Cum erau umiliţi public soţii impotenţi în Franţa prerevoluţionară. Procesele publice în care îşi dovedeau virilitatea
0În perioada prerevoluţionară, în Franţa, divorţul era o raritate, un privilegiu al celor înstăriţi şi posibil doar în cazuri excepţionale. Totuşi, soţii incapabili să îşi satisfacă în pat partenerele de viaţă puteau fi chemaţi în judecată de către consoartele lor.
Incapacitatea soţilor de a-şi face îndeplini îndatoririle conjugale era văzută, în Franţa prerevoluţionară, ca un act împotriva bisericii, având în vedere că scopul principal al oricărei căsătorii era procrearea. Ca urmare, impotenţa a fost un motiv întemeiat şi acceptat de către Biserică pentru ca o femeie să divorţeze de consortul său.
În cartea sa, "The Curious Coupling of Science and Sex", Mary Roach susţine că în secolele XVI şi XVII, în Franţa, a nu întreţine relaţii sexuale cu soţul ori soţia, fie din motive fizice, fie psihologice, era considerată o nelegiuire. Istoricul francez Pierre Darmon precizează că primele cazuri de divorţ determinate de impotenţă datează din secolul al XIV-lea, când curţile ecleziastice s-au confruntat cu "un val de acuzaţii". Potrivit acestuia, un astfel de proces pornea de la o sesizare pe care soţia nemulţumită o făcea instanţei. Ulterior, acuzatului îi revenea misiunea de a-şi demonstra virilitate, fiind consultat de preoţi, chirurgi şi moaşe. Examinarea viza organul genital al bărbatului, întreaga echipă de "specialiştii" verificând cu atenţie aspecte precum culoarea sau forma, dar şi capacitatea individului de a avea erecţie. Cuplul era supus unei serii de întrebări intime, inclusiv despre poziţiile sexuale practicate.
În situaţia în care cel incriminat nu reuşea să îi convingă de abilităţile sale, Biserica dispunea anularea mariajului. Pârâtului i se mai dădea o şansă pentru a-şi dovedi potenţa, însă asta presupunea ca actul sexul să se consume în prezenţa membrilor Congresului.
Relatări în presa vremii
Divorţurile de acest fel nu treceau neobservate în publicaţiile vremii, care le prezentau în paginile lor sub forma unor pamflete, punându-l pe cel acuzat de impotenţă într-o situaţie umilitoare şi transformându-l într-o victimă a amuzamentului public.
Unul dintre procesele care au făcut vâlvă a fost cel al Marchizului de Gesvres, pe care soţia îl acuza de impotenţă, scrie ancient-origins.net. Femeia se plângea că în cei trei ani de căsnicie, bărbatul nu făcea altceva decât să-i stea alături în pat şi că încercările sale de a-l convinge să aibă relaţii sexuale au fost sortite eşecului. Deşi în timpul controlului specific, Marchizul a avut erecţie, comisia a stabilit că bărbatul nu poate procrea. Totuşi, divorţul nu a mai avut loc, ca urmare a decesului subit al reclamantei.
Mai puţin norocos a fost Marchizul de Langey, pe care consoarta nu l-a acuzat de dezinteres în plan sexual, ci de impotenţă. Ambii au fost examinaţi, concluziile fiind că erau sănătoşi din punct de vedere sexual şi chiar că marchizul şi-a dezvirginat soţia. Totuşi, acuzaţiile femeii au rămas în picioare, în condiţiile în care după patru ani de mariaj nu rezultase un copil, iar procesul a continuat. Mariajul lor a fost anulat după ce bărbatul nu a reuşit să întreţină actul sexual în faţa martorilor.
Citiţi şi:
Viaţa scandaloasă a unei curtezane. Cine a fost femeia care se oferea goală pe o tavă de argint