Râmnicu Vâlcea: “Galacticele” au jucat cu inima spre finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim a jucat cu gândul la obiectivul stabilit, un loc în finala Ligii Campionilor, dar şi cu inima alături de micuţii cu probleme, participând din nou la campania Click!. Fetele lui Radu Voina au pus mult suflet în meciul de aseară cu Dinamo Volgograd, reuşind o victorie de senzaţie, scor 30-24.

Campioana României a făcut spectacol la Râmnicu Vâlcea cu campioana Rusiei, pe care a dominat-o categoric tot meciul, obţinând a doua victorie din grupele principale ale Champions League. Handbalistele lui Radu Voina s-au alăturat din nou ziarului Click! în campania „Din inimă pentru copii" , arătându-şi sprijinul faţă de micuţii cu dizabilităţi din România. Vâlcencele au purtat la încâlzirea de dinaintea meciului cu Volgograd tricouri inscripţionate cu o inimă roşie, pe care le-au dăruit suporterilor din Sala „Traian". „Cred că această acţiune poate fi foarte utilă pentru copii, atâta timp cât este mediatizată. Noi am făcut acest lucru cu drag, încercăm să îi ajutăm pe micuţii cu dizabilităţi cum putem. Mi se pare ceva normal o astfel de campanie, nimeni nu o poate refuza. Noi am îmbrăcat tricourile cu plăcere. Mai multă lume ar trebui să se gândească şi la aceşti copii", a spus Narcisa Lecuşanu.

Oltchim va juca următorul meci din Champions League, duminică, pe teren propriu, în faţa formaţiei Viborg(Danemarca).

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Aventura secretă a unui bărbat cu soacra sa, dezvăluită pe TikTok, subiect de film în Indonezia
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cum a ajuns la putere extrema dreaptă în România și ce au însemnat primele zile ale Statului Național-Legionar. „A fost un haos în economia națională“
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris