Un ialomiţean, „îndrăgostit” iremediabil de bicicletele din Ploieşti
0O echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Ploieşti a prins în flagrant un tânăr care sustrăgea o bicicletă din zona centrală a municipiului, din apropierea unui supermarket.
Poliţiştii patrulau în zonă, în momentul în care l-au surprins pe bărbatul care tăia cablul de asigurare al bicicletei şi l-au imobilizat.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din comuna Armasesti, judeţul Ialomiţa, a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie. Aici, în urma audierii şi cercetărilor efectuate, a fost stabilit ca el este principalul suspect în cazul comiterii mai multor furturi de biciclete de pe raza municipiului Ploieşti.
Împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală şi a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!