„Valahia“ a primit drapelul de luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baza 2 Logistică „Valahia" a primit, în această dimineaţă, în prezenţa oficialităţilor prahovene, drapelul de luptă, conferit prin decret prezindeţial.

La ceremonialul înmânării distincţiei au participat şi numeroşi ploieşteni, fiind oficiată şi o slujbă religioasă pentru cei prezenţi.

Unitatea militară din Ploieşti a fost înfiinţată la data de 1 decembrie 2001, în cazarma 331 Târgovişte, care avea la data respectivă o vechime de peste 100 de ani. 

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Cum au fost surprinși miniștrii cabinetului Bolojan la meciul România-Canada. Dan Tanasă, comentarii acide la fotografia Oanei Țoiu cu paharul de bere în mână
Incident șocant în Timiș: Un bărbat beat a incendiat o pompă de benzină, i-a provocat arsuri unui angajat și a amenințat că se va sinucide
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania