Medicul excepţional care tratează copii bolnavi de cancer. De ce poate fi numită Margit Şerban „doamna de fier” a medicinei româneşti

Prof. Dr. Margit Şerban este un nume care va rămâne în istoria medicinei româneşti, fiind primul medic care a realizat un transplant de măduvă în România. Meritele deosebite lui Margit Şerban nu se reduc, însă, la această premieră medicală.

Despre Margit Şerban s-a scris şi se va mai scrie mult. Niciodată nu va fi, însă, suficient să vorbeşti despre  „doamna de fier” a medicinei româneşti. O combinaţie de forţă şi sensibilitate, Margit Şerban  a fost greu încercată în plan personal şi profesional. De fiecare dată a ieşit învingătoare, iar la 73 de ani luptă împotriva cancerului la copii.

Atrasă pe când era încă foarte tânără în echipa medicului Louis Ţurcanu, Margit Şerban s-a confruntat cu cazurile de copii cu cancer în urmă cu zeci de ani, când şansele unor astfel de bolnavi erau aproape egale cu zero.

„M-am întrebat de ce am fost aleasă eu ca femeie să lucrez în domeniul cel mai greu al Medicinei. Aş fi dorit să refuz şi să nu mai lucrez. Nu mai puteam să continui o activitate în care intervenţia mea medicală nu era decât temporară şi de fapt însoţeam bolnavul spre moarte. Mobilizată şi de către familie, care a văzut că am devenit depresivă şi participam la jalea părinţilor, m-am hotărât să îi spun domnului profesor că este imposibil să merg pe drumul acesta. Dumnealui mi-a spus: ‹‹tovarăşa doctor, eu am avut încredere că numai dumneavoastră sunteţi persoana cea puternică, capabilă să faceţi acest lucru››.

Nu l-am crezut. Nu i-am crezut răspunsul. Am crezut că a fost un răspuns de politeţe imediată, necorespunzător adevărului. După ani şi ani, când şi-a orientat singurul copil spre acest domeniu l-am crezut. Atunci mi-am dat seama că a avut această încredere în mine, că sunt puernică, angajată şi devotată. Nu ştiu dacă a avut dreptate, dar adevărul este că am rămas pe acelaşi drum. Nu îmi este în fire să renunţ, să abandonez sau să renunţ la lucrurile grele în favoarea soluţiilor uşoare. Este probabil o chestiune de fire şi de educaţie”, a declarat Margit Şerban.

După zeci de ani de activitate, în care a reuşit să aibă performanţe uimitoare în domeniul său de activitate, fiind primul medic român care a realizat un transplant de măduvă, Margit Şerban lucrează cu aceeaşi pasiune pentru salvarea copiilor de cancer. „Programul meu de lucru începe ca pentru cei care sunt cu educaţie veche, la ora 7.00. Trebuie să fiu model pentru toţi colaboratorii mei. Intru prima în spital şi încep să îmi fac planul pentru ziua care începe, cu problemele de asistenţă medicală, gândindu-mă în acelaşi timp şi la aspectele de cercetare, având în vedere faptul că sunt coordonatoarea nucleului de cercetare din instituţie, care funcţionează pe platforma Academiei de Ştiinţe Medicale. Cea mai preocupantă activitate este cea legată de bolnav, mai ales că este vorba în general de bolnavi cu patologie severă în care diagnosticul în sine reclamă investigaţii foarte pretenţioase. La ora actuală nu mai vorbim de presupuneri diagnostice, ci de o medicină care se bazează pe evidenţe”, a mai arătat doamna profesor Şerban.

Rezultatele, potrivit cărora 80 la sută dintre copiii bolnavi de cancer ajung să se vindece, şi vorbim de o vindecare pe termen lung, au i-au dat putere medicului Margit Şerban. „În mod categoric putem spune, sunt date statistice, care arată că peste 80 la sută din această patologie severă a copilului, oncologică, este cu vindecare pe termen lung. Când ai o asemenea perspectivă, atunci devii justificat şi indiferent cât te-ar marca jalea, oricât te-ar marca durerea, poţi să mergi înainte pentru că poţi să speri să obţii şi la noi în ţară aceleaşi rezultate. Este o încurajare pentru cei care trec prin asemenea probleme. Există şansă. Este o şansă care îi încurajează pe părinţi să meargă pe drumul tratamentului”, a declarat Margit Şerban.

După zeci de ani de experienţă, doamna profesor trăieşte dramele pacienţilor ei şi după ce iese de pe uşa spitalului: „Noi ştim că, sufleteşte, ar trebui să ne rupem de activitatea de spital în momentul în care am ieşit pe porţile spitalului, dar una este spusul şi alta este făcutul. Nu poţi să nu îţi aduce aminte de ochii înlăcrimaţi, de plânsul jalnic, nu poţi să uiţi privirea plină de speranţă a copiilor cărora nu pot să le spun niciodată  diagnosticul de cancer sau de leucemie. Nu am putut şi nici acum nu pot. S-au mirat colegii din străinătate că nu fac acest lucru. Le-am spus că nu pot să spun acest lucru. Din punctul meu de vedere, cred că este dezarmant, este o veste copleşitoare care poate să te facă să nu mai lupţi. Sinceritatea faţă de părinţi m-a caracterizat întodeauna. Acolo am transmis în mod clar, pregătit, care sunt şansele şi cum arată aceste şanse în funcţie de tratamentul pe care îl facem, dar copiilor nu le-am putut spune decât că e o boală serioasă care necesită o implicare, prin internări repetate, cu tratament îndelungat şi trebuie şi ei să participe”.  

Cu toate că a învăţat generaţii întregi de medici şi a pregătit superspecialişti, Margit Şerban ia lecţii de la copiii pe care îi tratează. Sunt copii şi adolescenţi care confruntaţi cu boala dau dovadă de maturitate care îi uimeşte pe medici. 

„Copiii sunt minunaţi. Din punctul meu de vedere sunt modele pentru adulţi. Sunt absolut de admirat, cât sunt de toleranţi la durere, cum înţeleg că trebuie  să reziste, să se abţină, să respecte anumite reguli. Mă impresionează în mod cu totul deosebit. Sunt fantastici. Ei de multe ori îşi aflau diagnosticul. Am învăţat de la copii acest spirit de disciplină. Confruntaţi cu boala, chiar şi cei care sunt la pubertate sau la adolescenţă şi despre care se spun atâtea, în momentul în care văd mesajul nostru de seriozitate, pot să îşi schimbe atitudinea. Este sădit în noi şi ne-am născut cu această dorinţă de viaţă. Rarisim mi s-a întâmplat, în cazul unor adolescenţi să îşi dorească întreruperea tratamentului. În rest, toţi sunt complianţi şi luptă alături de noi”, prof. dr. Margit Şerban.

Dramele copiilor bolnavi de cancer sunt şi dramele părinţilor, în special a mamelor. Cu durere în suflet, Margit Şerban vorbeşte despre mamele care rămân să lupte singure pentru copilul lor, după ce sunt abandonate la greu. „Dragostea de mamă este ceva instinctual. Este absolut nemaipomenită lupta mamelor. Şi taţii sunt implicaţi în majoritatea cazurilor, dar se întâmplă să fie şi cei care dau bir cu fugiţii, ceea ce este din punctul meu de vedere aşa reprobabil, mai ales că lasă o familie, un copil cu dorul tatălui, o soţie copleşită de jalea bolii care poartă singură această povară. Multe asemenea situaţii am întâlnit în care bărbatul a ales calea cea uşoară de a-şi duce viaţa”, a mai spus Margit Şerban.

Dintre toate dramele pe care le-a trăit alături de pacienţii ei, pe medicul Margit Şerban a marcat-o cererea unui pacient care a solicitat să fie externat după ce şi-a dat seama că nu mai are şanse de supravieţuire. „V-am prevenit că am devenit mai sensibilă, dar întodeauna când îmi amintesc de acest episod îmi vine să plâng şi acum. E vorba de un adolescent deştept, care era la al doilea transplant. El era încă în boxa sterilă, de unde comunica cu mama printr-un telefon. Eu am intrat în boxă la vizită şi l-am examinat, i-am zâmbit. Am încercat să întreţin o atmosferă cât de cât pozitivă, la care el s-a uitat cu seriozitate la mine şi a spus: ‹‹Doamna profesor, cât credeţi că mai am de trăit?›› A fost o întrebare pentru care nu eram pregătită. Am rămas pentru câteva secunde, care mi s-au părut o veşnicie, tăcută, iar el a zis din nou: ‹‹Un an?›› Eu iarăşi am tăcut. ‹‹Şase luni?›› Iar au trecut câteva secunde şi văzând probabil mimica mea a spus: ‹‹Trei luni???? O lună????›› Mama lui se uita de afară fără să ştie despre ce vorbim, iar el mi-a zis: ‹‹Doamna profesor, vă rog să îmi faceţi mâine ieşirea pentru că aceste zile care mi-au mai rămas vreau să le petrec cu prietenii mei şi cu cei dragi mie››. L-am externat şi eu nu mă uit pe Facebook, dar mi s-a relatat că a povestit cu toţi cei cu care s-a întâlnit. Cinci zile după aceea a murit”, a relatat Margit Şerban.  

O somitate în domeniul medical, Margit Şerban nu şi-a dorit niciodată să intre în politică. Străinii i-au propus lui Margit Şerban să plece din ţară, dar a rămas aici. Din dragoste pentru România. Întâlnirile cu oamenii care o opresc pe stradă şi îi mulţumesc pentru ce face, este una din cele mai mari bucurii ale doamnei profesor. „Ce frumos este când, cu prilejul sărbătorilorm, primesc mesajele şi urările lor. Ceea ce este fantastic este că eu nu am plecat. Puteam să rămân în Germania, dar nu am făcut acest lucru. Sunt lucruri pe care nu le-aş fi trăit în Germania. Să merg pe stradă şi figuri care nu îmi spun mare lucru, să te salute să să îţi spună ‹‹să vă dea bunul Dumnezeu sănătate›› sau să spună şoferul de taxi: ‹‹Nu e nevoie să plătiţi. Mi-aţi tratat copilul››. Este un lucru fantastic, care te bucură. Faptul că trecând pe stradă, prin parc, lumea mă salută, iar unii pe care nici nu-i cunosc vin şi îmi spun că mă ştiu şi că îmi doresc sănătate, e  nemaipomenit”, a mai spus doamna profesor Margit Şerban.