Consolidarea blocurilor cu bulină roşie, în stand-by la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Codruţa Horja

Cutremurul de zilele trecute readuce în lumină o problemă gravă a Ploieştiului. În municipiu există 43 de blocuri cu risc seismic, dintre care doar unul a fost „reparat"

Blocul A7 de pe Strada Cibinului este singurul cu bulină roşie de pe lista celor 43 de imobile încadrate în clasa I de risc seismic, din Ploieşti, pentru care Guvernul a alocat fonduri pentru consolidare. Lucrările de reabilitare a celor patru scări de bloc au durat aproape trei ani. La începutul lui 2009, locatarii din 30 de apartamente, din cele 60 existente, s-au putut întoarce în casele lor, după ce, pe toată perioada consolidării, au locuit cu chirie sau pe la rude. În luna aprilie a aceluiaşi an au demarat lucrările de consolidare şi la ultimele două scări de bloc, care s-au încheiat la sfârşitul anului trecut.

Nemulţumirile locatarilor sunt tot mai multe

Multe dintre familiile care-şi duc traiul în singurul bloc care a fost reparat cu fonduri guvernamentale sunt nemulţumite de calitatea lucrărilor şi se tem că la primul seism mai puternic se va putea întâmpla o nenorocire. „Nouă ne-au spus cei de la Primărie că rezistă la un cutremur de 9 grade pe Scara Richter, adică că este una dintre cele mai sigure clădiri din oraş. Nu ştiu dacă este aşa, mai ales că muncitorii şi-au bătut joc de casele noastre. M-am trezit fără parchet în casă, avem nişte ţevi la instalaţiile de apă foarte uzate, mi-au trântit o cadă veche, iar  uşile de interior arată jalnic. Ne-au pus termopane, dar nu ne încântă foarte tare", s-a plâns Elena Stănescu, o pensionară de 78 de ani, care locuieşte la parterul blocul A7 de pe Strada Cibinului.

Ipotecă pe apartamente

Toate cele 60 de apartamente din blocul A7 au fost ipotecate. Cine vrea să vândă va trebui să restituie statului banii investiţi în lucrări. La începutul lucrării, consolidarea unui apartament de două camere era evaluată la 32.900 lei, iar unul de trei camere la 43.000 lei. Acum, preţurile aproape că s-au dublat. „Eu, dacă vreau să vând, ştiu că trebuie să dau aproape 60.000  de lei, pentru două camere. Este o sumă foarte mare", a spus Magdalena Duţulescu, de 35 de ani. „Cei cu venituri de 1000 de lei pe membru de familie trebuie să plătească eşalonat 25% pe o perioadă de 25 de ani pentru  lucrările efectuate. Dar din cele 60 de familii de la noi doar vreo două au salarii mai mari. Noi, ceilalţi, nu plătim. Înainte nu aveam fundaţie, acum avem, deci trebuie să nu facem scandal", susţine Maria Mihai, administratorul blocului A7.

Nu sunt bani pentru consolidări

Cele mai multe dintre blocurile nesigure din Ploieşti, construite în anii 60, se află  în zona Nord (20 de imobile), iar restul în Sud - Eminescu, Cina şi Democraţiei. Singura expertizare a clădirilor cu risc seismic a fost demarată din 1994, şi, din nefericire, doar 43 de blocuri au trecut prin această procedură şi se află pe lista clădirilor care se pot prăbuşi la un cutremur mai mare. „Primăria Ploieşti este legată de mâini şi de picioare, pentru că bani pentru noi consolidări se pot obţine numai de la bugetul de stat, iar în acest moment nu există", a declarat Andrei Volosevici, edilul municipiului reşedinţă de judeţ.

„Oamenii ne întreabă prima dată dacă apartamentul pe care vor să-l cumpere se află într-un bloc cu bulină roşie. Trebuie să le spunem adevărul. Oricum, locuinţele situate în imobile cu risc seismic se vând foarte greu, şi cu preţuri de până la 20% mai mici decât pentru apartamentele aflate în blocuri construite după 1977", a spus Florentin Ionescu, agent imobiliar.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla