Târgu-Mureş: Profil / Bernad Simina este Miss Colegiul Agricol 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezinvoltă şi încrezătoare, a cucerit juriul, invitaţii şi elevii Colegiului Agricol Traian Săvulescu la Balul Bobocilor din acest an. Miss Colegiul Agricol 2009 s-a decis la jumătatea anului şcolar, în clasa a VIII-a, că vrea la acest liceu.

 “Îmi place să stau în aer liber, îmi place să admir peisaje, ies cu prietenii foarte mult, m-am decis să mă duc la protecţia mediului. Nu m-an gândit că o să intru dar când s-au afişat rezultatele eram printre primele, m-am bucurat”, îşi aminteşte Simina.

Prietenii din liceu şi colegii de clasă au încurajat-o să participe la concursul de miss. “Am fost la preselecţie, eram 15 fete, am defilat pe tocuri, şi ne-am prezentat...”, aşa a început aventura. Au urmat o lună şi jumătate de repetiţii şi emoţiile fireşti pentru seara cea mare.

“Am avut foarte mari emoţii, cu două zile înainte aveam fluturi în stomac, nu ştiam ce o să fie, am fost foarte agitată”, mai spune Simina. Însă, încurajată puternic de părinţi, un unchi ce a venit să-i facă o surpriză, prieteni şi colegi, a cucerit juriul cu dezinvoltură. Cum tema petrecerii a fost bal mascat, a păşit în scenă ca Piranda, alături de partenerul ei Gorea Babanu’. Uşor, uşor, au trecut toate probele: dans, moment comic în pijamale, la proba supriză a avut de cântat, răspunsurile la cultură generală au fost bune, iar la proba individuală a electrizat publicul cu un dans ţigănesc.

Proba cea mai grea a fost prezentarea ţinutelor de seară. “Toţi eram nerăbdători, nouă fetelor ne tremurau picioarele, aşteptam verdictul, ne gândeam ce premii vom lua, fiecare rememora ce-a făcut bine sau unde s-a încurcat. Prima dată am luat titlul de miss oferit de o companie de cosmetice. Mi-am zis gata, eram convinsă că altceva n-o să mai iau. Au urmat premiile pentru locurile III, II, popularitate, apoi partenerul meu a luat titlul de Mister, mi-a zis gata: dacă eu am luat şi tu îl iei. Speram să obţin titlul de Miss, dar nu m-am aşteptat. Pe moment n-am relizat, când m-am văzut cu coroniţă şi pangilă eram foarte bucuroasă”, a povestit cu aceeaşi sclipire în priviri Simina.

I-ar plăcea o carieră în modeling dar nu are chiar înăţimea necesară, însă spune că după terminarea colegiului va studia mai departe specializarea ecologie, cel mai probabil la Cluj Napoca.

Simina mai face şi dansuri. Dacă în clasa I a fost la dans sportiv şi de societate, a trecut apoi pe la Palatul Copiilor la dansuri populare, şi din clasa IV este la Ansamblul Şireagul, al Societăţii Culturale Mioriţa. Anul acesta a fost în Spania, la Palma de Mallorca, unde trupa a luat locul IV din 66 de participanţi din 33 de ţări, iar formaţia de la Mioriţa a luat locul I la acompaniament.


Întrebări şi răspunsuri

Cum ai ales rochia?

Nu am vrut să apelez la salon, vroiam ceva simplu, şi elegant şi să-mi vină bine. Sora unei colege de clasă mi-a împrumutat rochiţa şi toate toate accesoriile.

Cine te-a susţinut?

Vreau să mulţumesc: partenerului Alex, cu care am făcut proba individuală, celor de la dansuri care m-au încurajat tot timpul, colegilor de clasă, şi în special profesorului Gelia Pop, şi organizatorilor care ne-au ajutat foarte mult şi ne-au învăţat foarte multe, dar şi juriului.

Vei organiza balul când vei fi în a XII-a?

Da, cu siguranţă că o să mă implic.

Ce-i place

Îmi palce foarte mult să dansez, să cânt, am făcut canto popular doi ani de zile. Îmi place să fac tot timpul ceva nou, să fac sport, îmi place foarte mult să mă dau cu rolele, să ies cu prietenii în drumeţii. Se simte bine pe scenă, a ajutat la probele individuale o verişoară şi doi prieteni, şi la balurile de la Sanitar şi Construcţii.

Ce nu-i place

Nu sunt prea multe, îmi place tot ce fac, încerc să fiu o fire pozitivă.


Profil

Nume şi prenume
Bernad Simina Mihaela

Data şi locul naşterii
24 martie 1994

Studii
Elevă Colegiul Agricol Traian Săvulescu

Activitate
Dansator Societatea Culturală Mioriţa - Ansamblul Şireagul

Stare civilă
Necăsătorită