Unde puteţi primi asistenţă medicală de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată unde puteţi primi îngrijiri medicale în perioada Crăciunului, în cazul în care apar probleme neaşteptate de sănătate. Medicii recomandă cumpătare la masa de Crăciun pentru a evita o eventual vizită pe la camera de gardă a spitalului. 

Medicul Gheorghe Frătoaica, şeful secţiei de urgenţe a Spitalului Judeţean din Piteşti, recomandă celor care au ţinut post să nu facă exces de mâncare. „Aceste persoane trebuie să fie foarte atente, să mănânce cantităţi mici. Să nu facă exces de grăsimi şi proteine. Este indicat să nu combine toba, caltaboşul, cu alcoolul în cantitate mare pentru că poate fi letal.”

De asemenea, şi cei care au mâncat de dulce trebui să acorde o mare importanţă alimentaţiei pentru a nu ajunge la spital.”Cei care nu ţin post au tendinţa să facă exces, să guste din toată mâncarea, ceea ce nu este binee. Trebuie să fie cumpătaţi pentru că altfel se produce o agresiune suplimentară pe care o suyportă pancreasul. Şi de la indigestie la pancreas este un pas foarte mic. Noi suntem pregătiţi să-i îngrijim pe toţi cei care nu urmează sfaturile date prin intermediul ziarului dumneavoastră. La spital se lucrează la foc continuu”, a mai precizat medicul Frătoaica.


Serviciile de urgenţă
Serviciile de urgenţă, Ambulanţa, Pompierii, SMURD, Poliţia vor asigura asistenţă cetăţenilor pe toată perioada Crăciunului. Puteţi lua legătura cu oricare idntre aceste servicii apelând numprul unic de Urgenţe 112 sau după caz: Poliţia-0248 607 000, Pompierii şi SMURD la: 0248 615 341, şi Ambulanţa la 0248 285 740. Asistenţă medicală de urgenţă puteţi găsi la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Piteşti, strada Spitalului, nr. 36.


Spitale deschise de Crăciun
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, strada Spitalului nr. 26, telefon 0248/287150
 Spitalul Militar de Urgenţă dr. Ion Jianu din Piteşti, strada Negru Vodă, nr. 47, telefon 0248/218090


Farmacii cu program non-stop

În perioada 24-26 decembrie, puteţi cumpăra medicamente de la oricare dintre următoarele farmacii:
•    Help Net – strada Smârdan, lângă complexul Negoiu din cartierul Craiovei
•    Catena – Piaţa Vasile Milea, lângă magazinul Fortuna
•    Forte Vita Farm – Bulevardul Republicii, lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş
Toate celelalte farmacii lucrează cu program normal pe 24 şi 26 decembrie, fiind închise în ziua de Crăciun.


Cabinete stomatologice deschise non-stop
- Cabinet stomatologic Dr. Costache, se află pe Bulevardul Republicii, Bl. 3 IRTA, telefon 0248.222.255, 0348.807.475
- Cabinet Dr. Alescandrescu, se află pe strada Crinului, nr. 15, telefon 0248.223.462







Mai multe pentru tine:
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională