Bârlad Copil trimis la Iași după ce a căzut de pe patul de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiețel de 3 ani care era internat la Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae" din Bârlad a fost transportat la Iași, după ce a suferit un traumatism cranio cerebral. 

Accidentul a avut loc în această dimineață, într-un moment de neatenție a cadrelor medicale. Copilul, care se afla în asistență socială, era internat la spital pentru o evaluare periodică, după ce în urmă cu câteva luni suferise o intervenție chirurgicală pe cord.

Medicii bârlădeni au luat decizia ca el să fie transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, deși îi efectuaseră o radiografie din care a reieșit că nu suferise nicio leziune.

„Nu este un caz grav, dar ca să se elimine orice suspiciune, colegii mei au luat decizia de a-l transporta la Iași pentru a i se face un computer tomograf", ne-a declarat Gabriela Vicol, directorul medical al spitalului bârlădean.

Băiețelul era în atenția medicilor încă din primăvară, el fiind cunoscut cu o gravă afecțiune. Micuțul provenea dintr-un centru de plasament și suferea de „tetralogie Fallot", o malformație congenitală cardiacă.

 „Din cauza acestei operații, băiețelul avea nevoie de recuperare și evaluare medicală periodică. În plus, el are un ușor retard și are momente de agitație", ne-a precizat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcției generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.




Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Venezuela se pregătește de un posibil război cu SUA cu antrenamente militare pentru civili. Trump amenință cu „consecințe incalculabile”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Întârzierile continuă să afecteze zborurile după un atac cibernetic asupra aeroporturilor din Europa
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor