Sibiu: Elena Olaru- Miron, despre parfumul anilor trecuţi (PORTRET)

La vârsta de şaptezeci şi doi de ani, Elena Olaru - Miron a îndrăznit să scrie o carte despre trecutul oraşului de pe Cibin.

Elena Olaru - Miron este o doamnă specială peste care trecerea anilor a lăsat, ca o binecuvântare, numai semne frumoase. Are o nobleţe pe chip şi o bunătate în privire cum mult trebuie să cauţi ca să găseşti la oamenii mileniului trei. Nobleţe care i se regăseşte şi în scris. La începutul lunii septembrie, Elena Olaru - Miron şi-a lansat cea de-a doua carte, intitulată „Acasă“, o carte despre trecutul oraşului Sibiu. „Trebuie să ne cunoaştem trecutul. Iar pentru asta este nevoie şi de o carte ca aceasta, mai la îndemâna omului, nedoritor întotdeauna să înfrunte o lucrare de specialitate, scrisă mai mult sau mai puţin criptic pentru el. Am scris despre evenimente, tradiţii, obiceiuri întâlnite în partea de ţară în care am văzut lumina zilei, adică Basarabia, precum şi pe meleagurile pe care am trăit mai bine de şaizeci de ani, Sibiu. „Acasă“ înseamnă „acasă“ acolo şi „acasă“ aici. Această carte nu este o carte de istorie, ci o lucrare colaterală“, declară Elena Olaru - Miron. I s-a părut firesc să scrie despre oraşul Sibiu, chiar dacă este un act de mare curaj. „Îţi trebuie mult curaj ca să purcezi la o scriere despre istoria unui oraş, chiar dacă eşti de meserie. E greu şi atunci când scrii despre un oraş mai tânăr, de o sută - două de ani, darămite când e vorba de Sibiu, burgul care poartă-n spinare peste opt secole“, precizează George Arhip, editorul cărţii „Acasă“.

S-a apucat de scris la peste şaptezeci de ani
Aceasta este cea de-a doua carte scrisă şi publicată de Elena Olaru - Miron, după volumul memorialistic „Din cotruţa amintirii“. „Acea primă carte am scris-o pentru familie, pentru nepoţi, să o cunoască mai bine pe bunica lor. Am scris-o pentru mine, nu m-am gândit s-o public, dar domnul Arhip a citit-o şi a fost foarte impresionat“, mai spune Elena Olaru - Miron, care pregăteşte o a treia scriere, despre perioada comunismului. Are 73 de ani, o vitalitate foarte mare şi de abia în urmă cu trei ani a început să scrie proză, după ce patruzeci şi patru de ani a lucrat ca asistent principal de igienă şi inspector sanitar. „Am descoperit că atunci când scriu sunt în elementul meu. Mă simt relaxată, am o plăcere deosebită să-mi exprim gândurile şi sentimentele. Dar pentru noi, femeile, este greu să ai astfel de preocupări. Eşti prinsă în tot felul de activităţi prozaice şi chiar dacă ai avea o înclinaţie artistică, nu poţi să te ocupi, eşti tracasat. Eu aveam înclinaţie de mic copil, când scriam poezii. Dar ani mulţi n-am avut timp să mă dedic scrisului, abia acum la anii bătrâneţii m-am apucat. Şi îmi place să scriu cu creionul, folosesc metodele vechi, empirice“, povesteşte oarecum emoţionată scriitoarea. Face parte din Cenaclul Literar „George Topârceanu“ de scurt timp şi activitatea de acolo o încântă. „Îmi place foarte mult să merg la întâlnirile cenaclului, este ca o oază de relaxare, de linişte şi de plăcere“, conchide femeia.

Profil
Născută: 21 mai 1936, satul Frumoasa, Basarabia
Studii: Şcoala Medie Tehnico - Sanitară Sibiu
Familie: Căsătorită, are un copil şi doi nepoţi

Ce-i place
„Cititul este pe primul loc, citesc multă poezie de St. O. Iosif, O. Goga, M. Eminescu dar şi proză, Balzac este unul din scriitorii mei preferaţi. Îmi place să cultiv flori şi legume, îmi place să privesc plantele cum cresc şi să văd cum munca mea dă rezultate“, declară Elena Olaru - Miron.

Ce nu-i place
„Sunt aspecte care nu-ţi plac uneori şi alteori le găseşti o scuză. Nu toţi oamenii gândesc la fel şi, de aici, se nasc controversele. Dar din controverse se naşte ceva, de aici vine şi progresul“, precizează femeia.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cartea preferată?
Cărţile de istorie îmi plac cel mai mult. Sunt atâtea care m-au impresionat... „Basarabia, pământ românesc“, „Să ne cunoaştem cetatea“ ori „Viaţă, viaţă, legată cu aţă“ sunt câteva dintre ele.

Ce perioadă din viaţă aţi vrea să retrăiţi?
Nu este niciuna prea deosebită. Poate o zi alături de părinţi, de toată familia. Toţi împreună.

Aveţi regrete?
Fiind o fire foarte emotivă, n-am fost foarte curajoasă şi n-am reuşit să mă stăpânesc în anumite momente. De multe ori, emoţia m-a dărâmat.