pentru astăzi – întreruperea alimentării cu apă pe bulevardul Mihai Viteazul, din intersecţia cu Gheorghe Lazăr până la Clubul Tineretului – s-au trezit fără apă şi locuitorii din blocul P+10 (Mercur), precum şi ocupanţii Clădirii Transilvania.

Problemele de alimentare au durat de dimineaţă de la 8.00 până la ora 15.00.