Târgovişte: Incendiul de la Dărmăneşti a pornit de la neatenţia oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Incendiul de la Dărmăneşti a pornit de la neatenţia oamenilor

Gospodarii din Dărmăneşti mutau, cu ajutorul unei instalaţii făcute de ei înşişi, benzină dintr-un recipient în alte canistre şi sticle de plastic. Pompierii au descoperit că explozia a fost cauzată de un pistol letcon ce a fost lăsat în priză chiar lângă vaporii de benzină.

Incendiul din comuna dâmboviţeană Dărmăneşti a pornit de la benzina pe care oamenii o aveau depozitată în magazie şi pe care tocmai o mutau, dintr-un recipient mare, în canistre şi sticle de plastic.

Explozia a survenit după ce vaporii de benzină s-au aprins din cauza unui pistol de lipit rămas pornit lângă canistre. Asta se arată în raportul pe care poliţia şi pompierii l-au făcut referitor la cauzele incidentului de vineri seară.

În urma tragicului eveniment au peste 300 de metri pătraţi de acoperiş atât la casa de la care a pornit incendiul cât şi la două case vecine, au fost distruse peste 16 tone de cereale şi anexele celor trei gospodării. Paguba ajunge la valoarea de 20.000 de lei.

Din nefericire, nu s-au înregistrat doar pagube materiale. O femeie de 48 ani a suferit arsuri de gradul II şi III pe cca.50% din suprafaţa corpului, aceasta deplasându-se cu un autoturism particular, fiind preluată de pe drum de către ambulanţă şi transportată la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.

O fetiţă de 3 ani şi cinci luni a fost cel mai grav rănită. A suferit arsuri de gradele II şi III  pe 60% din suprafaţa corpului iar acum se află internată împreună cu mama sa la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti iar starea sa este stabilă.

„La stingerea incendiului au participat 4 autospeciale de lucru cu apă şi spumă de la Detaşamentul Moreni şi o autospecială de la Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă al Schelei Moreni. În total, 24 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, şi 8 voluntari au lichidat incendiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.S.U,  Eduard Ţelea.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Ghid complet Creta: În căutarea lui Zeus, a pădurilor exotice de palmieri, Caraibelor Greciei și a celui mai bătrân măslin din lume
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile