99 de ciocârlii moarte le-au adus dosare penale unor italieni dornici de aventură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru italieni veniţi la vânătoare în Timiş s-au ales cu dosare penale pentru braconaj după ce au împuşcat 99 de ciocârlii în apropiere de Jebel.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU CIOCÂRLIILE VÂNATE DE ITALIENI ŞI CU ARMELE CONFISCATE

Poliţiştii au descoperit, marţi, în localitatea Jebel din judeţul Timiş, un autoturism de teren în interiorul căruia au fost găsite patru arme de vânătoare, peste 500 de cartuşe de calibrul 12 şi o plasă în care se aflau 99 de ciocârlii împuşcate. În scurt timp i-au identificat şi vânători: Carlo C., de 45 de ani, Livio C., de 58 de ani, R. Armando Giusepe, de 65 de ani şi F. Marco, de 30 de ani, toţi cetăţeni italieni.

„Din verificările efectuate, a rezultat faptul că persoanele menţionate anterior sunt deţinătoare legale de arme letale cu destinaţia vânătoare dar nu aveau autorizaţie de vânătoare legală. Păsările vânate care urmează a fi examinate din punct de vedere medico-veterinar, iar cele cele patru arme de vânătoare şi peste 500 de cartuşe au fost ridicate pentru realizarea unei expertize tehnico-ştiinţifice balistice", a declarat Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Cei patru italinei sunt cercetaţi în libertate pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, transportul vânatului, uz de armă letală, fără drept, efectuarea de operaţiuni cu arme sau muniţii şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Mai multe pentru tine:
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Putin, probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi, au estimat serviciile secrete americane
Recomandări ANPC de 1 Mai: Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Povestea Kibuțului, hub-ul gastronomic și cultural de la Gărâna. Un mic restaurant, în finala Destinației Anului 2024 FOTO
Este considerată o delicatesă, însă te poate ucide. Cea mai periculoasă brânză din lume se fabrică în Europa
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Descalificare la Survivor All Stars România. Cine este concurentul care va părăsi competiția din Republica Dominicană
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Mituitorul judecătoarei din Suceava care se droga a evadat din arestul la domiciliu chiar înainte de condamnare