Târgu-Jiu: Raskovic a revenit la antrenamente cu echipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Raskovic a revenit la antrenamente cu echipa

Singurul atacant al pandurilor care a înscris în acest sezon, Milanco Raskovic, a revenit de azi la antrenamente cu echipa după ce suferise o ruptură musculară la spate în meciul cu Steaua.

Sârbul a luat o pauză de două săptămâni, acum precizând că este refăcut şi speră să revină pe teren la meciul cu Gaz Metan. „Atunci când spatele nu mă va mai durea, când doctorul va spune că totul este OK voi juca, eu sper să reintru în teren chiar la meciul cu Gaz Metan Mediaş” a explicat azi atacantul pandurilor care spune că nu mai are durerea de la spate, el începând mai întâi pregătirea cu alergări uşoare. „Pentru moment nu mai resimt acea durere, dar sunt foarte supărat pentru că meciurile care au trecut, cele cu Steaua şi Dinamo sunt, cel puţin pentru mine, cele mai importante jocuri din România. Sunt două dintre cele mai importante cluburi, iar eu nu am jucat aceste meciuri din cauza accidentării. Asta este, uneori îţi este greu să accepţi, dar astfel de lucruri se întâmplă. Acum, tot ce este important este să mă simt din nou bine şi să revin pe teren cât mai repede” a spus astăzi atacantul care vrea să reintre cât mai repede la joc pentru a recupera timpul pierdut.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Trump cere „justiție imediată”. Apel direct la procurorul general pentru anchetarea rivalilor politici
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
De ce a respins Curtea de Apel cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în România, suspectat de legături cu Hamas
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”