REVOLTĂTOR! Au sacrificat un miel în centrul Vasluiului în văzul trecătorilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi, printre care şi paznicul Muzeului Judeţean Vaslui, au fost surprinşi de un vasluian în timp ce sacrificau un miel chiar în faţa instituţiei de cultură, la doar câţiva paşi de sediul Prefecturii, în văzul trecătorilor.

Imaginile macabre au fost filmate de un vasluian care a postat filmuleţul pe youtube acum câteva zile.

Pe imagini se poate vedea cum 3 bărbaţi, a căror identitate încă nu se cunoaşte, încep să taie un miel pe care l-au legat de o plasă montată de muncitorii care se ocupă de modernizarea centrului civic al oraşului.

Deşi zona era intens circulată, cei trei bărbaţi nu par a fi stânjeniţi de ceea ce fac şi şi-au văzut nestingheriţi de treabă.

Scena s-a petrecut cu trei zile înaintea Paştelui, după cum arată chiar anunţul unei expoziţii intitulate „Credinţă şi Cultură", montat chiar la intrarea în muzeu.

A fost sesizată Poliţia

Cel care a filmat toată scena nu a mai suportat spectacolul grotesc şi i-a atenţionat pe cei trei bărbaţi că îi va da pe mâna oamenilor legii, apostrofându-i pe aceştia că nu se află la stână. În acel moment, celor trei „ciobani" li s-a alăturat şi paznicul instituţiei culturale şi, după ce şi-au „terminat" treaba, au intrat cu toţii în muzeu.

„Vom face o anchetă internă şi îl vom sancţiona la salariu pe paznicul nostru", a promis Laurenţiu Chiriac, directorul muzeului.

Potrivit legii, cele patru personaje implicate în acest incident riscă să fie amendate. „Vom sesiza Poliţia în legătură cu această faptă, iar persoanele care au tăiat animalul vor fi sancţionate, deoarece nu au respectat legea. Amenda este cuprinsă între 2.400 şi 3.600 de lei", a declarat Mihai Ponea, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Un băiețel de șapte ani a dispărut de acasă. A bătut la ușă după 10 ani. Părinții au încremenit când l-au văzut
Cea mai bogată țară europeană angajează masiv în august: salarii de mii de euro, contracte din septembrie
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au pus pe treabă și au făcut suc de roșii: „Cinci sticle din câteva roșii pătate... producție proprie” Ce ingredient secret se pune pentru un gust demențial
Mihaela Bilic dezvăluie ce alimente pot fi consumate fără griji, chiar dacă au expirat: „Nu e nicio tragedie”. Ea însăși cumpără produse care au depășit termenul de valabilitate
Este cea mai bogată actriță de la Hollywood, cu toate că n-a scos niciun film de succes de mai multe decenii!
Interviu Augustin Viziru, de la băiat rău la tătic dedicat: "Ceea ce îmi făcea rău erau viciile… nu aveam limite"
De ce statuile grecești au organe genitale mici? Idealul masculin și mitul decenței în lumea antică
Ai voie să depășești o căruță pe linia continuă? Ce prevede, de fapt, Codul Rutier
O vedetă din showbiz o face praf pe soția președintelui Nicușor Dan. Atac dur la adresa Mirabelei Grădinaru după vizita în Austria
Dispută politică pe banii din fondul de rezervă. Primarul care organizează „Ziua comunei”: „Noi încercăm să cheltuim banii cu cap”
Reciclarea în România: între educație, recompense și lipsa infrastructurii. „Nu poți să te duci cu mesaje de mediu către oamenii care au grija zilei de mâine“