Circulaţia pe Transalpina ar putea să rămână închisă până în primăvara viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, este închisă de sâmbătă, între Rânca şi Obârşia - Lotrului, când mai mulţi turişti nu au mai putut înainta cu un microbuz, din cauza zăpezii şi gheţii de pe partea carosabilă.

În prezent, pe Transalpina se poate circula până în zona montană Rânca. După ce drumul urcă la o înălţime de aproximativ 2000 de metri, partea carosabilă este acoperită de zăpadă şi gheaţă. 

Circulaţia a fost oprită de sâmbătă între Rânca şi Obârşia Lotrului. Cristian Tudor, reprezentantul Secţiei Drumurilor Naţionale, a precizat că sectorul de drum va fi redeschis doar dacă se va putea circula în condiţii de siguranţă:

„Nu s-a putut redeschide circulaţia pentru că astăzi vizibilitatea era foarte redusă, iar zăpada şi gheaţa acopereau partea carosabilă pe anumite porţiuni. În funcţie de condiţiile de drum şi de starea meteorologică se va deschide circulaţia pe tot traseul, dar asta se va întâmpla pe perioade scurte de o săptămână sau două. Există riscul ca drumul să nu se mai deschidă până la primăvară“.