Ploieşti: Maria Tureschi împleteşte creativitatea cu pasiunea pentru teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra este pasionată de arta dramatică şi, la cererea colegilor şi a profesorilor săi, s-a apucat să scrie scenete pe care le-a prezentat cu diverse ocazii.

Mariei îi place literatura, dar şi mai mult îi place arta dramatică. „Am fost anunţaţi, anul trecut, că vom avea la balul bobocilor un moment teatral şi iniţial am crezut că voi scrie o scenetă ajutată de colegele mele, însă, până la urmă am ajuns să o scriu singură", explică tânăra.

Niciunul dintre textele scrise de ea nu prezintă poveşti într-un mod realist, ci sunt, mai degrabă, câteva exerciţii de imaginaţie. „Ne-am gândit la ceva special şi prima piesă reprezintă o parodie a poveştii Cenuşăresei.

Ideea este că aveam un  drăcuşor satiric şi un îngeraş, iar drăcuşorul încearca să-l facă pe înger să o vadă pe Cenuşăreasa aşa cum este ea, o fată din zilele noastre, denumită în termeni generici „piţipoancă". Am vrut să prezint adevărul din spatele basmelor şi să încerc să deschid ochii tinerilor privind caracterul lor, uneori bizar", explică fata.

Activitate bogată

Maria a scris, numai în primul an de liceu, 3 scenete, din care două a reuşit să le şi pună în scenă, în cadrul campaniei „Suflet pentru suflet" a şcolii.

Fiecare moment al scenetelor sale este gândit şi lucrat în detaliu.

„Eu nu am avut niciun rol în piesele mele pentru că sentimentul de satisfacţie pe care-l am atunci când îi văd pe colegii mei că îmi interpretează piesele este mai mare decât dacă aş urca şi eu pe scenă, alături de ei", afirmă eleva.

Tânăra scenaristă spune că a fost mulţumită de rezultatele ei dar că s-a bucurat foarte mult şi de aprecierea pe care a primit-o din partea publicului său.

Ea se concentrează acum asupra unui scenariu care aduce critici la adresa regimului comunist, însă, de data aceasta, fata va aborda o viziune realistă.

„Pasiunea mea pentru actorie şi teatru este foarte mare dar nu pot spune că mi-aş dori să am o carieră din asta. Momentan sunt atrasă de medicină", îşi etalează adolescenta planurile de viitor.

Întrebări şi răspunsuri

Cum se numesc piesele scrise de tine?

M.T.: Nu am dat niciun titul acestor scenete pentru că nu aş vrea ca oamenii să le eticheteze după titlu şi să le privească diferit, prin prisma prejudecăţilor lor. Aş preferea ca spectatorii să vadă piesele, în întregime şi apoi să-şi formeze o părere completă.

 

Cum au fost repetiţiile?

M.T.: Întotdeauna la repetiţii îi întrerupeam şi îi corectam pe colegii mei, încercam să îi fac să înţeleagă viziunea mea asupra rolurilor lor. Ştiu că am fost cam insistentă şi cred că or să mă ţină minte toată viaţa lor, dar până la urmă totul a ieşit foarte bine.

PROFIL

NĂSCUTĂ:

26 martie 1995

STUDII:
Elevă în clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul"

FAMILIE:
Are un frăţior de 3 ani

Mai multe pentru tine:
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”