Marfa de sezon la promoţie, magnet pentru suceveni
0Cei care vor să cumpere produse pentru Sărbători găsesc zeci de oferte în marile magazine. Ca să nu rămână pe stoc cu produsele destinate exclusiv Crăciunului, magazinele au redus preţurile cu până la 50%.
Sucevenii care nu au apucat să-şi cumpere înainte de Crăciun cele necesare împodobirii casei pot profita zilele acestea de discounturile făcute de marile magazine la aceste produse. Cei care vor să cumpere brazi, ornamente, dar şi cozonaci şi prăjituri vor scoate mai puţini bani din buzunar, comparativ cu perioada de dinainte de Crăciun.
Brazi la ofertă
Primii care au redus preţul produselor destinate exclusiv Crăciunului au fost comercianţii de brazi. „Mai am zece brazi de vândut şi apoi plec acasă. Îi dau foarte ieftin, doar ca să scap de ei şi să plec“, a declarat Aureliu Pătrariu, comerciant. În aceste condiţii, cei care doresc un brad vor plăti acum sume cuprinse între 10 şi 30 de lei. Preţurile sunt cu 50% mai mici decât înainte de Crăciun. „Înainte de Crăciun nu am avut timp să cumpăr brad. Acum am dat 10 lei pentru unul de aproximativ un metru. Cred că afacerea a fost foarte reuşită“, ne-a spus Dan Nemţeanu, taximetrist. „Sucevenilor le plac ofertele. În doar o zi am vândut zece brazi, la fel de mult ca în două zile înainte de Crăciun“, a adăugat Aureliu Pătrariu.
Instalaţii la 10 lei
La preţuri promoţionale sunt şi ornamentele pentru brazi. Din dorinţa de a lichida stocurile, administratorii magazinelor au redus preţul globurilor şi al ghirlandelor la jumătate. Astfel, ornamentele costă doar 1 leu, comparativ cu 2 sau 3 lei cât erau înainte de Crăciun. Instalaţiile pentru brad costă acum 10 lei, cu 50% mai puţin decât săptămâna trecută. Gospodinele care nu şi-au făcut toate mofturile înainte de Crăciun pot cumpăra acum produse alimentare şi dulciuri de sezon cu doar câţiva lei. Astfel, un Moş Crăciun din ciocolată scoate acum din buzunarele clienţilor 1 leu.
Şi cozonacii pot fi achiziţionaţi cu 4 lei, adică la jumătate de preţ faţă de acum cinci zile. „Îmi place să fac cumpărături după Sărbători, căci atunci găseşti zeci de oferte. Majoritatea sunt la jumătate de preţ. Cu 50 de lei mi-am cumpărat ornamente, dulciuri şi preparate din carne“, a spus Bianca Vatamanu, studentă. Şi vânzătorii sunt mulţumiţi că nu vor fi nevoiţi să arunce marfa. „Sucevenii sunt atraşi de oferte. Acest lucru ne bucură pentru că rafturile se golesc repede“, ne-a spus Claudiu Piticar, comerciant.
Rafturi goale în magazine
Odată cu apariţia ofertelor propuse de către comercianţi, rafturile magazinelor au fost golite foarte rapid de către suceveni. Preţurile atractive au făcut ca aceştia să cumpere orice produs, indiferent dacă aveau sau nu nevoie de el. „Am văzut ornamentele şi mi-am zis să mai cumpăr câteva deoarece sunt foarte ieftine. Le voi folosi la anul“, a declarat Cristina Ciutac, manichiuristă.