Tulcea : Conducea beat şi a intrat într-un stâlp
0Un tânăr de 30 de ani a ajuns în Spital după ce a intrat cu maşina în stâlp. S-a ales şi cu dosar penal, pentru că servise ceva alcool înainte de a urca la volan
Aseară, Emil S. (30 de ani) din Babadag, în timp ce conducea auto Cielo pe strada Republicii din oraşul Babadag, din cauza neatenţiei în conducere şi carosabilului umed, a derapat si a intrat înntr-un stâlp de susţinere a firelor electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto. „Acesta poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză s-a întocmit dosar penal“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al IPJ Tulcea.