Studenţii de la UPG Ploieşti vor avea iar cabinet medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti va avea din nou un cabinet medical. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova speră ca până la 31 martie acesta să devină funcţional.

„Am reuşit să obţinem cea mai preţioasă aprobarea, aceea a Ministerului Educaţiei în sensul de a modifica organigrama UPG. Va trebui să investim vreo 30.000 de euro", a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova. Salariile angajaţilor vor fi asigurate de ministerul Sănătăţii, iar cheltuielile de dotare de către administraţia judeţeană.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Merkel, criticată după ce a acuzat țările baltice și Polonia că s-au opus dialogului direct cu Putin: „Un mare dezastru pentru Germania și Europa”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Cum a ignorat un laureat Nobel pentru Medicină apelul care îi aducea glorie: „M-am gândit că este un spam, aşa că l-am închis şi m-am culcat”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă