Suporterii Universității Craiova, așteptați la un miting în Piața Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostele glorii ale Craiovei Maxima

Suporterii echipei Universității Craiova din municipiul Târgu-Jiu sunt așteptați astăzi, de la ora 18.00, în Piața Prtefecturii la un miting de susținere a echipei alb-albastre.

Dacă ați fost cel puțin o dată pe Oblemenco, ați strigat cel puțin o dată «Știința», împreună cu alte zeci de mii de oameni și ați cântat cel puțin o dată «Oltenia Eterna Terra Nova», dacă mai vreți să retrăiți acele momente, veniți alături de noi să strigăm, pașnic și decent, în Piața Prefecturii. Invitați de onoare vor fi fostele glorii ale Craiovei Maxima și nu numai: Cârțu, Balaci, Cămătaru, Beldeanu, Tilihoi“, spun organizatorii în afișele lipite în mai multe zone ale orașului.

Mai multe pentru tine:
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene
Avarie la rețeaua de conducte. O sută de blocuri din București rămân fără apă caldă până la 1 mai
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol