Primarul Zalăului, cel mai mare „moşier” din administraţia publică din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Căpîlnaşiu este primarul cu cele mai multe terenuri din Transilvania

Primarul reales al Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, se numără printre primarii în funcţie cu cele mai mari suprafeţe de teren în proprietate. Clasamentul primarilor „latifundiari” a fost realizat de către Econtext şi îi ordonează după suprafeţele de teren înscrise în declaraţiile de avere pe ediţii (re)aleşi în 10 iunie.

După suprafaţa totală a terenului deţinut, Căpîlnaşiu se află pe locul 3 la nivel naţional, cu terenuri ce însumează 59.952 metri pătraţi de teren. O treime din acest teren este reprezentată de cei 20.000 de metri pătraţi teren intravilan, din Valea Miţii, unde  primarul Zalăului a cumpărat în 2006, alături de alţi doi asociaţi, 12 hectare de teren. O parte din teren a fost vândut deja, Căpîlnaşiu mai având acolo doar cei 20.000  de metri pătraţi de teren, neplătiţi încă fostului proprietar. „Voi renunţa la suprafaţa respectivă, pentru că nu am de unde să plătesc, dar şi pentru că am avut prea multe probleme cu acest teren”, ne-a declarat primarul. Problemele la care face referire Căpîlnaşiu au legătură cu faptul că tranzacţia a fost anchetată de DNA, deoarece la scurt timp după ce primarul a cumpărat terenul, a fost aprobat proiectul şoselei ocolitoare a Zalăului, care trecea taman pe acolo.
Radu Căpîlnaşiu mai deţine 250 de metri pătraţi de teren intravilan în Zalău (suprafaţa aferentă casei edilului de pe strada Crişan), 8.902 metri pătraţi de teren – tot intravilan – moşteniţi de soţia sa în comuna Hida, şi 7.400 de metri păstraţi în Vânători, comuna Cizer, acolo unde primarul are o casă de vacanţă. În declaraţia sa de avere mai apare şi un teren agricol de 23.400 de metri pătraţi, în localitatea Unimăt, comuna Acâş – Satu Mare.
„Nu cred că am chiar atât de mult teren. Poate sunt ceva mai transparent. Şi nu ştiu cât contează, dacă ajungi să compari un teren din Hida sau Unimăt cu terenuri din alte locuri”, spune Căpîlnaşiu.

VEZI CLASAMENTUL INTEGRAL AICI

Topul este condus de primarul Buzăului, Constantin Boscodeală, care are 313.730 metri pătraţi de teren, iar pe 2 este primarul din Tulcea, Constantin Hogea, cu 117.462 metri pătraţi. Pe 3 este primarul Zalăului, iar pe locul 4 apare primarul oraşului Bistriţa Năsăud, Ovidiu Creţu, cu 51.809 metri pătraţi. Top 5 al primarilor cu cele mai mari suprafeţe de teren este completat de Emilian Frâncu, edilul din Râmnicu Vâlcea, care deţine 46.704 metri pătraţi.


Faţă de anul trecut, primarul din Zalău a urcat două poziţii în acest top, el ocupând în 2011 locul 5. Urcarea este datorată faptului că primarii de pe locurile 1 şi 3 au ieşit din top, nefiind realeşi la scrutinul din 10 iunie. Este vorba despre fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, care a fost anul trecut primul, cu 275.820 de metri pătraţi de teren, şi despre Gabi Ionescu, fost primar al municipiului Slobozia, cu 167.200 de metri pătraţi.
Radu Căpîlnaşiu este primul pe ţară după suprafaţa de teren intravilan deţinută, în această categorie intrând mai bine de jumătate din terenurile sale – mai exact 32.000 de metri pătraţi.


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026