Copil în stare gravă după ce a căzut dintr-un pom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de 11 ani din comuna Bogdăneşti a fost transferat azi-noapte la o unitate spitalicească din Iaşi după ce a căzut dintr-un copac

Copilul a căzut de la aproximativ trei metri, timp de 30 de minute fiind în stare de inconştienţă. După ce s-a dezmeticit, rudele sale au pus mâna pe telefon şi au alertat Ambulanţa. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman" din Bârlad. Medicii de aici l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi comoţie cerebrală.

Gabriela Daniş, directorul medical al spitalului bârlădean ne-a precizat că pacientul a fost transportat la o unitate sanitară din Iaşi, pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Sorana Cîrstea, învinsă fără drept de apel de Iga Swiatek, în turul al treilea la Madrid. Ce a spus poloneza
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
O femeie va fi judecată după ce și-a furat propria mașină de la amanet. Banii primiți nu au fost de ajuns
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
Macron creionează o nouă viziune despre Europa: „Regulile jocului s-au schimbat”
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Tânărul care a primit premiul „Studentul român al anului în străinătate”. „Subliniază importanța cercetării mele“
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”